Intre un vis si capatul celalalt al Europei stau doar vointa, dorinta si doua roti. Vera Agachi, motociclista care a vrut sa vada cu ochii sai podul din fotografie

Esentele tari se tin in sticlute mici, spune o vorba din popor. Iar Vera Agachi e fix ca o picatura de ulei esential, capabila sa atraga atentia prin simpla prezenta. De cateva luni este clujeanca, pe malul Somesului aducand-o dragostea. Dar motorul sau a fost cel care a plimbat-o prin cele mai neasteptate zone.

Cu doi ani inainte sa isi cumpere motocicleta, a vazut un pod. Intr-o fotografie. Si acela a fost momentul in care samanta dorului de duca a inceput sa incolteasca. Si-a promis ca il va vedea si ca va ajunge la el pe doua roti.

Am luat-o pe Vera la intrebari, daca tot am prins-o prin zona.

 

Cand a incalecat prima data pe un motor? Ce a simtit?

Prima data m-am suit pe motocicleta la scoala de soferi. Pana atunci doar visam la ele.Am fost terifiata. Singur lucru pe care il stiam despre motociclete era ca au doua roti :). Instructorul m-a intrebat daca stiu sa conduc masina. Stiam ceva-ceva, pentru ca atunci faceam si B-ul. Mi-a spus ca e la fel. Ambreiaj, 1-a, acceleratie si sa ma uit inainte. Dintr-o data m-am trezit conducand mototcicleta, iar pista din fata mea se scurta si trebuia sa intorc sau sa ma opresc. Pentru ca nu imi era foarte clar ce sa fac exact sa ma pot opri, am intors cat de larg am putut. Pana la urma am reusit sa imi adun gandurile si sa opresc cum invatasem la masina. Hihi! Cam asa a fost prima mea data pe motocicleta! Cu inima in dinti! Dar fericita :) Abia cand am ajuns acasa mi-am revenit. Dupa prima ora de condus mi-am dorit si mai mult sa invat sa le controlez si sa imi iau si eu una a mea.

 

In acel moment nu isi imagina ca va ajunge sa calatoreasca pe doua roti incotro va vedea cu ochii.

Inca nu imi venea sa cred ca fac scoala de soferi. Nu imi era foarte clar atunci nici ce vreau sa fac in viata si cu viata mea. Desi dorinta de a vedea lumea era de mult in capul meu, idea de a o face pe motocicleta a venit mai tarziu, cand am dat peste filmele lui Ewan McGregor si Charley Boorman, cocotati pe doua BMWuri, cutreierand colturi indeparte de lume. Abia atunci s-a aprins beculetul si la mine.

 

Cat timp a trecut intre momentul in care si-a luat permisul si achizitionarea primei motorete?

Ehe! Prea mult! 15 ani. Nu am avut bani. Studentia a fost saraca, ca pentru pentru majoritatea dintre noi, iar apoi lupta cu chiria si salariu de entry-level nu m-au ajutat nici ele.

Pe de alta parte ma gandesc ca poate a fost spre binele meu. Am ajuns sa apreciez orice clipa cu ea si cred eu, sa fiu cumpatata la ghidon.

 

Ar trebui sa ii vedeti mimica, atunci cand povesteste despre cum a fost primul drum singura! Pe atunci locuia in Bucuresti.

Prima iesire a fost pana la RAR. Pe vremea aia motocoleta, cand schimba proprietarul, trebuia autentificata. Si RAR-ul era pe centura Bucurestiului. Si pe centura era aglomerat, se mergea bara la bara, multe TIRuri, foarte cald, sleauri in asfalt, iar mie imi murea motorul aproape la fiecare pornire de pe loc :))) cred ca poti sa iti inchipui ce fata aveam cand am ajuns la RAR: aveam fata rosu-aburind. Dupa aceasta prima iesire, a mers totul mult mai cursiv si mai usor.

 

Cand nu era motociclista, nu mergea la intrunirile moto din orasul sau natal, Bacau. Are si o explicatie cat se poate de plauzibila!

Pasiunea pentru motociclete a inceput in ultimii ani de liceu, iar pe vremea aia era poate una-doua motociclete in Bacau. Probabil intrunirile pe vremea aia erau cand se intalneau 2 motociclete la semafor, din intamplare. :p Eram deja de mult timp mutata la Bucuresti cand au inceput sa se organizeze intrunirile moto in Bacau. Si, cumva nu am reusit sa ajung la nici o intrunire acolo. Am fost la altele in schimb.

Prima intrunire la care am participat cu motorul meu, a fost la Luncavita, in Dobrogea, la o saptamana dupa ce l-am cumparat. A fost primul drum pe autostrada, prima trecere cu BAC-ul, prima data cand m-am pierdut pentru ca am crezut ca stiu eu drumul. :) Am facut vreo 6 ore, dar am ajuns cu bine si mi-am gasit prietenii dragi dupa care venisem.

 

La un an dupa ce ai devenit motociclista a ajuns in celalalt capat al Europei. Cum de s-a incumetat? Care a fost cea mai puternica motivatie? Cea mai mare provocare?

Vazusem cu vreo doi ani inainte sa imi cumpar motocicleta, un pod intr-o poza, care mi s-a parut foarte frumos. Am petrecut 2 zile numai sa il gasesc pe Google. Pe vremea aia nu puteai cauta dupa poza. Am vazut multe poze cu poduri :), dar l-am gasit: era podul Dom Luis din Porto. Si cand mi-am luat motocicleta mi-am propus ca in anul urmator sa plec in Portugalia sa il vad. Ceea ce am si facut. Exact la un an, in Iulie 2016 am plecat spre Portugalia sa vad un pod. Aveam nevoie de o scuza :) sa ma sui pe mobra si sa merg zi-lumina. Cea mai mare provocare a fost ca motocicleta ( Blonda) pe care o cumparasem era prea batrana si stateam cu ea mai mult in service. Si intr-o zi, dupa ce am lasat-o in service, am decis sa fac un imprumut la banca, so o vand pe asta si sa iau una mai noua, caci cu asta veche nu aveam sanse sa ajung in Portugalia, daramite sa ma si intorc. Si in 2 saptamani de cand am pus anuntul de vanzare, am vandut-o, am obtinut creditul si am si cumparat-o pe a doua. A fost incredibil. Uneori, cand iti doresti foarte mult ceva, se aliniaza energii si ti se indeplinesc dorintele.

 

Am incercat sa aflam mai multe despre viata de motociclista. Iar raspunsurile pe care le-am primit sunt cat se poate de amuzante si, in acelasi timp, realiste si utile.

Fără ce nu pleci niciodată la drum?

Hm. Grea intrebare. Am uitat tor felul de prostii acasa, inclusiv hainele de schimb. :) Dar nu plec fara acte, carduri, harti tiparite si trusa de scule. Ma chinui sa invat cat mai mult despre reparatii si intretinerea motocicletei, pentru ca de ea si de sanatatea ei depind eu si sanatatea mea (macar cea mentala :) ).

 

Ai superstiții?

Nu am. :)

 

Cât de utile ti-au fost informațiile citite pe blogurile altor motocicliști?

Nu sunt genul care sa stea sa citeasca. Nu am rabdare si nu mi-a placut niciodata sa citesc. Cand imi trebuie ceva informatii punctuale, caut si citesc, ajung si pe bloguri, forumuri. Despre mecanica, gasesc mai multe pe youtube. Dar nu am stat sa urmaresc pe cineva anume sau sa citesc un anumit blog.

 

De ce ai simțit nevoia sa pornești proiectul Off to see the Wizard? De ce nu scrii mai mult/mai des?

Ah, deci asta urmareai!

Cred ca proiect e prea pretentios. :) Voiam sa am o pagina unde sa pun pozele si sa scriu cateva cuvinte. L-am creat in 2016 cand am plecat spre Portugalia, sa ma poata urmari prietenii, dar mai ales familia. Parintii erau cu inima in dinti cand am plecat. A fost greu pentru ei. Si a ramas in continuare o pagina separata pentru aventurile mele moto.

De ce nu mai scriu? Hm. Am renuntat la dorinta de a fi scriitor/ blogger. Nu am o motivatie, nu cred ca foloseste cuiva, iar ce am scris atunci cred ca e mai mult pentru mine. In plus, e atat de mult content pe internet, incat, fata de timpul pe care ar trebui sa il investesc sa creez, consider ca nu merita. In ceea ce priveste actul creatiei, nu pot "scrie" decat cand merg singura la drum lung. Atunci mintea imi e intr-o stare in care poate compune. Si scriu articolul in minte, in mers, ca mai apoi pe seara sa il transcriu in mediul virtual. Dupa ce m-am intors din Portugalia, am mers mult mai putin singura. Deci nu am mai prea avut ocazia.

 

Cum gestionezi dorul de ducă pe doua roti, iarna?

Imi fac planuri pentru anul viitor, ma bucur ca pot pune ceva deoparte (nepracticand sporturi de iarna). Eventual, mai lucrez la motoreta, mai cumpar vreun accesoriu, ii fac un upgrade, sau pur si simplu ii desfac bucati din ea, sa vad cum se face.

 

Ce planuri ai pentru 2020?

In 2020 strang bani pentru 2021. Vreau sa plec pentru jumate de an. Nu stiu inca daca catre Est sau catre Vest.

 

De-obicei, femeile își împachetează jumătate de apartament, când pleacă pentru 10 zile. Tu cum te-ai descurcat o luna cu... mai nimic?

Haha! Stii ce eliberator e sa iti dai seama ca te descurci cu ce ai in cutiile laterale si nu iti lipseste nimic? Necesitatile noastre sunt fiziologice si psihologice. Materiale, prea putin. Noi le dam mai multa importanta decat au ele in fapt.

 

Zi drept, in cât timp montezi/strângi cortul?

Cred ca in 15 minute cu tot cu umflat salteaua, daca nu e pamantul tare. De strans cred ca mai mult imi ia sa strag toate lucrurile din el.  :) Cortul in sine imi ia 5 minute. Am un cort mic, de o persoana, de creasta: are numai 2 tije si sta si in 2 cuie daca nu bate vantul, asa ca nu-mi trebuie mult timp sa il pun si sa il strang. Si cand il pui si il ridici in fiecare zi, iti intra in memoria musculara :) si devii foarte eficient.

 

Ce mănânci o săptămână, dacă ești pe drumuri?

Fructe, legume, sendviciuri, rondele de porumb expandat, branzeturi tari, paste (ca se fac usor). In general fac cumparaturi la supermarket si imi iau mancare care sa reziste mai multe zile fara conditii speciale. Mi-e lene sa gatesc, dar la drumuri lungi imi iau primusul cu mine, indeosebi pentru cafea si paste.

 

Acum ești și instructor moto. Care sunt cele mai importante sfaturi pe care li le ofereai cursanților tai?

Nu mai profesez de cand m-am mutat in Cluj. Am vrut sa am mai mult timp pentru mine. Ca sfaturi as mentiona ca ajuta mult sa fi condus masina inainte. Mai ales pentru cei foarte tineri, care sunt nerabdatori si vor sa iasa cu motocicletele cat mai repede. Daca ar putea sa mearga cu masina un an, doi, i-ar ajuta sa prevada mai bine traficul si reactia participantilor la trafic. Al doilea, sa nu stea dupa vehicule mari, de dupa care nu sunt vizibili, si in general sa ia decizii ca si cum ceilalti participanti la trafic nu ii vad. Pentru ca de multe ori suntem "invizibili" celor din masini. Si atunci e bine sa fii prevazator si sa nu te expui inutil unei situatii riscante. Ultimul sfat ar fi sa respecte regulile rutiere. De cele mai multe ori ajuta.

Ca o paranteza, mai multe detalii despre cum si de ce nu suntem vazuti in trafic sunt aici: Invisibility Training for Motorcyclists

 

Tu ești moldoveanca, din Bacău. Cum ai ajuns in Cluj-Napoca?

Drumul a fost lung :) Am facut facultatea in Bucuresti, si am ramas acolo 18 ani. La Cluj m-a adus dragostea, dupa cateva luni de naveta pe tren, motocicleta si masina. Aveam prea multe lucruri in comun, asa ca am decis sa vin incoace. Nu am facut rau deloc. Imi place Clujul. Si oamenii care s-au aciuat aici. Mai intalnesti uscaturi, ca in orice padure, dar e un oras frumos, cu multe dealuri in apropiere.

 

Cum ti se pare comunitatea moto de aici?

Din ce mi-am dat seama de pe facebook, e o comunitate mare, dar nu am avut ocazia sa interactionez cu motociclistii din Cluj. Eu is cam "salbatica" in ceea ce priveste oamenii. :) prefer sa ma plimb singura.

 

Care e traseul tău preferat, prin Cluj? Pe unde ai face cea mai faina plimbare?

In oras nu pot zice ca am un traseu favorit, dar imi place mult sa ma plimb in zona Marisel -Transursoaia - Belis. Mi-a placut de prima data cand am trecut pe acolo. Si cred ca am fost deja de vreo 10 ori.

 

Care e locul tău de suflet din Cluj, cu sau fără motor?

Hoia. Imi place sa ma duc cu prietenul meu, vara dupa serviciu, sa ne plimbam in Hoia, si sa ramanem la marginea padurii pana se intuneca, sa citim, sa ne facem planuri si sa privim orasul.

 

Dacă ar fi sa te muți din Cluj-Napoca, care ar fi orașul in care ti-ai dori sa trăiești?

Am multe locuri care imi plac, dar daca ma voi muta din Cluj sper sa fie in apropierea unei mari, intr-o tara prietenoasa motociclistilor tot anul.

 

Care e motorul visurilor tale? Contează mai mult designul sau performanțele?

Eu am motorul visurilor mele: F700GS :) conteaza si designul, dar mai important e sa fie o motocicleta duala (adventure, cum i se zice mai pompos), la care sa ajung cat de cat cu picioarele jos. Am avut norocul ca motocileta la care am visat sa mi se potriveasca si la inaltime.

 

Vera, unde îți dorești cu ardoare sa ajungi? Orice locație de pe glob.

Visez la Patagonia. Si de Pakistan am auzit lucruri frumoase. Si in Africa. Ah! Dupa cum vezi nu ma pot hotari :). Deci peste tot!

Nu am întrebat-o pe Vera Agachi dacă ii place mai mult torsul motorului sau cel al pisicii, Pisa, deoarece... unele lucruri ar fi mai bine sa rămână nespuse.

Am încălecat pe-o șa și... vrum! Vrum! Căci povestea se scrie cu fiecare kilometru parcurs, nicidecum nu se termină aici.

Adauga comentariu