Intrările în oraș păstrează aceleași relicve comuniste. În ZECE ANI, Primăria a avut două tentative de schimbare, ambele eșuate

În 2015, Primăria Cluj-Napoca anunța câștigătorii concursului de soluții pentru amenajarea porților de intrare în oraș. Deși au trecut patru ani de atunci, intrările în oraș sunt marcate de aceleași totemuri comuniste, care abia se mai țin pe picioare. Administrația publică locală nu a putut nici acum să rezolve problemele juridice legate de terenurile pe care ar trebui ridicate noile turnuri. Tot ce a reușit Primăria lui Boc a fost să monteze plăcuțe cu numele orașului în maghiară, germană și latină.

Planurile de schimbare a totemurilor de la cele șase intrări în oraș au început în 2008, când Primăria a organizat un concurs de soluții. Ideile concurenților au fost foarte slabe, așa că s-a renunțat la competiție. Până în 2015 când a fost organizat un nou concurs de idei, autoritățile locale nu au făcut nimic. Atunci a fost desemnat câștigător turnul realizat de arhitecții Alexandru Fleșeriu și Peter Eszter și inginerul Doru Călin Crișan. Potrivit propunerii lor, turnul urma să vegheze intrările în oraș, cu inscripții în cinci limbi. Semnalizarea de intrare în oraş propusă de câştigător este o structură metalică sub forma unui turn care să poată fi folosit ca spațiu de expoziție temporar. Echipa câștigătoare a lucrat atunci o lună și jumătate la proiect. Valoarea contractului de proiectare a fost de 72.296 de lei, față de 120.000 de lei cât reprezenta valoarea estimată a procedurii.

“Anul acesta va avea loc proiectarea cu toate fazele, anul viitor, execuția. Depinde foarte mult de soluția tehnică”, spunea, în 2015, arhitectul Alexandru Fleșeriu.

Problemele juridice legate de terenuri au blocat totul. În patru ani, Primăria nu a reușit să ajungă la nicio înțelegere cu Compania Națională de Autostrăzi, care are în proprietate unele parcele de teren.

“Suntem în faza de proiectare, dar avem o mică problemă cu suprafaţa de teren de sub nişte locaţii care ţin de Compania Naţională de Autostrăzi. Este o dispută cu privire la terenul care se află sub locaţiile propuse. Sper ca în luna februarie să se lămurească acest lucru pentru a intra în linie dreaptă pentru că avem concursul câştigat, avem proiectarea practic demarată. Mai avem de rezolvat această nuanţă cu privire la proprietatea terenului de sub aceste amplasamente. Ştiţi bine că înainte de 1989 era simplu pentru că era un singur proprietar. Acum, avem mai mulţi proprietari”, spunea Emil Boc, în 2016.

Nu s-a modificat nimic de atunci. Au rămas aceleași probleme cu terenurile.

Intrările în municipiu care trebuie schimbate sunt: intrarea/ieşirea dinspre Turda; intrarea/ieşirea dinspre Floreşti; intrarea/ieşirea dinspre Chinteni; intrarea/ieşirea dinspre Baciu; intrarea/ieşirea dinspre Someşeni; intrarea/ieşirea dinspre Apahida.

Adauga comentariu