INTERVIU - Șerban Țigănaș, despre „estetica arhitecturii”: Clujul primește notă de trecere, chiar dacă lucrurile se schimbă în bine „extrem de încet”. Despre METROU: „E o beție cu apă rece”

Clujul este un oraș a cărui imagine a cunoscut multiple transformări, iar „estetica urbană” s-a modificat simțitor în ultimii treizeci de ani. Deși poate reprezenta un model pentru alte orașe din țară, municipiul Cluj-Napoca mai are multe lecții de învățat. Președintele Ordinului Arhitecților din România, Șerban Țigănaș, a punctat câteva dintre aspectele însemnate la care Clujul înregistrează progrese, fiind „un oraș care învață” în continuare, uneori și din propriile greșeli, dar din nefericire, după cum apreciază același specialist, chiar dacă lucrurile merg spre bine, dinamica este una redusă. 

În cele ce urmează puteți urmări cele mai însemnate provocări în materie de „estetică a arhitecturii”, problemele cu care se confruntă municipiul Cluj-Napoca din acest punct de vedere, dar și care sunt aspectele ce merită a fi apreciate. 

Tot aici, veți găsi și modul în care vede Șerban Țigănaș, președintele OAR, tema metroului. 

CITEȘTE ȘIȘerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România: "Arhitectura îmi oferă șansa de a participa la desenarea unei lumi mai bune"

Ce înțelegem prin „estetica urbană”?

„Aș spune, în primul rând, că formula de „estetică urbană” este una încropită, din punctul meu de vedere, un termen ce nu are niște fundamente științifice.

În schimb, termenul care dispune de un fundament științific este cel de „estetică a arhitecturii”. Este o specie academică, științifică, foarte clară, tratată de zeci de ani de specialiști.

„Estetica urbană” nu există ca specie. Nu este fundamentat. Există ramura științifică – „estetica arhitecturii” și care este o știință foarte bine fundamentată, clară și se referă la arhitectură.

Bunăoară, în Primărie există așa-numita „comisie de estetică urbană”

despre care nu se știe exact ce rol are, ce face și de câte ori se întâlnește, iar asta întrucât nu e dotată cu transparență urbană, ca să zic așa, dar în principal se ocupă de lucruri mărunte: de amplasat de firme, de închis balcoane, de lucruri din astea ce se agață pe arhitectură, nu de arhitectura propriu-zisă. De ceea ce numesc eu „cârpe textile”: mash-uri, bannere, mijloace publicitare efemere.

Tot legat de estetică, mai există o preconcepție, și anume că estetica se ocupă cu frumosul, adică ceea ce este frumos... Unii și spun: „este estetic”, înțelegând prin asta că este frumos.

Este perfect eronat!

Deci, estetica nu se ocupă numai cu frumosul, estetica este o știință desprinsă din filosofie (vezi Istoria esteticii de Wladyslaw Tatarkiewicz/ Istoria urâtului de Umberto Eco – n.red.), am putea spune o ramură a filosofiei, după care a devenit o știință de sine stătătoare, care se ocupă cu categoriile estetice care sunt multe, precum urâtul, care este tot o categorie estetică.

Deci, estetica se ocupă de frumos, se ocupă de urât, se ocupă de dramatic, de monumental, de tragic etc. Sunt foarte multe categorii estetice dar, să spunem că lumea când spune „estetic/ă” se gândește doar la frumos, iar adeseori se gândește la un cabinet de cosmetică.

Ca să continui discuția despre „estetica arhitecturii”, trebuie să spun că există două categorii de elemente, pe care le-am putea aborda: ceea ce se întâmplă efectiv, prin inițiativele private, deci prin construcțiile și mijloacele publicitare pe care le amplasează actorii privați, cum spuneam, mash-uri publicitare, firme, anunțuri etc. Acesta este un domeniu cu o miză extraordinară.

Se știe clar că cei care au pus mâna pe zonele în care se pot amplasa mijloace publicitare ori se ocupă cu chestia asta, iau pe aceste bannere imense, care se agață pe locuințe, uneori corect, alteori total dubios, trecând prin fața ferestrelor, ceea ce este interzis și prin lege, doar că este vorba de într-atât de mulți bani, încât sunt oameni care acceptă acest lucru, pentru că chiriile pentru un banner din acesta de zeci de metri pătrați sunt substanțiale.

E o zonă economică, o putem numi și publicitate outdoor, dar de fapt nu este decât un joc cu mize mari și pe sume mari. Și atunci, bineînțeles, toate discuțiile care țin de control, de respectarea legii...

sursa capură: economica.net

Există o lege a mijloacelor publicitare (LEGEA nr. 185 din 25 iunie 2013 (*republicată*) privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate – n.red.), care de foarte multe ori este încălcată și în această zonă este rolul Primăriei și a administrației publice locale, discuțiile se poartă sub semnul presiunii banilor.

Și, probabil, nu întotdeauna se termină așa cum am vrea.

Mai există zona publică, iar aici mă refer la ce face orașul, la acele elemente pe care le include. Am putea vorbi, pornind de la peisagistică, de la felul în care este întreținut și organizat spațiul verde și tot ce se referă la toaletarea arborilor, de felul în care tăiem crengile sau nu, cât de des, adică toată această cultură.

Ceea ce la București a fost consacrat sub formula și practica plantării de „panseluțe”…

E vorba de această preocupare curentă a orașului de a întreține spațiile publice și, mă rog, de a le da o formă plăcută, atractivă ș.a.m.d. Aici se fac eforturi, există spații publice care arată bine, există zone, care sunt cotate ca spații verzi, care arată lamentabil. 

Ce pot spune aici, dacă vorbim despre Cluj, este că nu reușește să-și acopere cu preocuparea asta de plantare organizată, landscaping, mentenanță etc. toate spațiile pe care le are, ci doar unele dintre ele, adevărat, din ce în ce mai multe, întrucât această preocupare, dar și știința amenajării spațiilor publice, evoluează.

Dar mai e mult până departe, ca să spun așa.

Clujul are suprafețe întregi, serioase, le și putem căuta, identifica pe hartă, dar evident că există o prioritizare aici și există practica „hai să le facem pe alea că sunt mai centrale”, care sunt văzute de mai mulți oameni, unde își fac turiștii poze și celelalte din cartiere sau mărginașe, mai din dos, sunt oarecum neglijate. Iar asta este văzut de fiecare, de la propria fereastră și se simte.

Sigur, în ultimii ani au fost discuții ample despre toaletarea arborilor, se pare că practica nu era foarte cunoscută și mulți s-au revoltat din cauza acestor ciuntiri de coroane de arbori, dar și aceste lucruri se învață și sper să fie din ce în ce mai bine.

Dincolo de aceste lucruri, avem și zona în care se folosesc alte mijloace, nu neapărat publicitare, precum drapelul, folosirea acestor însemne, cu diverse ocazii, sărbători etc. Sau decorațiile, mai ales pentru sărbătorile de iarnă, pentru că atunci se folosesc masiv decorații. Și acestea, cred, pot intra în discuție.

În privința decorațiilor de iarnă lucrurile merg din ce în ce mai bine, s-au mai stabilizat, iar Clujul și-a găsit un anume stil, care nu trebuie schimbat în fiecare an pentru că fie e risipă, fie spălare de bani. Iar dacă ai găsit o formulă și e bună, iar după părerea mea, ceea ce s-a folosit în ultimii 3-4 ani e destul de bine, ne-am obișnuit cu acest model și e ok.

Cât privește folosirea drapelelor la sărbători, și aici mă refer la Sărbătorea Națională, unde e și firesc să arborezi drapelele, am o întrebare: dacă pui drapelele pentru 1 Decembrie, de ce le dai jos numai în februarie?

Altfel, nu mai înțelegi când e sărbătoarea națională. Crăciunul nu e sărbătoare națională, nici Anul Nou nu e, prin urmare, bănuiesc că e o practică voluntară, prin extinderea Sărbătorii Naționale pentru vreo 2-3 luni zile în scopuri politice sau, nu știu, altfel nu-mi pot explica.

Oricum, mi s-ar părea firesc ca atunci când există o sărbătoare, să fie sărbătorită exact când este fixată oficial și o întărim dacă nu creăm confuzie și nu credem că durează întreaga lună, sau și luna următoare, sau încă una și tot așa. Este părerea mea, deși ar putea fi politicieni care gândesc altfel.

În plus, ar mai fi câteva teme generale, legate de imaginea orașului, mai degrabă decât formula de „estetică urbană” și care sunt cunoscute în Cluj, iar în ultimii 30 de ani au luat tot felul de înfățișări.

- Publicitatea, despre care am discutat deja. Și chiar anul trecut, cred, a fost adoptat un nou regulament de către Ptimărie, privind amplasarea mijloacelor publicitare. Probabil că regulamentul e mai avansat, nu știu în ce măsură se respectă, dar din ce putem urmări pe stradă, probabil, se respectă din când în când și din loc în loc. Dar regulamentul există și explică foarte clar ce este permis și ce nu este, în ce condiții.

- A doua problemă, clasică la Cluj, dar și în alte orașe, se referă la „sportul” închisului balcoanelor.

Sunt foarte multe locuințe cu balcoane, iar aceasta este o temă de interes. După cum știm, foarte mulți oameni au dorit sau au considerat că ar fi mai bine pentru ei să obțină un pic de spațiu în plus pentru apartament, sacrificând spațiul exterior. Probabil acum, în pandemie, oamenii au început să gândească altfel, întrucât acel spațiul exterior s-ar fi dovedit cu adevărat util, o gură de aer la tine acasă, fără declarații pe proprie răspundere.

Dar totuși, aici au fost foarte multe discuții, tot felul de proceduri de autorizare, de acord al vecinilor, închizi balconul doar dacă toți locatarii procedează la fel, cu același desen etc. Bine, are sens, dar dacă ne uităm afară, atunci vedem altceva.

În continuare totul este pestriț, fiecare și-a închis altfel balconul. Deși, e foarte adevărat că acolo unde au venit proiectele de eficientizare energetică și izolare, acolo balcoanele au fost închise la fel și organizat, în același timp, de aceeași firmă și cu aceleași materiale. Rezultatul, ca imagine, este mai bun.

Numai că orașul nu este dominat de clădiri reabilitate termic, ci doar o parte este reabilitată, dar nu cea mai mare. Deci, nu aceasta este imaginea care domină.

- Mai este o zonă a transformărilor, din punctul meu de vedere, e firesc, și aici aș insista mai mult, cu privire la spațiile din locuințele de la parterul blocurilor, pe care a fost o presiune foarte mare, să devină spații comerciale, spații pentru servicii, cabinete, agenții, frizerii etc.

Aici, după părerea mea, este bine că, într-adevăr, la nivelul străzilor, parterul blocurilor ar trebui să ofere cetățenilor în proximitate, diverse servicii, să nu mergem numai la mall.

Dar, bineînțeles, aici e o problemă destul de mare: cum faci să nu creezi un „monstru”, din punct de vedere architectural, să nu afectezi integritatea clădirii respective, ca imagine, evident, iar dacă o faci, să o faci respectând niște linii de design, de compatibilitate, și asta se pare că n-a prea reușit, întrucât sunt foarte multe intervenții de acest gen, care se văd că nu sunt decât niște încropeli, adică sunt făcute cu bani puțini, cu responsabilitate și mai puțină și cu o atenție și har, din partea celor care le-au desenat, construit sau autorizat, reduse.

Ei  bine, asta n-a prea ieșit, în general.

- Și ultimul element pe care aș vrea să-l surprind, comerțul în clădiri temporare, adică chioșcuri, cabane, căsuțe etc. pe care le știm cu toții și cu care ne-am pricopsit undeva în anii ’90, cu stații de autobuz cu tot felul de astfel de chioșcuri care se pare că au fost concesionate pe zeci de ani, iar acum Primăria nici dacă ar vrea nu poate să le retragă concesiunea, nu înțeleg de ce, dar aceasta este problema juriștilor.

Și astfel ne-am pricopsit în tot felul de zone, în stații, cu niște încropeli din tablă (vezi stația din Piața Mărăști ori cea din zona Gării – n. red.), după cum figurează o astfel de zonă pe strada Argeș, una dintre cele mai jenante, pe Canalul Morii. Și suntem într-o zonă centrală, totuși, chiar în spatele Pieței Mihai Viteazul și a Pieței Avram Iancu.

CITEȘTE ȘIZona Canalului Morii, încremenită în promisiunile de modernizare ale viceprimarului Tarcea

Toate aceste lucruri sunt, din nou, subiectul a ceea ce se cheamă, la Primărie, comisia de estetică urbană. Dar, sigur, sunt bune și rele.

De exemplu, avem un orășel al sărbătorilor de iarnă, care este totuși desenat coerent, iar în ultimii doi ani de zile arată mai bine, mai îngrijite, dar avem lângă stadion, un alt exemplu, cabane, amplasate în parc și unde se vând tot soiul de produse, de la înghețată la kurtos kalacs.

Pe Bdul Eroilor, zonă pietonală, ori cea din preajma Pieței Unirii, este mai multă grijă și sunt doar câteva astfel de chioșcuri, iar locurile sunt clar fixate, sunt cumpărate, sunt de firmă și bine desenate.

S-a mai încercat o chestie de acest gen în Piața Lucian Blaga, fosta Păcii, lângă Casa de Cultură a Studenților, unde era o piață de flori puțin scăpată de sub control, ei bine, acolo s-au construit niște chioșcuri, niște prăvălii, pentru cei care vând flori, întrucât locul pare a fi consacrat și merită să poți cumpăra un buchet de flori, fie că mergi la spital, fie la o întâlnire cu studenții și aici lucurile s-au împachetat ceva mai bine după această intervenție.

În privința unei comparații cu alte orașe, să spunem București, suntem la un an lumină în față. Cred că la București aceste lucruri sunt scăpate de sub control: pe bani grei, pe orice fațadă, pui un mash cât un teren de handbal și poți obține o chirie care se măsoară în mii de euro pe lună.

Avem un oraș model, la nivel național, de la care putem învăța?

Din ce știu, stăm destul de bine per ansamblu, dar avem de învățat, de exemplu pentru zona de centru istoric. În general, în orașele cu centre istorice, sunt regulamente, de regulă mai avansate, care indică reguli conform cărora toate firmele să fie ceva mai discrete, mai adaptate la clădirile istorice. Aici sunt buni brașovenii, sibienii.

Brașovenii sunt foarte buni pe partea de centru: acolo toate firmele sunt adaptate, conform unei culturi care exista în prealabil, de a proteja clădirile istorice.

Unde încadrăm statuile, arta monumentală, operele de artă de mari dimensiuni?

Se referă tot la această zonă.

Ar putea fi încadrate la imaginea și calitatea spațiului public. Dar și aici sunt câteva aspecte ce merită punctate.

Clujul este, din acest punct de vedere, un oraș aglomerat, că să mă exprim așa, cu monumente, cu statuar. Este foarte greu în Cluj să mai găsești un loc unde să amplasezi un monument, pentru că diversitatea culturală, etnică, religioasă ș.a.m.d. a făcut ca fiecare comunitate să încerce să-și promoveze vârfurile, monumentele, statuile și este o chestiune sensibilă în Cluj și, în general, nu prea mai e loc. Deci, aș putea spune că Clujul este „suprapopulat” în acest sens.

„Distanțarea socială”, ca să fac o glumă, dintre statui, e cam mică.

Și acest lucru s-a văzut în 2018, cu prilejul Centenarului Marii Uniri când, cu bune intenții, s-a dorit identificarea unui amplasament pentru un Monument al Unirii, acest lucru s-a dovedit a fi extrem de greu. Toate amplasamentele propuse erau departe de a fi foarte bune pentru un astfel de monument. Iar asta întrucât locurile bune erau deja ocupate, după cum am spus. Deci, din acest punct de vedere, Clujul este dens și un pic suprapopulat.

Există o comuniune, o anume comunicare între aceste statui/ monumente?

Diversitatea trebuie acceptată, întrucât un oraș are lucruri făcute în fiecare epocă, și atunci, sigur, acceptăm diversitatea, dar cu anumite limite.

Astfel, înțelegem că avem în Cluj un monument al Sf. Gheorghe ucigând balaurul, care este de valoare universală, realizat superb și vine din Evul Mediu;

mai avem un monument extraordinar, cum este cel al lui Mathias Rex, Matei Corvinul, care este foarte valoros din punct de vedere artistic, prin ceea ce a însemnat performanța artistului la acea vreme; 

avem o serie de lucrări în spațiul public, datorate sculptorului Romul Ladea, din secolul trecut și care sunt excepționale, multe statui făcute de Ladea și realizate foarte bine, fiind un sculptor de referință în România, dar avem și monumente, să spunem, mai puțin reușite din punct de vedere a calității artistice, a esteticii intrinseci a lucrării respective.

(Cel care, probabil, în continuare „urlă” și este discutat, este monumentul lui Avram Iancu, care a trecut prin tot felul de momente dar, cum este extrem de sensibil, și politic, și din alte puncte de vedere, aceste aspecte au făcut ca atenția și filtrul calitativ să fie mai reduse).

Avem un model la nivel european după care ne putem ghida și care poate reprezenta un exemplu pentru Cluj?  

Acum, întrucât vorbim de monumente și statuar, ar trebui să ne abținem, pentru că nu prea mai este loc și nu prea se face…

O fac americanii acum, prin diverse manifestări, doboară statui. Doar că o fac din alte motive, nu pentru că nu le plac.

Nu prea poți scoate statuile. În momentul în care scoți una, o dai deoparte și o retragi din spațiul public, chiar dacă este nereușită, rănești o comunitate, și este un gest pe care cred că nu și l-ar asuma niciun politician.

Bunăoară, noi, nici măcar monumentele sovietice nu le-am anulat, ci doar le-am mutat din Piața Avram Iancu în Cimitirul Eroilor, unde sunt soldați sovietici. Ceea ce e firesc, până la urmă sunt închinate unor oameni care au murit pe front. Sunt niște soldați ce au luptat determinați de niște situații și atunci este foarte greu să-i scoți monumentul, să zici: „am scăpat de comunism, deci sovieticii nu ne mai interesează, au fost niște cotropitori etc”. Deci, în acest caz s-a găsit soluția, pentru că avem un Cimitir al Eroilor, și a fost mutat acolo.

Din punct de vedere al statuarului, nu avem ce face.

Din punct de vedere al spațiului public, lucrurile progresează. În Cluj există, și aici cred că suntem foarte avansați, există eforturi extraordinare de a reface pavimentele, trotuarele, spațiile pietonale, mobilier urban, corpurile de iluminat, băncile, coșurile de gunoi, marcajele, toate aceste lucruri din zona centrală. Și lucrurile continuă: tot mai multe străzi capătă încet-încet atingerea unor astfel de proiecte. Aici mergem bine și modelele există. Adică pentru aceste proiecte, cei care le-au gândit, au tras cu ochiul unde trebuie, nu am ce comenta.

Unde nu suntem bine, și se vede, se simte cultura aceasta a banului, presiunea, este zona de publicitate. Nu avem o rigoare. Cei care dețin controlul și aplică amenzi, sunt îngăduitori aici.

La zona de peisagistică și de amenajare a spațiilor verzi, după cum am spus, lucrurile merg spre bine, a apărut această preocupare de a face parcuri prin concurs, concurs de proiecte, concurs de arhitectură și peisagistică.

Nu au apărut respectivele parcuri, întrucât lucrurile nu se fac după un an, întrucât orice investiție pe suprafețe mari, pe spațiu public și cu bani publici durează câțiva ani. Dar sper ca să arate după cum arătau aceste proiecte pe hârtie și să avem niște spații publice moderne. Aici nu pot fi decât optimist, iar direcția este bună.

În rest, mai este o discuție lungă despre starea fațadelor, despre curățenie, despre spații virane, lăsate ani de zile de izbeliște: bunăoară, în zona Bibliotecii Județene poate fi urmărit un spațiu viran, cu mașini parcate alandala și aiurea, deși este un spațiu public aici, în Piața Mărăști, de mare calitate și care ar putea și ar merita să fie amenajat altfel.

Dar nu i-a venit vremea, chit că e la o sută de metri de Consiliul Județean Cluj care, poate ar fi vrut să rezolve această chestiune, dar spațiul e al Primăriei. Iar reprezentanții Primăriei se mai gândesc, mai așteaptă…

Anii '90, cei mai cumpliți ani din punct de vedere arhitectural

Una dintre probleme cele mai însemnate se referă la modul în care putem corecta greșelile trecutului, mai ales cele din anii ’90, cei mai cumpliți ani din acest punct de vedere. Atunci, cele mai valoroase spații publice, care puteau fi folosite mult mai bine, au fost date băncilor, au fost eliminate spații verzi, scuaruri, au fost ocupate de instituții bancare și biserici. Foarte discutabile amândouă.

Nu că nu trebuie bănci sau biserici, dar băncile ar trebui să-și cumpere singure terenul și să nu ia terenul public, iar bisericile, dacă primesc terenuri publice, ceea ce până la urmă mi se pare firesc, să ne ofere niște obiecte de arhitectură excepționale.

Dacă ai primit în Piața Cipariu, atunci chiar dacă o biserică se construiește în 26-30 de ani, dacă tot ocupi un astfel de spațiu, să fie o clădire cu care să te poți mândri. Ori, cu acea clădire, nu te prea poți mândri din punct de vedere arhitectural.

Dacă ar fi să acordăm o notă Clujului în acest sens...

Aș da o notă de trecere, fără îndoială. Iar asta întrucât Clujul este un oraș care învață, care învață de la el însuși. Nu învață tot, învață greu, e la seral, dar totuși, învață. Unele lucruri merg foarte, foarte încet. Mult mai încet decât ne dorim noi ca cetățeni și am crede că se poate.

S-ar putea să avem așteptări disproporționate, să nu ne dăm seama că, de fapt, Primăria e o firmă mult mai mică și mult mai puțin potentă decât credem ori de cât sperăm.

Adică, să aibă limite efectiv.

Chiar dacă Clujul este un oraș mai „bogățel” decât altele, de fapt, să fie foarte sărac. Și atunci, cei cu care ne comparăm la această notă, să reprezinte o comparație injustă, pentru că dacă ar fi să calculăm bugetul pe cap de locuitor a Clujului cu alte orașe din România, sau din Elveția, ori din sudul Germaniei, și acesta ar trebui să fie indicatorul, putem observa că noi nu ne putem permite să progresăm, decât așa, cu țîrîita.

Dar, nota este, fără îndoială, una de trecere și în creștere.

Însă nu pot spune că e o notă foarte mare, întrucât nu mă pot duce decât în acele puține locuri în care lucrurile stau bine și să-mi fac poze numai acolo, pentru că orașul e mult mai mare și ar trebui să ne placă, să ne fotografiem peste tot.

Desigur, discuțiile sunt interminabile.

Amenajare zonă Cetățuie - un demers întins pe 30 de ani

Uitați-vă la Cetățuie.

Sigur, avem un proiect, așteptăm să se realizeze. Bine, dar chiar 30 de ani!? Treizeci de ani!? Până când? Da, a fost un proces întreg, cu Parcul Feroviarilor etc.

Bine, dar totuși, chiar 30 de ani? Desigur, vor spune: „în acea vreme nu eram noi la conducere”.

Dar totuși, există deja o continuitate administrativă la Cluj, suficientă pentru a spune că, „Ba da, erați la cârmă. Sunteți la cârmă de aproape 20 de ani”.

Și există această continuitate, deciziile sunt frumoase, sunt bune, dar merge al naibii de încet!

Incontestabil, s-au făcut lucruri bune în Cluj, poate mai bune decât în alte orașe. Noi putem fi un model pentru alte orașe.

Dar ar trebui să fim mai ambițioși”, cosideră Șerban Țigănaș.

în imagine: Șerban Țigănaș/președinte OAR

sursa foto: serbantiganas/facebook.com

Cum apreciază președintele Ordinului Arhitecților din România, ideea metroului clujean, chiar dacă poate acest proiect nu se găsește într-o relație directă cu „estetica arhitecturii” din municipiu?

„Sunt foarte sceptic în ceea ce privește metroul, pariul meu este că nu vom avea niciodată metrou, din simplul motiv că nu-i nevoie”.

Nici peste 30 de ani?

„Nu, nici peste atât timp, pentru că nu e nevoie. Peste treizeci de ani vom folosi alt tip de mobilitate urbană, mult mai multă mobilitate individuală, electrică, poate chiar complet electrică ș.a.m.d.

Dar de metrou nu e nevoie.

Mi se pare firesc, și am spus-o de multe ori, am discutat cu mulți oameni fără să am pretenția că știu cel mai bine lucrurile, pentru că aici este o problemă complexă, care are multe aspecte și specialiștii se pot exprima, ce ar însemna o astfel de investiție.

Dar părerea mea este că o linie de metroul în lung, care să aducă floreștenii și apahidenii în centrul Clujului, și viceversa, nu rezolvă problemele de trafic.

Clujul are probleme de trafic mult mai mari și metroul poate fi o soluție care să aibă un efect, dar efectul nu este major.

Un alt element la care aș vrea să mă refer este că investiția mi se pare disproporționată. Adică, să faci un metrou este un efort extraordinar. Un efort uriaș. Este cel mai scump mijloc de transport urban pe care-l poți imagina.

Să-l faci, ca să acopere o singură direcție, Est-Vest, și doar în lungul Someșului, căii ferate, mi se pare prea puțin. E o beție cu apă rece, după părerea mea.

Și tot ce va genera acest metrou va fi un efort extraordinar care, până la urmă, rezolvă local, parțial, total insuficient, problemele de mobilitate. De asta sunt îngrijorat.

Altfel, da, dacă primești banii nu știu de unde, de la Guvern ori de la nivel european, zici: „bine, O.K., nu sunt banii mei, nu am pus presiune pe cetățeni”.

Ceea ce nu este adevărat, pentru că orice investiție de acest gen are și niște costuri ascunse, care, tot bugetul local le plătește. Chiar dacă banii vin de altundeva.

Trebuie să racordezi toate aceste elemente, nodurile de metrou, acestea vor reprezenta o presiune extraordinară: acolo trebuie să aduci celălalt tip de transport, iar la suprafață totul trebuie să fie refăcut, să faci nodurile, gurile și stațiile de metrou compatibile cu transportul în comun, cu taximetrele, cu bicicletele, cu autoturismele personale și parcări. Altfel, nu ai făcut niște noduri bune.

Și se vor întâmpla niște lucruri pe care nu ni le dorim.

Iar cea mai mare nefericire a noastră este, după părerea mea, după mobilitate, problema centurii.

Problema Centurii Sudice, fără îndoială, pentru că orașul e dezvoltat asimetric, mai mult pe Sud, decât pe Nord, față de Someș, și această centură sudică, care nu va putea fi deloc deservită de metrou în lungul căii ferate, ei bine, lipsa acestei centuri sudice se simte și a fost comentată de specialiști dintotdeauna ca fiind foarte necesară, o știau cei care guvernează acum, pentru că tot ei guvernau când s-au făcut primele studii, dar pur și simplu nu au luat taurul de coarne, și nu s-au apucat la timp. Și, din această cauză, ne va lua o viață să o rezolvăm. Și e tot mai greu de făcut” a conchis Șerban Țigănaș.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariu