Reportaj

INTERVIU – Preotul Marius Goga, parohia Sfântul Apostol Toma: „Trebuie să privim biserica la fel ca pe o mamă!”

Preotul Marius Goga, din parohia clujeană „Sfântul Apostol Toma”, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Ziar de Cluj și NCN, în care ne-a dăzvăluit povestea sa, a parohiei, o poveste despre credință, rugăciune, despre o viață dedicată chemării divine.

Cine este Marius Goga, cum a resimțit preotul dificila stare de urgență, cum pot traversa credincioșii vremurile tulburi de azi și de mâine, pășind pe calea dreaptă a credinței, veți afla din interviul de mai jos.

Ziar de Cluj: Cum ați descoperit credința?

Marius Goga: Credința am descoperit-o de mic copil, fac parte dintr-o familie de preoți. La început s-a manifestat ca o dorință, dorința fiecărui băiat de a-și urma modelul în viață, pe tatăl său. Practic, eu am crescut în biserică, am fost prezent la slujbele bisericești, în special la Sfânta Liturghie. Mai apoi a început să apară această vocație sau aplecare, pentru că mi-a plăcut cântarea bisericească, cunoșteam rânduielile bisericești, iar, mai apoi, pe parcursul anilor de studiu, a intervenit și chemarea lui Dumnezeu, în așa fel încât în anul 2001 am intrat la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pe care l-am absolvit în 2006; după aceea am urmat cursurile Facultății de Teologie, la secția Pastorală, dedicată celor care voiau să intre în cler, să devină diaconi sau preoți. Au urmat, din 2012, studiile masterale și, în final, am fost admis și la cursurile Școlii Doctorale din cadrul facultății noastre.

Ziar de Cluj: Ați spus că a venit chemarea lui Dumnezeu. Cum ați simțit această chemare?

Marius Goga: Chemarea lui Dumnezeu o simți în momentul în care îți dorești cu adevărat să intri în cler. Și, practic, Dumnezeu te alege. Este ca și acel moment în care Dumnezeu i-a ales pe ucenicii săi, umbla pe lângă Marea Galileei și i-a ales pe frații Petru și Andrei, pe frații Iacob și Ioan, și i-a chemat, le-a spus: „Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni!” Iar ei, necondiționat, i-au răspuns Mântuitorului afirmativ și l-au urmat.

Dumnezeu te cheamă. Dumnezeu și-a ales apostolii simpli pescari, oameni neînvățați ai acelei vremi, oameni săraci. Noi putem să spunem că Mântuitorul putea să-și aleagă la început, dacă era după logica omenească, apostoli 12 prinți, 12 regi sau puternicii acestei lumi și, atunci, sigur că învățătura lui s-ar fi transmis mult mai repede în lume, poate toate templele păgâne s-ar fi preschimbat rapid în biserici, ar fi încetat jertfele sângeroase și ar fi fost doar fum de tămâie. Dar Dumnezeu își culege perlele din întuneric. Așa și noi – simțim această chemare, vrem și, la un moment dat, Dumnezeu te binecuvântează prin harul episcopului, pune mâinile pe capul tău și te sfințește să devii preot.

Ziar de Cluj: Când credeți că ar trebui un credincios să aleagă credința ca o profesie, ca o vocație? Ce aptitudini trebuie să aibă?

Marius Goga: Cred că tot așa, din copilărie ar trebui să aibă o atracție. Copiii care vin la biserică sunt obișnuiți să vină cu părinții să se spovedească, să se împărtășească destul de des, prind drag de biserică. Avem copii în biserica noastră care, ne mărturisesc părinții: părinte, ei trag de noi ca duminica să venim, să nu întârziem la Sfânta Biserică. Și, atunci, sigur că această vocație se dezvoltă pe parcursul vieții, până când vocația devine chemare.

Ziar de Cluj: Cum le-ați răspunde celor care spun că sunt prea multe biserici?

Marius Goga: Nu sunt prea multe biserici, noi trebuie să răspundem fiecărui suflet în parte. Noi trebuie să privim biserica la fel ca pe o mamă. Biserica este cea care ne însoțește pe noi de la naștere până la mormânt și tot ea se roagă pentru noi și mai departe, pentru viața cea veșnică. În biserică ne curățim la naștere prin Taina Sfântului Botez, în biserică ne întărim și ne sfințim prin Taina Mirungerii, biserica este cea care binecuvintează nunta pentru o căsătorie curată, unită, plină de dragoste, biserica este cea care se apleacă asupra suferințelor omenești trupești și sufletești de tot felul, prin Taina Sfântului Maslu, în biserică cinstim sfinții, în biserică o venerăm pe Maica Domnului, în biserică cinstim zilele triste ale răstignirii Mântuitorului și tot aici cinstim și luminatul Praznic al Învierii Sale.

Nu sunt prea multe biserici în Cluj, există o logică pentru construirea lor. Fiecare biserică are rânduit un număr de enoriași. Sigur că noi, ca întindere teritorială, suntem  una dintre cele mai mici parohii, dar ne mândrim cu faptul că la fiecare Sfântă Liturghie biserica este aproape plină. Enoriași în parohia noastră sunt cam 800-900 de familii, iar înainte de această perioadă grea, de pandemie, numărul participanților, al celor care „tocesc” duminică de duminică pragul Sfintei Biserici, se ridica la 300-500 de oameni.

Mai multe detalii despre biserica „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Mărăști, despre modul în care „se împacă” în ziua de astăzi tinerii cu credința, ce a însemnat starea de urgență în această parohie clujeană, care este calea creștină de urmat pentru credincioși în vremurile tulburi care vor urma, veți putea afla urmărind integral interviul video realizat de Ziar de Cluj cu preotul Marius Goga:

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *