Să înțelegeți și voi, cititorii, ceva din munca de jurnalist în relația cu subiecții materialelor de presă. Că am citit multe comentarii măcar despre aservirea mea ca jurnalist pentru banii pe care-i primesc ca salariu. Nu mă miră nimic într-o Românie distrusă moral, unde bișnițarii au ajuns oameni de afaceri, iar borfașii politicieni: cu toții confundă angajarea cu angajamentul. Și, ca o paranteză necesară, angajamentul profesional, nu este similar cu cel pe care l-au luat mulți: fie în fața vechii Securități, fie în fața celor mai noi.
În finalul oricărui subiect cu și despre bani se va ajunge să se vadă ieșind de sub muntele de mizerie (dezvăluit, descris) codiţa politicului. Orice jurnalist care îşi va face meseria până la capăt şi va trece peste ştirea în sine, va da peste lăcomia și prostia unui politician și a sponsorilor săi. Ştirea este, din punctul meu de vedere, doar fumul care indică focul. Un acoperiş de şcoală prăbuşit (să sperăm fără victime) peste o sală de şcoală, la o anchetă simplă va scoate urma banilor ceruţi (dacă nu au fost ceruţi, de ce nu au fost ceruţi? dacă au fost ceruţi, de ce nu au fost primiţi șamd?) şi primiţi, dar folosiţi altfel… De la bani se va ajunge la relaţiile de afaceri din zona celor care primesc bani să dea, toamnă de toamnă, cât mai multe şcoli renovate din rău în mai rău. Şi, pac!, dăm de un politician sau doi. Politica se face pe bani.
Deseori m-am întrebat: ce mă deranjează cel mai mult în politică?
Zgomotul de fond şi lipsa de agendă. Lipseşte o strategie coerentă privind viitorul României. Destinul României nu este numai destinul individual al fiecărui om în parte, ceea ce se aplică acum, ci, asumat, destinul comun pe termen mai lung decât blidul de supă zilnic sau de a doua zi. Fiecare schimbare politică vine să pună în practică/aplicare interesele celor care sponsorizează clasa politică. Lipsa de transparenţă a intereselor economice din spatele politicienilor deranjează – şi deranjează deoarece politicienii vin la putere ca şi cum ar fi învins în război şi ar fi ocupat România şi ştiu că au la dispoziţie cel mult 4 ani să prăduiască, să-şi returneze datoriile şi să rămână cu ceva la teşcherea. Şi-atunci consideră funcţiile publice şi bugetul drept pradă de război. Și viața pe bani publici, viață privată. Ori, măcar după atâția ani de la momentul Decembrie 1989, se ştie acest lucru şi nici un politician nu a luat măsuri să stopeze acest jaf. Cum din motive de vot nu au luat măsuri să astupe la timp gropile negre ale economiei. Sau să renunțe la sinecurile grase plătite din bani publici.
Și, atunci, cam cum ar trebui să se comporte un om politic, care ar fi o calitate care să-l diferențieze, să-l facă digerabil, un model pentru o viitoare clasă politică?
Să tacă atunci când simte nevoia să vorbească, să asculte atunci când este mai surd şi să plece în concediu atunci când simte nevoia să acţioneze. Când am să văd politicianul care va putea să-şi asume, ca ale lui, ideile echipei, iar echipa nu va avea buzele lipite de dosul său (ştiți, gura care pupă bucile, întotdeauna are o poveste de spus), atunci am să ştiu să identific cea mai mare calitate a unui om politic.
Ce este cu adevărat penibil în meseria ta, doar ai scris prima dată despre borfași din vremea când erau strămoșii actualilor politicieni și așa-zișilor oameni de afaceri, din 1990?
Evidenţa cotidiană de genul câinii latră, caravana trece. Ale dracului cămile (bizoni, guvizi majoritari) cum duc în cârcă pe toţi borfaşii, deşi ştiu exact cum le pute fundul aşezat în şaua lor…
După ce se publică un material, ce te enervează cel mai mult?
Lipsa de onestitate în reacţie, lipsa de onestitate în atitudine, lipsa de onestitate în comunicare a tuturor celor care ajung subiecte de presă. Modul în care-și caută cu toții justificări pentru a explica onestitatea ticăloșeniei personale. Și cum își bagă familia ca scut, cerșind mila publică în numele unei presupuse suferințe a acesteia, atunci când sunt demascați ca borfași. Avem parte de aceeași tânguială penibilă atât din partea unora care zic că fură „de foame, bos” și cei care fură milioane și desfac legea în interesul lor. Borfașul este borfaș, indiferent de câtă șoală se laudă că are.