Incendiu în gara CFR din Cluj: a luat foc un vagon - VIDEO

Un incediu a cuprins un vagon casat aflat în gara CFR. Acesta se afla pe ultima linie înspre strada Fabricii de Chibrituri.

Pompierii au fost solicitați să intervină.

Un incident simliar a avut loc în 2015. Atunci șapte vagoane au ars, focul fiind provocat atunci de oamenii străzii care se adăposteau într-unul dintre vagoane.

UPDATE:

O autospecială pentru stingerea incendiilor acționează pentru stingerea flăcărilor ce au cuprins un vagon dezafectat, garat pe o linie din gara municipiului Cluj-Napoca.

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 19.30, iar în momentul sosirii pompierilor flăcările erau extinse la un al doilea vagon din garnitura de patru dezafectate.

Flăcările sunt sub control în aceste momente, nu sunt anunțate persoane rănite, până în acest moment.

UPDATE2

Din cercetările preliminare, se pare că incendiul care a cuprins vagoanele dezafectate a pornit de la o neglijență privind fumatul. Pompierii au acționat mai bine de o oră pentru a stinge flăcările și au evitat propagarea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit. Nu au fost persoane rănite ca urma acestui eveniment.

Adauga comentariu