Vocea ta

Încă un accident pe Frunzişului. Riveranii se tem pentru vieţile lor, la fiecare pas pe trotuar

Strada Frunzişului, cea care leagă cartierele Zorilor şi Mănăştur, e una propice pentru producerea accidentelor. Are câteva porţiuni periculoare, iar curbele, înclinaţia, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neatenţia şi teribilismul conducătorilor auto sunt ingredientele perfecte pentru accidente. Accidente tot mai frecvente, căci nu trec două zile legate fără măcar unul. Însă, de cele mai multe ori, se lasă şi cu răniţi.

Locuitorii din zonă se tem pentru vieţile lor. Nu o dată s-au trezit cei care stau la case cu maşini avariate în curţi. Însă oamenii se gândesc cu groază şi cu spaimă că mai trebuie să meargă şi pe trotuar. Iar acolo sunt expuşi pericolului, căci sunt sute de metri în care nu există parapet metalic, care să îi protejeze

„Accident Varianta Zorilor-Mănăştur. Dl Primar Boc şi Poliţia Rutieră Cluj Napoca, ce trebuie să se mai întâmple că să DEMARAŢI montarea de parapeţi metalici pentru protecţie PIETONALĂ????”, ne scrie Eugen, un locatar din zona care chiar se teme pentru viaţă să şi a familiei.

Cu această ocazie, îi întrebăm şi pe reprezentanţii primăriei şi pe cei ai Poliţiei Rutiere de câte ori s-a discutat, în cadrul Comisiei pentru Siguranţă Rutieră, despre strada Frunzişului, în 2016. Şi, mai ales, la ce concluzii au ajuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *