Sanatate

Ignorați la negocierile cu Guvernul, anatomo-patologii au rămas cu salariile diminuate. După câțiva ani de muncă se îmbolnăvesc din cauza condițiilor toxice de lucru

Cadrele medicale de la anatomie patologică, angajate la institutele din Cluj au rămas pe dinafară la negocierile pe care sindicatele din sănătate le-au avut recent cu Guvernul. Sunt singurii care nu au obținut nimic, deși muncesc în condiții toxice, mult mai grele decât colegii din alte specializări medicale. Medicii, asistentele și îngrijitoarele de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie (IRGH) Octavian Fodor Cluj-Napoca au protestat vineri, în curtea spitalului, în semn de nemulțumire față de discrimanarea la care sunt supuși. Nu este prima data când își spun doleanțele.

“Noi nu am fost cuprinși în Legea Salarizării, am fost discriminați, nu am primit cei 25% din ianuarie, iar acum în urma negocierii cu sindicatele, noi tot pe dinafară am rămas și avem pierderi din luna ianuarie până în prezent. Noi nu beneficiem de stimulentele care s-au negociat și vor fi legiferate de Guvern pentru că pierderile noastre sunt din ianuarie, nu din februarie. Din februarie, avem trei colegi care au pierderi, în martie față de februarie, dar ceilalți avem deja pierderi din ianuarie. Pierderile sunt între 600 și 1.400 lei”, declară Rodica Feneșan, asistent medical anatomie patologică IRGH Cluj-Napoca.

Asistentele medicale spun că au salarii similare cu colegii care lucrează pe secție. Condițiile de lucru sunt toxice și le afectează sănătatea. Cât despre bani, cadrele medicale de la institute nu pot primi sporuri maxime pentru că aparțin de Ministerul Sănătății, iar legea îi constrânge la un anumit plafon. În schimb, angajații spitalelor care aparțin de Consiliul Județean pot primi sporuri maxime pentru că ei funcționează pe baza unor hotărâri de Consiliu Județean.

“În acest domeniu se lucrează cu formol, cu substanțe corozive, puternic alergene, toți avem alergii pe mâini, suntem cu boli pulmonare, cu edeme pulmonare, sunt morți de cancere în acest domeniu și tocmai din această cauză avem sporuri, care nu se dau la valoarea maximă și se dau la valoarea minimă. Domnul manager a spus că bani sunt, el ar putea să ne dea sporurile maxime, dar nu se pot da pentru că a fost constrâns să se dea la minim. Atunci nici de aici nu ne putem recupera pierderea. Am opt ani de când lucrez aici și vreau să vă spun că sunt cu astm bronșic deja, cu dermatită de contact, imunitatea la pământ și până și ficatul, probele hepatice sunt alterate datorită soluțiilor care toate se filtrează prin ficat. Datorită soluțiilor, pielea ne este foarte afectată, nici măcar ojă pe mâini nu putem avea pentru că substanțele cu care lucrăm. Nici măcar mănuși nu putem folosi pentru că și acestea sunt afectate de soluții și riscăm să ne trezim că avem mănuși pe mâini, dar de fapt sunt sparte din cauza soluțiilor și să ne contaminăm din această cauză. Lucrăm cu obiecte ascuțite, cu lichide, cu piese operatorii, cu TBC, HIV, soluții contaminate, oricând ne putem contamina”, explică Paula Zamfir, asistent medical licențiat anatomie patologica IRGH Cluj-Napoca.

Indiferent că este vorba despre medici, asistente sau îngrijitoare munca este la fel de grea.

“Nu ne e ușor, noi nu numai măturăm, nu numai spălăm, noi cărăm de toate și chiar și materialele noi le urcăm până sus la etajul trei în mâini, noi două femei, avem noroc că ne mai ajută și asistenții. Deci noi suntem înrijitoare, nu suntem asistente, dar avem o muncă grea”, spune Valeria Pleș, îngrijitoare anatomie patologică IRGH Cluj-Napoca.

Medicii, asistentele și îngrijitoarele spun că nu se vor opri aici cu protestele. Vor trimite în continuare memorii la Ministerul Sănătății și la Guvern, în speranța că cineva le asculta doleanțele. La nivel național, sunt 1.200 de angajați în această specializare medicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *