In vizor

Hotel din centrul Clujului, scos la vanzare. Cine vinde si despre ce suma e vorba

Schimbari pe piata hoteliera din Cluj-Napoca. Unita Turism Holding S.A. scoate la vanzare binecunoscutul Hotel Sport.  Reprezentantii firmei au transmis catre Primarie, la sfarsitul lunii octombrie, si Consiliului Judetean Cluj, in urma cu cateva zile, adrese prin care isi anunta intentia de a scoate la vanzare a hotelului Sport, astfel incat acestea sa isi poata exercita dreptul de preemtiune asupra cladirii. Nici Primaria si nici Consiliul Judetean nu doresc sa achizitioneze hotelul scos la mezat de Unita Turism.

Hotelul  Sport este clasificat la doua stele si a fost construit la inceputul anilor 80.  Apartinand celui mai mare lant hotelier din Romania, Unita Turism Holding S.A., unitatea de cazare detine 136 de camere, un restaurant de 180 de locuri, un salon de nefumatori de 40 locuri, o terasa de 60 de locuri si doua sali de conferinta cu o capacitate de 40 respecitv 80 de locuri. Recent, insa, Unita Turism Holding S.A. a informat Primaria Cluj-Napoca de intentia de a vinde hotelul, astfel incat aceasta sa isi exercite dreptul de preemtiune. Reprezentantii Primariei nu si-au manifestat interesul, prin urmare azi, in cadrul sedintei extraordinare a CJ, in mapele consilierilor judeteni a fost introdusa o informare identica cu cea transmisa Primariei. 

“Prin prezenta va aducem la cunostinta intentia de vanzare a imobilului Hotel Sport si teren aferent din Cluj-Napoca, Aleea Stadionului. Valoarea de vanzare  fiind de 4.637.481 euro la care se adauga 162.519 euro reprezentand mijloace fixe, obiecte de inventar necesare functionarii in regim de hotel si restaurant. In total 4.800.000 de euro. Avand in vedere art. 4 alin. (4) din Legea privind protejarea monumentelor istorice, in opinia noastra acest imobil nu se supune obligativitatii  prevazute norma legala mai sus mentionata, imobilul mai sus mentionat nu este inscris in Lista Monumentelor istorice 2010. Va rugam sa ne comunicati optiunea dumneavoastra cu privire la exercitarea dreptului de preemtiune raportat la intentia noastra de instrainare”, se arata in documentul transmis azi consilierilor judeteni.

Primaria Cluj-Napoca in 5 noiembrie a transmis societatii UnitaTurism Holding o adresa prin care si-a exprimat clar optiunea ca nu doreste sa cumpere Hotelul Sport pentru aproape 5 milioane de euro. 

“Va comunicam prin prezeneta ca institutia noastra intelege sa nu isi exercite dreptul de preemtiune la instrainarea imobilului Hote Sport pe care il detineti contra sumei de 4,8 mil euro”, a fost raspunsul reprezentantilor Primariei. 

Autoritatile locale doresc sa amenajeze,pe Dealul Cetatuii, un teatru de vara. In acest sens, Primaria a mai cumparat, in primavara acestui an, un teren de 10.000 de meri patrati, de la Unita Turism. Prin acordul semnat intre institutie si Unita Turism, s-a stabilit un pret de 10 euro/mp, care este achitat de Primarie in decurs de sase luni, adica suma totala de 100.000 de euro. Primarul Emil Boc a anuntat ca proiectul teatrului de vara de pe Cetatuie va fi finantat din fonduri europene. 

Potrivit unor surse din cadrul CJ Cluj, nici institutia judeteana nu intentioneaza sa isi exercite dreptul de preemtiune, motiv pentru care viitorii proprietari vor fi persoane fizice sau societati comerciale private. 

Hotelul Sport, scos la vanzare de catre Unita Turism pentru 4,8 milioane de euro, are un regim de inaltime de S+P+M+8 +E tehnic, iar pe langa imobilul folosit in scop turistic Unita Turism este dispusa sa vanda si un teren de 6.235 metri patrati, situat in vecinatatea cladirii, teren unde a functionat in urma cu doua decenii Strandul Municipal. Pe terenul in cauza Unita Turism a avut intentia initial sa construiasca un ansamblu de cladiri de birouri si spatii de relaxare pentru sportivi, proiect pentru care municipalitatea nu si-a dat avizul. 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *