Din oras

Horia Şulea: "Nu mai avem gunoaie şi parcă ne lipseşte ceva"

După ce problema gunoaielor din Floreşti s-a rezolvat, fie ea şi temporar, primarului Horia Şulea „îi arde” de glume.

Întrebat care e situaţia, la momentul actual, edilul a răspuns: „Nu mai avem gunoaie şi parcă ne lipseşte ceva.”

Încă de duminică după-amiază era curat Floreştiul, iar maşinile companiei care a reuşit să scoată cele peste 500 de tone de deşeuri din comună au intrat deja pe graficele de ridicare.

„Zonele unde ghenele sunt subdimensionate, mă refer la imobilele de locuinţe colective, vor beneficia de ridicare zilnică”, a mai precizat edilul.

Tariful de ridicare va rămâne acelaşi, de 8 lei pentru fiecare persoană, însă acesta va fi transformat în taxă, urmând să fie plătită într-un cont deschis de primărie.

Compania Strict Prest, administrată de Mircea Vereş a intrat săptămâna trecută cu 15 autoutilitare în comună, după ce contractul cu Quatro Eco Salub a fost suspendat pe o perioadă de 90 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *