Indiferent de guvernare (ce mi-e că mă buzunărește Guvernul cu mâna dreaptă sau cu cea stângă?), îmi pun aceeași întrebare: există viață după preluarea guvernării şi anunţarea de noi metodologii de taxere şi impozitare? Că, în România, fiecare sfârșit de an, fiecare nouă guvernare, este un fel de sfârşitul lumii. Guvernanţii văd că nu prea există banii “ăia” care contează, cei cu care se “alimentează” bugetarii și, mai ales, clientela politică. Cei cu care îşi cumpără “pacea socială”. Mai sunt vreo trei-patru luni de iarnă în față şi coşmaruri cu sindicaliştii şi #salvaţioniştii care vor ieşi din amorţeala Sărbătorilor mai spre primăvară şi care vor încerca să scoată populaţia în stradă. Taman când vin şi alegeri pe cap. Și, când se uită cine votează, ce să facă bietul politician ajuns la guvernare? Să se țină cumva de promisiunile cu care i-a aburit pe votaci? Doamne ferește, nu! Doar s-a inventat contribuabilul! El există, e la îndemâna unui nou impozit, la cheremul unei noi taxe! Politicianul aflat la guvernare găseşte o nouă modalitate de a-şi vârî mâna adânc în buzunărelul contribuabilului, să-și poată plăti votanții. Dacă nu poate asta, va inventa măcar o nouă hârtiuţă prin care să îl aibă la mână, vinovat că nu a completat-o, sau măcar la îndemână, transpirat şi cu timpul personal distrus, în faţa ghişeului. Staului birocrat îi place să ştie de unde să-şi ia cetăţeanul fiscalizabil, mai ceva ca Securitatea!
Nici n-au început guvernarea şi văd că şi cei din ministerul Justiţiei se pricep la Finanţe. Un papagal de avocat, şef de filială PNL de sector bucureştean, numit secretar de stat în ministerul Justiţiei de către Premierul Sică Mandolină, ne expune viziunea fiscală a partidului său cu privire la combaterea evaziunii fiscale. V-aţi fi gândit că măcar în “vizuina” inteligenţilor de la PNL ar fi altcineva vinovat de evaziune în România decât cetăţeanul de rând? Aţi uitat prea curând de numitul Varujan “Guzganian” Vosganian care, pe când încă era liberal, socotea că scapă Ţara de evaziune numărând şi impozitând ouăle chivuţelor din pieţe. Deci: “o soluție în privința combaterii evaziunii fiscale este înființarea parchetelor financiare” şi “o declarație de avere pe care fiecare cetățean să o înregistreze”. Deci, dacă există (să-l citez pe politruc): “tot felul de artiști iluștri, care merg cu tot felul de mașini, care de care mai scumpe, trăiesc în vile de lux, dar care nu plătesc taxe la bugetul de stat, nu plătesc impozite”, în loc să se ducă angajaţii statului peste ăia, punctual, mai bine se învinovăţeşte tot poporul şi se pune la muncă pentru ceea ce sunt plătiţi nişte slujbaşi. În loc să lege ei bazele de date de la taxe și impozite cu cei de la ANAF și să nu mai trebuiască să trimită adrese la toate oficiile când vor să afle ceva, mai bine să dea tot cetăţeanul încă o declarație de avere. Să nu cumva să pună ei osul la treabă. Că Patria mai are păduri să producă hârtii pe care nimeni nu le citeşte, iar pentru “on-line” “discheta se depune tot la etajul II camera 48”. Mă uit, cu preocupare şi îngrijorare, la limitarea intelectuală de care dau dovadă toţi aceşti politruci ai partidelor din România. Suntem Ţara în care pentru fiecare bun deţinut se completează tone de hârtii şi tot mai apare câte un papagal din acesta care să mai propună o hârtie în plus. Nu cumva reforma administrativă să înceapă cu digitalizarea totală şi interconectarea instituţiilor statului on-line. Mai bine stă cetăţeanul, pe timpul şi pe banii lui, la cozi. De ce nu suntem noi ca Estonia, unde guvernul foloseşte platforma e-Cabinet şi a eliminat toate adeverinţele şi hârtiile din relaţiile administraţiei cu contribuabilul, mai puţin certificatul de naştere şi cel de deces?
Angajaţii noştri freacă menta și vor s-o frece în continuare, în timp ce noi ar trebui să facem munca lor. Dar, vorba aceea: v-aţi luat Ţara înapoi? Acum scoateţi banii!
Şi, gata!