Guvernul nu are soluții pentru a sprijini turismul și face apel la români să ajute agențiile de turism și să nu își ceară banii pentru vacanțe

Turismul românesc trece prin cea mai grea perioadă, cauzată de epidemia de coronavirus, iar măsurile luate de către statul român sunt mult prea puține. La fel ca și în alte domenii, măsurile luate sunt minime, atât cât să nu zicem cu nu s-a făcut nimic pentru a sprijini mediul economic, grav afectat de această criză.

Astfel, din lipsa unor soluții concrete, ultima propunere venită de la Ministerul Economiei este un apel către români să nu își anuleze vacanțele, doar să le amâne, în acest fel agențiile de turism nu ar mai trebui să le dea banii înapoi. La fel cum medicii și spitalele sunt ajutate de donațiile românilor, cum unele mici afaceri locale  se zbat și ele să supraviețuiască tot cu ajutorul comunității locale, tot așa s-a gândit statul că românii ar putea ajuta și turismul.

”Într-adevăr, este unul dintre cele mai dificile momente pe care le traversează turismul din țara noastră, însă împreună vom continua să lucrăm activ pentru a pregăti noi soluții care să vină în ajutorul operatorilor economici, să depășească această perioadă de cumpănă. Un lucru foarte important pe care doresc să îl subliniez este că ne gândim și la viitor, mai exact la perioada post criză. Pe această cale doresc să le transmit un mesaj celor care și-au achiziționat vacanțe, să susțină turismul românesc! Așadar, să ia în calcul și varianta reprogramării vacanțelor, nu doar anularea acestora”, a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism.

Singura măsură concretă luată de Guvern pentru a sprijini industria turismului din România a fost prelungirea valabilității voucherelor de vacanță până în 2021.

”Prelungirea valabilității voucherelor de vacanță este un demers care vine în sprijinul industriei turismului, cât și a turiștilor. Astfel, odată cu adoptarea acestui act normativ, persoanele care au beneficiat de vouchere de vacanță anul trecut, emise în perioada martie 2019 – decembrie 2019, indiferent de suport, le pot folosi ulterior încheierii situației epidemiologice actuale și a efectelor ei, până pe data de 31 mai 2021”, a declarat a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Ce măsuri iau Agențiile de Turism?

Agențiile de turism încearcă și ele să îi convingă pe clienți să își modifice rezervările, să le amâne, să transforme eventualele sume de bani în vouchere pe care să le folosească după ce această epidemie va trece.

”Pentru toate rezervările pe care am reușit să le anulăm sau reprogramăm, companiile aeriene oferă posibilitatea reportării sumelor achitate pentru rezervări viitoare. La rândul nostru, pentru a veni în sprijinul Dumneavoastră, chiar dacă sumele aferente serviciilor la sol au fost avansate partenerilor și furnizorilor locali și nu au fost încă recuperate, vă oferim posibilitatea de a utiliza sumele achitate în contul unor rezervări ulterioare, sub forma de voucher valoric, valabil pentru rezervări efectuate până la finalul anului 2020, având ca obiect servicii oferite de Paralela 45 (pachete de vacanță, circuite sau cazări individuale), datele de călătorie fiind posibile atât pentru anul în curs cât și pentru anul 2021”, le transmite clienților Paralela 45.

Nu vă anulați călătoriile. Modificați datele. Împreună salvăm turismul”, este și mesajul agenției de turism Eximtur.

”Avand in vederea ca industria turismului este una dintre cele mai afectate de aceasta pandemie, ne alaturam si noi operatorilor de turism din intreaga lume aducand in atentia  celor care iubesc vacantele si calatoriile mesajul:  ” Nu va anulati calatoriile. Modificati datele. Impreuna salvam turismul”. Astfel, in masura in care aveti posibilitatea, va incurajam sa optati pentru modificarea datelor de calatorie si nu pentru anularea calatoriei. Gestul dumneavoastra va contribui la sprijinirea acestei industrii, astfel incat, dupa depasirea situatiei epidemiologice cu care ne confruntam, sa ne putem bucura in cel mai scurt timp de calatorii si servicii turistice de calitate atat in tara noastra, cat si in intreaga lume”, este mesajul Eximtur.

Ministrul Economiei a declarat că în acest moment încă se gândesc dacă trebuie să intervină sau nu și că soluția este ca românii să nu își mai ceară banii pe vacanțele deja achitate.

”Agențiile de turism nu au de unde da acum bani, au ridicat această problemă.  E o problemă la care ne gândim și noi ca guvern dacă trebuie să intervenim sau nu. Dacă va deveni un fenomen de masă va trebui să intervenim să le spunem românilor: nu băgați în faliment această industrie, încercați să vă replanificați vacanțele, a declarat Ministrul Economiei, Virgil Popescu, pentru Digi24.

În tot acest timp cei de la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Divizia Turism doar adună propuneri de la cei din sectorul HORECA și le promit că vor încerca să găsească soluții.

”Propunerile venite din partea mediului de afaceri vor fi analizate în continuare de grupurile tehnice de lucru și totodată, se vor face demersurile necesare pentru a oferi sprijin real sectorului HORECA. Suntem perfect conștienți de dificultatea și complexitatea situației grele prin care trece industria ospitalității din România în aceste momente, dar și de specificitatea fiecărui sector în parte. La fel ca până acum, păstrăm dialogul deschis cu asociațiile profesionale și patronatele din turism pentru a găsi cele mai bune soluții. Toate informațiile și propunerile primite sunt centralizate, analizate și se încearcă o rezolvare cât mai rapidă și eficientă. Totodată, vom continua să oferim cu promptitudine, de fiecare dată când va fi necesar, informații complete pentru clarificarea aspectelor care, poate, nu au fost pe deplin înțelese. Împreună vom depăși această situație și vom reporni motoarele turismului românesc”, a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism.

Cu alte cuvinte, dragi afaceriști din turism, puteți sta liniștiți, statul analizează propuneri și va veni cu soluții. Important că vă va răspunde la toate întrebările și poate la un moment dat și la întrebarea: ”Ce face Ministerul Turismului să evite falimentul hotelurilor, a agențiilor de turism, a restaurantelor și a tuturor celorlalte afaceri din sectorul HORECA?”.

 

 

 

 

Adauga comentariu