Grupul TeraPlast deține 100% din Wetterbest

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a ajuns la o participație de 100% în Wetterbest, unul dintre liderii pieței locale de sisteme complete pentru acoperişuri, ca urmare a preluării și ultimului pachet de acțiuni de 1%. Astfel, Grupul TeraPlast este acționarul unic al Wetterbest, investiția totală în participația de 100% depășind 17 milioane de euro.

Achiziția Wetterbest a început în 2017, TeraPlast deținând pachetul majoritar de 67% din ianuarie 2018. În luna mai 2019, participația TeraPlast în Wetterbest s-a majorat la 99%.

„Wetterbest a beneficiat de unele dintre cele mai mari investiții din Grupul TeraPlast în ultimii 3 ani. Odată cu noua unitate de producție și achiziția Cortina, pentru care am primit de curând avizul favorabil din partea Consiliului Concurenței, avem condiții identice cu cei mai mari jucători din Europa pentru a ne atinge obiectivele de dezvoltare pentru 2020”  a declarat Marian Pîrvu, Director General Wetterbest.

În luna septembrie a anului trecut, Wetterbest a preluat integral Cortina WTB, producător și distribuitor de țiglă metalică din zona Olteniei. În urma tranzacției, Wetterbest și-a majorat participația de la 51% la 100% din capitalul companiei. Tranzacția a primit aviz favorabil din partea Consiliul Concurenței.

Wetterbest a investit 8,4 milioane de euro într-o nouă facilitate de producție, în cadrul unui proiect de investiții demarat în a doua jumătate a anului 2018. Proiectul finalizat recent va determina creșterea capacității de producție și optimizarea fluxurilor logistice și de depozitare.Relocarea urmează să fie finalizată până la începutul sezonului 2020.

În primele nouă luni ale anului trecut cifra de afaceri a Wetterbest a avut o creștere de 22%, la 202 milioane de lei, în timp ce EBITDA a avansat cu 10%, depășind 13,5 milioane de lei.

 

Despre Grupul TeraPlast

Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcții. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România și Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Ungaria. Din aprilie 2019, business-ul de reciclare al Grupului se desfășoară în compania independentă TeraPlast Recycling.

Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA - este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul TRP. Acțiunile TeraPlast sunt incluse în indicii BET-BK, BET-XT, BET-XT-TR și BET-Plus.

 

 

Adauga comentariu