Grevă generală la Lufthansa. Ce se întâmplă cu zborurile de pe Aeroportul Cluj-Napoca

Lufthansa anulează 1.300 de curse aeriene din cauza grevei generale, fiind afectaţi 180.000 de pasageri. Cursele sunt anulate din cauza planificatei greve a sindicatului UFO, care reprezintă personalul de bord în Germania. UFO a făcut apel la o mişcare de protest de 48 de ore, ca parte a unei dispute mai ample cu cea mai mare companie aeriană germană privind salarizarea şi statutul legal al sindicatului.

Greva va începe miercuri, la ora 23:00 GMT, şi se va încheia vineri, la ora 23:00 GMT, potrivit evz.ro.

Miercuri, Lufthansa a informat că va prezenta un plan de zbor special şi pasagerii vor putea verifica situaţia zborurilor lor pe site-ul companiei.

De asemenea, Lufthansa a dat asigurări că va putea opera joi 2.300 dintre cele 3.000 de curse aeriene şi 2.400 din cele 3.000 de zboruri planificate pentru vineri.

Cursele Lufthansa operate de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca nu vor fi afectate de greva Lufthansa, potrivit conducerii aeroportului.

Adauga comentariu