Grădinariu Import Export, firmă abonată la banii publici, câștigă un contract de 11,6 milioane de lei de la Consiliul Județean Cluj

Grădinariu Import Export, o firmă care a câștigat peste 1000 de contracte din bani publici, a câștigat licitația organizată de Consiliul Județean Cluj pentru furnizarea echipamentelor pentru stațiile de transfer din cadrul proiectului Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor.

Pentru funcționarea celor trei stații de transfer amplasate în municipiul Gherla, orașul Huedin şi comuna Mihai Viteazu sunt necesar a fi achiziționate următoarele echipamente:

-              14 buc. Camioane tip 8x4 cu norma de poluare Euro 6, distribuite astfel:

                2 buc. pentru Statia de Transfer Huedin

                4 buc. pentru Statia de Transfer Gherla

                8 buc. pentru Statia de Transfer Mihai Viteazu

 

-              19 bucăți Prescontainere cu o capacitate de 24 m3 , distribuite astfel:

                6 buc. pentru Statia de Transfer Huedin

                13 buc. pentru Statia de Transfer Gherla

-              1 buc. Presă statică pentru Stația de Transfer Mihai Viteazu cu o capacitate de funcționare  de cel puțin 60 tone /h

-              21 bucăți Containere simple cu o capacitate de 30 m3  pentru Statia de Transfer Mihai Viteazu compatibile cu Presă statică.

Valoarea contractului este de 11.760.000

Grădinariu Impor Export – 1384 de contracte obținute din bani publici

Grădinariu Import Export SRL a mai câștigat o licitație desfășurată de Consiliul Județean Cluj tot pentru Centrul Integrat de Management al Deșeurilor. CJ Cluj a atribuit firmei Grădinariu Import Export, care a a participat la licitaţie în asociere cu SC Europlast România, un contract în valoare de 13,5 milioane de lei. Firmele au câştigat licitaţia ”Echipamente pentru colectarea deşeurilor în cadrul proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Cluj”.

La Cluj, compania cunoscută în piața de profil şi ca furnizor al Rosal a primit un contract în valoare de 2,522,272.18 de euro cu TVA finanţat din fonduri europene, din bugetul de stat şi din bugetul local pentru "recipienţi de colectare a deşeurilor reciclabile, cu capacitatea de 1.100 litri".

De asemenea, Grădinariu Import Export a mai obținut un contract de la Primăria Dej în valoare de 1,2 milioane de lei, iar Primăria Cluj-Napoca a achiziționat de la aceeași firmă o mașină de ridicat gunoiul în valoare de 402.950.

Grădinariu Import Export este o companie abonată la contractele din bani publici, din 2007 și până în 2018 câștigând 450 de licitații și 789 de contracte obținute prin achiziții directe. Grădinariu Import Export a câștigat contracte de la primăriile și consiliile județene din toată țara. Valoarea totală a achizițiilor publice contractate de Grădinariu Import Export se ridică la 815. 511. 204,00

Firma este deținută de Radu Grădinariu, inginer de profesie acesta a început după Revoluție să aducă Trabanturi si Dacii din Germania pentru a le vinde in România. Ulterior a trecut la importul de mașini de gunoi și containere. Demararea de către primării și Consilii Județene a proiectelor din fonduri europene pentru realizarea Centrelor de Managament Integrat al Deșeurilor a venit ca o mănușă pentru Grădinariu care a obținut contracte bănoase.

 

 

Adauga comentariu