Reportaj

Grădina de la bloc. Topul celor mai frumoase spații verzi din oraș

Clujenii care stau la bloc au spirit gospodăresc și imaginație. În cartiere, spațiile verzi de lângă bloc au fost amenajate în felurite moduri: de la pitici de grădină și alei amenajate ca în parc, până la culturi de zarzavaturi. 

Gospodarii din cartiere dețin de la pitici de grădini până la zarzavaturi în grădinile dintre blocuri. Odată cu venirea primăverii, bunii clujeni se gospodăresc prin „grădinile” din fața blocului. Fiecare parcelă deținută de asociațiile de proprietari este decorată, îngrădită mai ceva ca în Grădină Botanică. De la pitici de grădină până la zarzavaturi, fiecare locatar își face un colț de rai printre blocurile gri și reci. Lalelele, narcisele și liliacul aduc culoare și o prospețime pentru locatarii din cartiere. 

În cartierul Zorilor pe strada Gheorghe Dima, găsim o gradină de zarzavaturi care pare a fi mândria proprietarului și sursa de legume pentru salata de la vară. Îngrijită și curățată, grădina are în plină floare un bostan ce pare că va avea roade anul acesta.
Tot în cartierul Zorilor în capătul străzii Lunii, se află un mic „colț de rai”. O gradină care mai mult pare a fi un părculeț cu cărări mici, cu magnolii îngrijite și flori de toate culorile. Cu două băncuțe și o masă arată ca un refugiu perfect pentru zilele de vară.

gradini

Pare că locatarii cartierului Zorilor sunt buni „gospodari” cu grădini aranjate îngrădite prin gard viu, pline de flori, aduc buna dispoziție de fiecare dată când te plimbi printre blocuri. E mai mare dragul să deschizi geamul de la apartament și să vezi în fața ta grădini viu colorate. 
Nu se lasă mai prejos nici mănășturenii. Aici găsim o gamă la fel de variată de grădini urbane. Pe străzile Grigore Alexandrescu, Bucim și Aleea Gârbău există câteva grădini foarte frumoase. 

Ploile, frigul și ninsoarea de aprilie nu au afectat creșterea și dezvoltarea micilor grădini de bloc, care sunt adevărate oaze colorate de relaxare pentru riverani. În cartierul Mănăștur există mai multe blocuri unde spiritul civic al riveranilor și hărnicia lor se vede în fiecare metru de pământ cultivat cu flori și verdeață.

gradini

Micile detalii – o ciupercă decorativă, o căsuță pentru păsări, o buturugă- dau un anumit farmec  grădinilor urbane. Pământul săpat, florile cultivate, bordurile vopsite cu var alb stau mărturie a faptului că locatarii își doresc  curățenie, ordine și frumusețe. Chiar dacă natura s-a dezlănțuit prea furios pentru o lună de primăvară , nu a distrus grădinile mănășturenilor. Liliacul a înflorit , la fel și florile din rondouri sau ghivece. Unii clujeni cultivă chiar și zarzavat în grădina de la bloc. 

Cum arată spațiul verde din cartierul dumneavoastră? 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *