Din oras

Generozitatea din cafenele s-a restrans: cafeaua “in asteptare” se mai ofera intr-un singur local

Dupa entuziasmul care a cuprins localurile din centru in urma lansarii de catre localul Francesca a conceptului de cafea in asteptare, acum, dupa cateva luni, ceilalti au renuntat, pe rand, sa mai intretina initiativa. La Francesca insa, gestul de generozitate se face in continuare, ba mai mult, s-a extins si la alte produse.

Proiectul a inceput in luna aprilie, moment in care Francesca a devenit prima cafenea din Cluj care a aderat la miscarea “Suspended Coffee”.  E o traditie lansata de vechile cafenele napolitane in care s-a dorit ca cei care savueaza o cafea sa plateasca mai multe, pentru ca, mai tarziu, si alti clienti, mai putin indestulati financiar sa poata avea si ei parte de cate una.

“Ideea e sa ajutam persoanele mai stramtorate sa beneficieze de aceleasi servicii ca oricare din clientii “obisnuiti” ai cafenelei”, spuneau oficialii de la Francesca la acea vreme.

Acestia si-au dorit sa atraga cat mai multe cafenele in proiect si chiar au reusit asta.

Acum, dupa o jumatate de an de la inaugurare, cafeaua in asteptare mai poate fi “accesata” doar in locul de unde a pornit, adica in localul Francesca.

“Poate mai tineti minte ca am demarat – la inceputul lunii aprilie –  povestea cu cafeaua “in asteptare”. Suspended coffee. Mare tambalau! Unii au zis ca n-o sa mearga, altii ca “ospatarii” vor fura cafeaua celor necajiti, vrute si nevrute. Nici entuziastii n-au lipsit! Lumea a venit si a lasat cativa lei, cu drag, si pentru cei mai putin norocosi. Ba chiar si cate un gand bun, notat cu pixul, care cum s-a priceput. Incetul cu incetul, insa, mediatizarea a trecut, cafelele in asteptare s-au imputinat”, se arata intr-o postare mai recenta de pe blogul lui Francisc, ursuletul care este mascota localului.

“Ceilalti s-au retras, nu mai dau cafele in asteptare. La noi, dam cam 5-10 astfel de cafele pe zi. Unii dau, altii primesc, uneori si una, si alta. Sunt oameni care nu mai au bani si iau o cafea in asteptare si, apoi, cand vine salariul, vin si isi cumpara o cafea, platind inca vreo cateva, in asteptare”, povesteste vanzatorul de la tejghea.

Beneficiarii sunt oameni de toate conditiile sociale. Proiectul se bucura mai ales de atentia strainilor, insa, de cele mai multe ori, acestia doar iau cafele si mai putin sunt entuzismati sa plateasca altele.

“Noi am pornit cafeaua in asteptare dupa ce am dat, de multe ori, ceai gratuit celor care veneau la impartirea painilor daruite Sfantului Anton, la Biserica Franciscana. Era o fapta buna pe care am continuat-o cu cafeaua in asteptare si nu am vrut sa renuntam la ea. Mai mult, acum dam si prajituri, ceai sau sandwich-uri in asteptare”, a mai spus cel care administreaza Francesca, frunzarind bonurile pe care are, dupa caz, cafea, ceai, prajitura sau alte bunatati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *