Politica

Gabriel Oprea lanseaza 5 teme majore spre dezbatere publica. Ce spune seful UNPR Cluj despre initiativa

Presedintele UNPR Gabriel Oprea a lansat recent un document politic ce isi propune sa lanseze spre dezbatere publica 5 teme considerate de importanta nationala.

De la Cluj, Stefan Dimitriu, seful UNPR Cluj, considera ca initiativa lui Oprea este „nu numai binevenita, ci necesara”:

„Presedintele Oprea a lansat acest document politic cu cele mai bune intentii. Sunt cinci teme arzatoare ce trebuie sa constituie o preocupare pentru fiecare cetatean al Romaniei, o Romanie ce trebuie sa devina sigura, mandra si prospera, o Romanie care are nevoie de proiectul UNPR si de o abordare serioasa. Am citit de mai multe ori acest document si nu i-am gasit niciun cusur. E scris cu bun simt, temele sunt corect argumentate, haideti sa dezbatem daca avem nevoie de aceste 5 puncte de sprijin pentru o tara mai buna! Va spun eu ca avem!”, a spus Dimitriu, pentru Ziar de Cluj.

Iata si textul lansat de Oprea pe 18 august:

UNPR lanseaza astazi spre dezbatere in spatiul public 5 teme majore din Planul Politic National „Siguranta si Prosperitate pentru Romania”. Acest document lansat si asumat de UNPR abordeaza subiecte extrem de importante pentru societate si definitorii pentru noi ca partid. 
 
Am spus mereu ca UNPR este partidul interesului national. Iar interesul national inseamna siguranta si prosperitate pentru Romania. Cand vorbim despre siguranta, ne referim la siguranta publica, la siguranta locului de munca, la siguranta zilei de maine, dar si la siguranta si securitatea Romaniei. Cand vorbim despre prosperitate, ne referim la prosperitatea tarii, dar si a fiecarei familii in parte. 
 
Cele cinci teme de interes major din Planul Politic National “Siguranta si Prosperitate pentru Romania”, sunt: renasterea nationala, functionarea statului, rolul Romaniei in lume, functionarea economiei si noul stat social. La aproape 100 de ani de la Unirea din 1918 consider ca suntem obligati sa definim o viziune pe termen lung pentru Romania. 

UNPR isi asuma aceasta misiune si invita toate partidele la un dialog onest pe aceste teme. Romania are nevoie de masuri coerente si consecvente care sa depaseasca orizontul unui mandat de 4 ani. Pentru noi, Planul Politic National Siguranta si Prosperitate pentru Romania este punctul de plecare in aceste discutii. Prin urmare, voi prezenta viziunea UNPR pe fiecare dintre temele mentionate. 
 
1. RENASTEREA NATIONALA priveste restabilirea echilibrului demografic, avand totodata si o componenta identitara atat pe relatia cu romanii din tara, cat si pe relatia cu romanii din diaspora. 
 
UNPR considera ca renasterea nationala este strans legata de valorile familiei. Familia trebuie sa fie in centrul tuturor preocuparilor clasei politice. Munca, solidaritatea, iubirea de tara si de semeni, credinta, toate se invata in familie. Siguranta si prosperitatea sunt mai valoroase cand benefciarul direct este familia. si nu in ultimul rand, familia este garantia pastrarii identitatii nationale. 

Prin urmare ceea ce propunem nou pe scena politica este guvernarea orientata spre familii si nu spre indivizi. Familia trebuie sa fie principalul beneficiar al politicilor guvernamentale, iar acest lucru trebuie sa se regaseasca in toate domeniile administrate public. 

Ca masuri concrete, renasterea nationala presupune sustinerea familiilor cu copii nu atat prin stimulente directe, cat prin servicii publice de calitate care sa raspunda nevoilor reale pe care le au parintii. 

De exemplu, propunem cresterea numarului de crese publice care sa poata ingriji copiii incepand de la varsta de un an, atunci cand mamele se reintorc la munca; propunem extinderea programelor de tip scoala dupa scoala gratuite, pana la ora 18.00, pentru armonizarea programului elevilor cu programul parintilor. 

Tot pe directia renasterii nationale, pe relatia cu diaspora, trebuie sa ne uitam mai bine la nevoile reale pe care le au familiile de romani din afara granitelor. Se cheltuie prea multi bani pe festivaluri folclorice si expozitii de arta, in loc ca unele din aceste fonduri sa fie cheltuite pentru scoli sau macar cursuri de istoria romanilor si de limba romana. 
 
2. Cea de-a doua tema pe care o supunem dezbaterii este FUNCTIONAREA STATULUI. Trebuie sa fim constienti ca suntem departe de ceea ce-si doresc romanii de la statul roman. Educatia si sanatatea sunt gratuite doar pe hartie, iar administratia publica, desi supradimensionata, nu indeplineste cerintele in ceea ce priveste competenta si eficienta. 
 

Ca masuri concrete, vizam evident o crestere a salariilor in sistemul public. insa trebuie sa fim constienti ca aceste salarii nu sunt sustenabile fara o reorganizare a sistemului public. De asemenea, trebuie sa fim constienti ca majorarea salariilor nu va duce de la sine la o imbunatatire a serviciilor publice. 
Administratia produce astazi prea multe hartii si prea putine solutii. Trebuie sa aducem in sistem avantajele evolutiilor tehnologice, trebuie sa recompensam competenta si, mai ales, sa regandim toate procesele administrative astfel incat serviciile oferite sa se ridice la nivelul asteptarilor. 
 
De asemenea, un alt set de masuri trebuie sa duca la o separare a apelor intre sistemul public si cel privat, mai ales in domeniile sanatate si educatie. Astazi, atat profesorii cat si medicii, sunt nevoiti, din cauza salariilor mici, sa isi ia jumatate de norma si in sistemul privat. insa lucrurile nu pot functiona eficient asa. 

intre sistemul public si cel privat trebuie sa existe competitie reala si nu o complicitate. Reforma in educatie si sanatate trebuie sa insemne un salariu aproape dublu pentru profesori si medici.
 in egala masura, trebuie sa insemne profesori si medici care 8 ore pe zi sunt efectiv la cursuri si, respectiv, in spital. 

 3. O alta tema majora este ROLUL ROMANIEI IN LUME. 
UNPR considera ca Romania trebuie sa-si asume mai clar destinul sau istoric in regiune, in special pe relatia cu Republica Moldova.
 
Principala misiune pe care o avem este aceea de a semnala si de a explica intregii comunitati internationale si in special partenerilor nostri, importanta pe care Moldova o are in evolutiile geo-politice din regiune. 
Suntem membri NATO, suntem parteneri de incredere si ne-am castigat pe merit dreptul de a vorbi cu o voce mai puternica in spatiul international.

Astazi trebuie sa ne asumam si beneficiile locului pe care il ocupam in angrenajul euro-atlantic. Singurul parcurs realist pentru Republica Moldova este cel spre Uniunea Europeana si spre NATO. Iar Romania trebuie sa se implice cu toata forta si cu toata energia ca un astfel de parcurs sa devina realitate.      
 
4. FUNCTIONAREA ECONOMIEI este o alta tema vitala pentru Romania. Viziunea pe care ne-o asumam este consolidarea competitivitatii economice nationale, tinand cont de atuurile si oportunitatile pe care le avem ca tara. 

Sunt astfel cinci parghii pe care le putem actiona in beneficiul Romaniei: un cod fiscal care sa incurajeze investitiile, facilitati pentru incurajarea capitalului romanesc, protejarea resursei umane inalt calificate, agricultura si dezvoltarea transporturilor. 
 
Toate partidele au vorbit pana acum despre aceste subiecte. insa ceea ce UNPR vrea sa aduca nou este o asumare clara, transanta a interesului national in economie. 

Nu este normal ca multinationalele sa fie mai protejate in Romania decat sunt IMM-urile cu capital autohton. 
Nu este normal ca un strain sa poata cumpara terenuri mai usor decat poate cumpara un agricultor roman. 
Nu este normal sa ne complacem intr-o economie de consum si sa toleram exportul de resurse si importul de produse finite. 
 
Suntem o tara europeana, dar sa nu incercam sa fim mai europeni decat alte tari din Uniunea Europeana. De exemplu, Franta are politici draconice cand vine vorba despre vanzarea terenurilor catre straini. Germania are instrumente extrem de eficiente in a-si sustine IMM-urile cu capital autohton. Nu vad de ce Romania ar trebui sa ramana naivul Europei. Trebuie sa cadem cu totii de acord ca apararea intereselor economice nationale este vitala si ca Romania trebuie sa invete sa mai spuna si NU in fata intereselor altora. 
 
5. Cea de-a cincea tema este legata de NOUL STAT SOCIAL. Accentul trebuie sa se extinda treptat dinspre protectia de natura materiala, adica de la ajutoarele sociale, catre protectia de natura juridica, in relatiile de munca si in relatiile de natura comerciala.
 
Masurile pe aceasta directie vizeaza restabilirea echilibrului acolo unde el a fost rupt in anii tranzitiei. Concret, trebuie restabilit echilibrul intre angajati si angajatori, intre consumatorii si furnizorii de utilitati, intre cei cu venituri foarte mari si cei cu venituri foarte mici. 

Astfel, sustinem taxarea suplimentara a marilor averi si a profiturilor exceptionale, sustinem ca amenzile sa fie proportionale cu cifra de afaceri si sustinem ca institutiile sa vegheze cu mai multa atentie la modul in care multinationalele respecta legislatia muncii. 
 
Consider ca vremea in care Romania era tara tuturor posibilitatilor a trecut. Astazi Romania trebuie sa fie tara tuturor cetatenilor ei.

Cele cinci teme pe care le propunem sub titlul „Siguranta si Prosperitatea Romaniei” au la baza viziunea UNPR despre interesul national, despre valorile familiei si despre valorile nationale. stiu ca urmeaza un an electoral in care partidele vor propune proiecte si solutii. 
insa imi doresc ca aceasta baza de discutie pe care UNPR o lanseaza astazi sa incurajeze solutiile responsabile si sa descurajeze populismul. Indiferent de partidul din care facem parte, avem aceeasi obligatie fata de Romani si fata de Romania. 
 
UNPR isi va asuma in continuare rolul de punte de dialog in politica romaneasca si va face tot posibilul ca partidele parlamentare sa ajunga la consens pe cele mai importante teme pentru viitor. 

Sper sa gasim aceeasi buna-credinta din partea partenerilor si, mai ales, imi doresc ca intreaga societate sa participe la formularea solutiilor pe care clasa politica sa si le asume de acum inainte. 

Foto: ampress.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *