Din oras

Fragmente de istorie. Pietonalizarea Pieței Unirii ar putea fi întârziată de descoperirile arheologice

Pietonalizarea laturii vestice a Pieței Unirii din Cluj-Napoca ar putea fi întârziată datorită descoperirilor arheologice. Muncitorii care lucrau la reamenajarea pieței au descoperit mai multe morminte în fața intrării în Biserica „Sfântul Mihail”, iar lucrările din zonă au fost sistate pentru a lăsa arheologii să cerceteze vestigiile. Până în momentul de față au fost descoperite aproximativ 130 de morminte, așezate în jurul bisericii.

Potrivit arheologilor, este vorba despre un cimitir medieval, iar asemenea cercetări de amploare nu au avut loc în ultimul secol în centrul Clujului. Dacă echipa de arheologi de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei sunt încântați de descoperirea făcută, reprezentanții municipalității nu au deloc motive de bucurie. Cercetările ar putea pune în pericol fastuasa inaugurare a Pieței Unirii, prevăzută a avea loc la sfârșitul lunii mai.

 „Încercăm să ne facem treaba în același timp bine și eficient. Ne-am prelungit și programul de lucru și sperăm să nu existe un decalaj între lucrările de reamenajare a Pieței Unirii și ceea ce facem noi aici, fără nicio tentativă de compromis, sau de încălcare a unei limite de-o parte sau de cealaltă”, a declarat Diana Iegar, arheolog.

Arheologii clujeni susțin că autoritățile locale ar fi trebuit să consulte istorici și arheologi, înainte de demararea lucrărilor de reamenajare a Pieței.

 „Aproximativ toate bisericile medievale au cimitir în jurul lor, acesta este un fapt cunoscut. Știam de acest cimitir de mult timp, nu de acum 50 de ani, probabil de mult mai mult timp. Extinderea și numărul real de morminte ne este necunoscut”, a completat arheologul.

În planurile municipalității, Piața Unirii trebuie să fie refațadizată până la startul ediției din acest an a Zilelor Clujului, programate în perioada 25-28 mai. Arheologii evită să se pronunțe cu privire la termenul până la care vor termina cercetările în zonă.

 „O estimare clară nu putem face din cauza apariției cimitirului, care noi știm, sau comunitatea arheologică știe că este cel mai dificil, sau cel mai puțin eficient șantier arheologic”, a mai punctat Diana Iegar.

Situl arheologic din centrul municipiului este de categoria A, de importanță națională și datează din perioada medievală, premodernă, dar există vestigii chiar din perioada romană a orașului Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *