FOTO Furt pe față la baza sportivă Gheorgheni

Un cititor ne-a semnalat faptul că la baza de agrement a Primăriei se fac șmecherii fiscale la greu. Vânzătoarele de la terasă ,,uită” să taie bonul după ce un client își plătește consumația.

„O duminică liniștită la baza sportivă din Gheorgheni. A doua oară în decurs de 15 minute cînd nu am primit bonul fiscal la terasa din incintă decât la insistențele mele. E un flux de aproximativ o persoană pe minut. La nici unul dintre clienți nu a eliberat bon fiscal în decurs de 30 minute cât am poposit acolo. Sincer, mie îmi vine greu să cred că într-o zi de duminică eu sunt numai al 19-lea client!!! Asta după-masa, la ora 16:00. Într-o zi de weekend! Am atașat bonul fiscal care atestă acest lucru. Adevărul e că așa se fac banii. Și după aia îți râd unii, alții la semafor că ce mașini au ei și ce tari sunt ei.... Din munca cinstită sigur NU!”, a scris pățitul.

Cerem Poliției să se sesize în acest caz și să le facă o vizită. Alo, ANAF Cluj, se aude și până la voi?

 

 

Adauga comentariu