Firma care a daramat Fabrica de Bere Ursus devine “demolatorul” oficial al Primariei

Pretul cel mai mic, criteriul de selectie in licitatia de 1,5 milioane de lei a Primariei pentru demolarea cladirilor ilegale din oras, a fost ofertat de societatea SMZ Impex. Aceeasi firma s-a ocupat in Primavara anului 2013 de demolarea Fabricii de Bere Ursus.

SMZ Impex a venit cu o oferta de 1.116.947 de lei, iar cealalta firma participanta, SCC Napoca SA a depus o oferta de 1.468.180. In urma procedurii se va incheia un acord cadru pe doi ani, criteriul de atribuire fiind pretul cel mai scazut.

Obiectul procedurii il constituie, potrivit caietului de sarcini, desfiintarea lucrarilor de constructii executate nelegal, dispuse de catre instantele de judecata, printr-o hotarare ramasa definitiva si irevocabila si pentru care executorul judecatoresc, prin procese verbale, a constatat faptul ca nu s-au indeplinit de buna voie masurile dispuse de catre instantele de judecata.

“In urma hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile privind desfiintarea lucrarilor de constructii executate nelegal si aducerea imobilului la starea initiala, reprezentantii Directiei Tehnice si cel al Directiei Politia Locala (care a intocmit procesul verbal de contraventie), insotiti de executorul judecatoresc se vor deplasa la imobil in vederea evaluarii categoriilor de lucrari ce urmeaza a se desfiinta. Ofertantul declarat castigator are obliatia ssa execute in termen de maxim 6 luni toate lucrarile solicitatte prin contractul subsecvent acordului cadru. Prin contractul sibsecvent se va stabili termenul de executie pentru fiecare lucrare”, se arata in caietul de sarcini.

Termenul de finalizare a lucrarii este de maxim 6 luni de la intocmirea procesului verbal de predare a frontului de lucru. La finalizarea lucrarilor se va intocmi un proces verbal care va fi inaintat primarului spre aprobare, dupa care se emite factura si se deconteaza valoarea acesteia.

SMZ Impex are ca obiect de activitate “Intermedieri in comertul cu masini, echipamente industriale, nave si avioane” si le apartine lui Petre Severus Moldovan, Zaig Eckehardt si AEZ Invest SRL. In 2013 firma a avut o cifra de afaceri de peste 3 milioane de lei si un profit de aproape 80.000 de lei. In acel an firma s-a ocupat de demolarea Fabricii de Bere Ursus.

 

Adauga comentariu