Analiza

Feriți-vă la buzunare: semne bune anul are!

Ce ne-aduce pentru anul acesta Moș Fiscal? Păi, să-i deschidem săculețul și să numărăm. Că prostul său obicei este ca, în fiecare an, în perioada 30-31 decembrie să-și publice prin Monitorul Oficial toate odioșeniile fiscale pe care le denumește acte normative și prin care modifică legislația finaciar-contabilă sau fiscală, introducând noi obligații pentru operatorii economici doborâți de magia Sărbătorii ce au să vie (deci nu sunt vigilenți), dar nici una pentru guvernanți.

Normal: statul când zice că dă, apăi zice; iar când zice că ia, apăi chiar ia!

(ca să vă faceți o idee și să nu ziceți că sunt un băsist împuțit și vă dau exemple din supercalifragilisticile realizări ale guvernelor USL și Ponta: în 2010, de exemplu, au fost emise circa 120 acte normative cu caracter fiscal, adică aproximativ unul la 3 zile în perioada de fatidică amintire)

Orice consum produce pagube. Iar alegerile ce tocmai s-au consumat au produs exces de promisiuni care vor produce pagube bugetare (altele decât cele pe care și le-au planificat guvernanții: afacerile amicilor lor politici cu banii statului, prefăcutul de-a investiția în drumuri și poduri care se vor regăsi pe proprietățile baronilor locali șamd.). Așa că pagubele (punctul de pensie mărit, salariul minim pe economie și alte bla-bla-bla-uri) trebuiesc recuperate (să nu cumva să rămâie amicul politic al guvernantului fără autostradă la scara vilei). Statul le va recupera de la cetățenii săi.

Așa că, vorba Mediafax, de la 1 ianuarie 2017 intră în vigoare o serie de normative şi reglementări care vor genera plusuri sau minusuri în bugetele populaţiei şi firmelor.

Veștile bune ar fi că (contrar dorinței exprimate de Dragnea pentru a fi amânate cu un an) se reduce cota-standard de TVA de la 20% la 19%, se elimină taxa pe construcţiile speciale („taxa pe stâlp”), se elimină supraacciza de 7 eurocenţi/litru la carburanţi. Dar se introduce impozitul specific – forfetar – în turism care impune o taxă mai mare afacerilor mici și efectiv avantajează marile afaceri din domeniu. Iar ca să fie cu dulce, pentru cei care vor avea de unde să-și permită (reinvestirea profitului) se menţine scutirea de impozit pe profitul reinvestit (scutire care iniţial era programată să fie suspendată de la 1 ianuarie).

Dar veștile bune nu se opresc aici. De la 1 ianuarie, factura la energia electrică livrată populaţiei va scădea cu 1,9%, pentru că la nivelul distribuitorilor au fost reduse unele taxe care diminuează cu 3,8% până la 9,04% costurile specifice, potrivit unui anunţ recent al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (adică tot prostul de consumator plătea ceea ce i se taxa distribuitorului; dacă distribuitorul este scutit, este scutit și prostul de consumator). Dar să nu ne grăbim cu presupusul, căci ANRE încă nu a transmis dacă nu cumva în contul celor 1,9% scădere la factură nu va aproba o schimbare de preţuri la gazele naturale începând cu data de 1 ianuarie 2017 de măcar 10% – să se simtă cu măcar 5% și în factura de curent.

În ceea ce privește relația populației cu deșeurile, aceasta se va scumpi. Oricum plătim suficiente gunoaie în politică și administrație, așa că nu vom simți prea mult faptul că, începând chiar cu prima lună din acest an, vom plăti o taxă pentru groapa de gunoi în valoare de 80 de lei/tonă/lună, adică 80 de bani la 10 kilograme. Specialiştii din domeniul mediului au calculat că o gospodărie generează aproximativ 30 de kilograme de deşeuri menajere pe lună, ceea ce înseamnă că taxa pentru groapa de gunoi ar putea fi de 2,4 lei pe lună, adică mai puţin de 30 de lei pe an. Vorba aia: puțin de la mulți, pentru mult la puțini.

În buna tradiție a tergiversării măsurilor care ar trebui luate azi pentru mâine și lăsate pe poimâine (poate se uită), există şi o serie de măsuri care trebuiau să intre la 1 ianuarie, dar au fost amânate, precum: „Legea 51%” (care prevede obligativitatea retailerilor de a comercializa produse româneşti în proporţie de cel puţin 51%), Legea insolvenţei persoanelor fizice şi încetarea scutirilor de impozit pe profitul reinvestit. De asemenea, Guvernul a prorogat recent termenul de 1 ianuarie pentru data de 1 februarie la o serie de majorări salariale şi facilităţi acordate bugetarilor, iar creşterea salariului minim pe economie a fost lăsată la latitudinea noului Guvern.

Care nou Guvern nici nu a fost instaurat și tătucul să Liviu Dragnea și-a exprimat dorința de a amâna pentru la anul (și la mulți ani) o serie dintre promisiunile făcute în campania electorală.

Pun și eu o întrebare: dacă tot “sunt cetățean european și am drepturi”, pot să îmi plătesc taxele într-un stat al UE, altul decât România? Că m-am săturat să le plătesc aici unde le fură chiar cei plătiți să fiu scutit de astfel de hoții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *