Familia Gadola si Bogdan Buta organizeaza Untold 2016

Dezvaluirile Ziar de Cluj care aratau ca Primaria Cluj-Napoca a alocat bani publici pentru Untold Festival, creand premisele unei afaceri private au fost confirmate astazi de organizatorii evenimentului: Bogdan Buta si Sorin Gadola au infiintat anul acesta SC Untold SRL, entitate juridica care va organiza a doua editie a festivalului, cu un buget preconizat de 5 milioane de euro. 

Bogdan Buta, managerul evenimentului, a anuntat cu putin timp in urma ca familia Gadola va fi partenerul privat al celei de-a doua editie a Untold Festival, care va avea loc intre 4 si 7 august 2016. El a mai spus ca a mai avut colaborari cu Sorin Gadola si la prima editie. In organizarea festivalului va ramane si Federeatia Share, insa organizatorii nu au putut preciza daca municipalitatea va sustine si a doua editie din punct de vedere financiar.

Potrivit unor surse, Sorin Gadola este omul de afaceri care l-a "sponsorizat" temporar la finele lui 2014 pe Bogdan Buta cu o suma importanta de bani care trebuia sa fie platita catre artisti inainte de decontarea banilor publici de catre Primarie, conditie obligatorie.

In continuare, Federatia Share si Emil Boc refuza sa fie transparenti in ceea ce priveste incasarile primei editii si a felului in care au fost cheltuiti banii.

Gadola, 51% din afacerea Untold

SC Untold SRL a fost inregistrata in 9 octombrie, anul acesta, iar sediul societatii este “Parcul Central Simion Barnutiu Cluj-Napoca”, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice. Potrivit lui Bogdan Buta, asociati in aceasta firma sunt el si Sorin Gadola, cel care a deschis, in aceasta vara, terasa Caroussel si care a fost localul oficial al festivalului, mai ales ca s-a aflat pe teritoriul evenimentului.

51% din societate este controlata de familia Gadola, spune Buta. Intrebat daca familia Gadola a sustinut financiar si prima editie Untold, Buta a raspuns, fara a da alte detalii: “Am colaborat si in trecut. Natura colaborarii nu cred ca face obiectul de discutie al acestei conferinte”, a spus Buta.

"Domnul Gadola va contribui financiar cu cat va fi necesar. Aceasta colaborare este doar ca masura de siguranta a faptului ca festivalul se va organiza si anul viitor. Daca anul trecut a inceput ca o sustinere din partea municipalitatii, acum trebuie platite avansuri pentru artisti, la diverse locatii, colaboratori. Am avut colaborari foarte bune si in trecut, inclusiv pe acest festival", a declarat Bogdan Buta

Colaborarea cu Federatia SHARE va fi continuata si la a doua editie, a declarat Vlad Pop, presedintele federatiei. Cat priveste veniturile realizate in urma Untold 2015, acesta a declarat ca vor fi publicate in raportul financiar de la sfarsitul anului.

Vlad Pop a raspuns vag si atunci cand a fost intrebat cum sunt sau vor fi gestionate veniturile Federatiei SHARE, realizate in urma Untold Festival.

“Fondurile au fost folosite pentru acoperirea cheltuielilor editiei din acest an. Federatia SHARE este un ONG, scopul nostru nu este de a realiza profit”, a spus acesta.


Ideea mea si banii vostri

Pe principiul "ideea mea si banii vostri", Bogdan Buta si-a insusit succesul festivalului si s-a aratat indreptatit sa continue organizarea evenimentului, in forma unei afaceri.

"Inca de anul trecut se stia ca ideea festivalului a pornit ca propunere din partea mea, iar SHARE era imputernicita de municipalitate sa gestioneze programul Capitalei (Europene a Tineretului, n.r.). Am hotarat cu toti stake-holderii ca pentru acest an, festivalul sa fie organizat de Federatia SHARE. A fost nevoie, insa, sa extindem colaborarea pentru a asigura succesul evenimentului. Dar, la fel ca orice alt eveniment mare din lume, un festival se organizeaza ca si colaborare intre ONG-uri si societati private", a spus Buta.

Sorin Gadola (28 de ani) este fiul omului de afaceri Stefan Gadola, cel care a construit de la zero firma EnergoBit. Familia Gadola are mai multe afaceri in Cluj-Napoca, iar in acest an a deschis Restaurantul Caroussel, din Parcul Central. Printre altele, familia Gadola este proprietara Casei Tataru, construita de arhitectul italian Gio Ponti. Familia Tataru a platit pentru aceasta 1,7 milioane de euro, in 2013.


 

 

 

 

 

 

Comentarii

Luce

21.10.2015 14:11

Untold il mananca pe EC!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Adauga comentariu