In vizor

Exclusiv: Nevasta milionarului Bela Urasi rupe tacerea: "Erau zile cand nu aveam ce manca, ne teroriza"

 Nevasta milionarului Bela Urasi rupe tacerea si are curajul, dupa 33 de ani de ani de casnicie, sa dezvaluie adevarata fata a unuia dintre cei mai bogati oameni de afaceri clujeni. Dupa o viata petrecuta in umbra sotului sau, Emilia Urasi ramane fara nimic. Ani la rand milionar in TOP 300 capital, barbatul refuza intelegerea amiabila si este hotarat sa-si lase consoarta in strada. In cazul acesta, Emilia Urasi nu mai are niciun motiv sa pastreze aparentele unei familii normale si este hotarata sa-l demaste pe omul cu care are un copil si alaturi de care si-a petrecut mai bine de jumatate din viata.

In ciuda conceptiei generale ca banii aduc si o viata fericita, in cazul ei a fost contrariul. A trait intr-un palat, inconjurata de lucruri scumpe, dar fara un ban in buzunar. Nimic din toate posesiunile acumulate de-a lungul casniciei nu au fost ale ei. Inclusiv averea mostenita de la parinti i-a revenit sotului, care a dramuit orice leu cum a crezut de cuviinta. Bela Urasi si-a insusit chiar si banii stransi de fiica lui, la propria nunta.

Casatoria

Nevasta de milionar e, de fapt, o femeie simpla. O doamna, in adevaratul sens al cuvantului. Ii e greu sa vorbeasca despre viata pe care a trait-o alaturi de Bela Urasi, asa ca spune cuvintele incet, aproape in soapta. Se simte rusinata ca trebuie sa povesteasca despre omul cu care a intemeiat o familie si alaturi de care si-a crescut fata, pe Andreea. Este speriata ca, in momentul de fata, i se face o nedreptate si ca sotul sau, mult mai puternic si mai influent, va incheia divortul in favoarea sa, lasand-o fara nimic. La inceput, a vrut o intelegere amiabila, o vrea si acum, insa Bela Urasi este hotarat s-o lase fara nimic.

“O sa ramaneti in fundul gol”, tot asta ne spune, ofteaza femeia.

Astazi au avut o infatisare la tribunal. S-a ajuns la primul termen de judecata in calea de atac, termen la care au constatat cu stupoare lipsa dosarului de partaj. “Dar partajul nu poate incepe pentru ca eu nu am bani. Toate conturile, toate cardurile sunt pe numele lui”, ofteaza ea. Pentru a incepe partajul, Emilia Urasi trebuie sa plateasca 600.000 de euro. Initial, instanta a citat reclamanta cu solicitarea de a indica masa partajabila si a depune taxa de 3%. Pentru acel termen de judecata, ianuarie 2013, a fost formulata o cerere de ajutor public judiciar din parte reclamantei, care nu are de unde să platească aceasta suma. Iar instanta i-o refuza.

Teroarea

Alaturi de mama ei, e si Andreea Urasi, cu care tatal sau nu mai vorbeste de mai bine de trei ani.

“El asa a facut toata viata; asa detinea controlul asupra noastra. Toate erau pe numele lui, fara nicio imputernicire. In sotia lui si fiica lui nu are si nu a avut niciodata incredere. Totul are legatura cu obsesia lui pentru control. El vrea sa controleze tot, pentru ca asa stie si stia ca poate sa ne tina langa el. In afara de bani, n-are nicio alta calitate, e un tiran. Cu banii a controlat totul, asa se gandea el, ca probabil de aia nu ne-a lasat pe niciuna dintre noi sa avem acces la ei, sa ne tina acolo, sa depindem 100% de el, mai ales mama”, dezvaluie Andreea.

Impreuna, femeile rememoreaza viata traita alaturi de milionarul in euro. N-a fost totul numai lapte si miere, din contra. Au fost ani in care au trait in frica, terorizate si inspaimantate in mod constant. Nu au avut niciodata acces direct la bani, Bela Urasi decidea unde merg in vacanta, ce haine isi cumpara, chiar si ce mananca. Daca el nu voia, cele doua nu mancau nimic, nu aveau unde sa doarma. Daca el decidea, ieseau in strada, in sosete, in miez de noapte.

“Plecam in concediu si erau zile in care nu aveam ce sa mancam, nimic. Nu avem un leu, sa ne cumparam ceva. Ajungeam sa mergem intr-o alimentara, sa cumparam o branza topita, pe care o mancam cu degetele. Cand se enerva, ne taia toate resursele. Si se supara din orice. Eram terorizate, tremuram numai cand il auzeam venea”, povesteste doamna Emilia.

Bautura

Bela Urasi si-a trait viata doar cum a vrut el, mai spune sotia lui. In urma cu cativa ani, si-a cumparat un bolid de 400.000 de euro, pentru ca a putut si a vrut.

 

A avut amante, a plecat in escapade, a cheltuit sute de mii de euro pe masini si haine. S-a batut in cluburi si baruri, a fost ridicat de politie de cateva ori, a venit acasa, in miez de noapte, plin de sange. Cand nu mai avea chef de familie, pleca in concediu cu amantele, in tari calde.

“Eu banuiam ca are o viata dubla, tripla, dar nu stiam absolut nimic, unde merge sau ce face. Disparea de acasa cate trei zile, isi inchidea telefonul. Apoi spunea ca nu a avut semnal, “m-am imbatat”. Au fost si cazuri foarte nasoale, cand am avut nevoie de el si nu l-am gasit, cand eu eram in spital sau alte necazuri. Nu a fost niciodata langa noi. Nu puteai sa ii spui nimic, ca nu mai aveam bani, nu mai aveam mancare. Traiam intr-o teroare absoluta”, rememoreaza sotia lui.

Barbatul a avut intotdeauna probleme cu bautura, marturisesc femeile din familia lui. Erau perioade lungi, de luni intregi, cand nu lasa paharul de la gura. Iar asta nu ar fi fost o problema daca ar fi fost un om pasnic. Dar Bela Urasi e violent, spun ele, cu strangere de inima. De cate ori se imbata, venea acasa si incepea sa urle. Orice lucru marunt il deranja, orice amanunt se putea transforma intr-o catastrofa.

“Intr-o vreme, mama si-a rupt rau piciorul si a avut nevoie de tija. Cand s-a imbatat, i-a luat carja si o lovea cu ea peste picior. O incuia in camera cand se enerva si o lasa acolo cate 10 ore. Eu eram mica, aveam 10 ani, dar imi amintesc ca statea cu el pana dimineata, rugandu-l sa se calmeze. Venea noaptea tarziu, mort de beat, cu masina. Suna muzica in masina de auzea toata strada. Ma trezeam si stiam ca se intampla ceva: ori scandal, ori batai, sigur nu iesea bine. Si acum ma inspaimant cand aud muzica tare”, povesteste Andreea.

“Cand a murit tatal meu, n-a fost acolo. I-am cerut 400 de euro, tata avea cancer, era pe moarte, in spital; aveam nevoie de bani pentru medici, pentru tot. Mi-a zis: descurca-te! Dupa aia, i-a facut el inmormantarea, ca un domn. Dupa ce a murit omul, l-a ajutat”, o completeaza mama ei.

Femeile

Ziarele de scandal l-au urmarit indeaproape pe milionarul care nu se ferea sa se afiseze cu amantele lui in destinatii exostice. Concret, sotia lui nu stie decat de cateva femei, dar spune ca au fost mai multe. Ele primeau haine, bani si chiar masini, in timp ce femeile din propria familie trebuiau sa dea explicatie pentru fiecare leu cheltuit. In plus, ele nu au avut niciodata conturi personale, toate cardurile erau pe numele capului familiei.

“Inainte cu o luna de nunta Andreei, s-a dus in concediu, cu amanta. Am gasit doua bilete pe numele lui, in jacheta. Mie mi-a spus ca se duce la campionatul de fotbal, in anul acela se tinea in Elvetia. L-am intrebat si a inceput sa planga, se jura pe Dumnezei ca nu e adevarat. Dar el nu are Dumnezeu”, povesteste Emilia Urasi.

Alta data a plecat in concediu alaturi de familie, dar si-a dus si amanta cu el, pe care a cazat-o intr-un hotel din apropierea casei de vacanta pe care ei o inchiriasera. Zilnic, disparea cateva ore, spune Andreea, pentru a petrece timp si cu a treia femeie sin viata lui.

Nunta

Ani la randul, Andreea l-a rugat pe tatal sau s-o ajute sa porneasca o afacere. Milionarul nu s-a lasat insa induplecat, spunand ca “ce, eu sunt fraier, sa-mi investesc banii, sa castigi tu nu stiu cat de putin?! Am tampit?!”.   In ultima instanta, cand Andreea a vrut sa plece din tara alaturi de viitorul sau sot, a cedat si i-a ajutat sa construiasca o cladire cu sase apartamente.

“La final, ne-a zis “nu va mai las nimic, toti banii imi vin mie, ca eu nu mai am bani. Daca vindeti, toti banii vin la mine, daca dati in chirie, tot asa. Cand imi recuperez eu banii o sa aveti voi acces la cladirea asta”. Atunci venise criza si pierduse foarte multi bani. Dar eu am lucrat acolo trei ani, am ridicat cladirea. Acum se lauda el la toata lumea, ca mi-a facut mie. Povesteste la toata lumea ca nu am rusine si ca traiesc de pe urma lui, de parca as fi o amanta, nu fiica-sa”, spune Andreea.

Dar omul de afaceri a stiut cum sa-si recupereze banii. Dupa nunta fiicei lui, Bela Urasi i-a luat fiicei lui cinstea adunata.

“Nici nu stiu daca am venit din luna de miere si mi-a cerut banii de nunta. “Cipri (sotul Andreei – n.r.) nu are voie sa aiba bani, tu ai voie”, spunea. Dar eu nu aveam, toti erau in conturile lui. A facut istericale, m-am rugat de el doua saptamani si pana la urma am cedat. Apoi mi-a zis ca nu imi mai da niciun ban pentru cladire, sa bagam acolo banii de la nunta si asa am si facut”.

Iar cladirea a ramas pe numele ei, singurul bun cu care a ramas de la tatal sau. Apartamentul in care locuieste Andreea acum e cumparat, insa, tot din averea lui, spune barbatul.

“Dar erau banii mei”, intervine doamna Emilia. “Am avut o mostenire de la mama mea, am vandut un teren si am avut 50.000 de euro pe care i i-am dat sotului meu. De pe banii aia, Andreea si-a cumparat un apartament. Acum zice ca e cumparat din banii lui”.

Nepotul

In 2009, Andreea a ramas insarcinata, iar in 2010 l-a nascut, la Viena, pe Vladimir. Copilul s-a nascut cu o problema, cu laba piciorului lipita complet de tibie.

“Eu plangeam in continuu. Era ceva de nedescris. La patru zile, i-au pus piciorul in ghips, pana sus. Tata venea la mine la Viena si pleca. Era baut incontinuu. Cum ajungea, incepea sa deschida toate dulapurile, sa caute alcool. Stateam in chirie, intr-un apartament. Pana la urma, mergea jos, la maica-mea, care era cu mine, sa ma ajute, si lua de baut. Apoi urca rupt de beat si vorbea ore in sir. Si cand am nascut, aducea in salon bautura, si-o bea acolo. A venit de trei ori la Viena si de fiecare data era la fel: numai betii. Lua copilul in brate, tusea pe el, imi era frica sa nu-l scape”, spune Andreea.

Piciorul lui Vladimir trebuia tinut in ghips, apoi operat, apoi iar tinut in ghips. Si acum, la trei ani si jumatate, baietelul  doarme cu o sina pe picior.

“L-am rugat sa nu mai bea, cand eram la Viena, sa fim mai linistiti. “Ce, ma? Eu va platesc aici si-mi faceti mie program ce sa fac si ce sa nu fac?”. Era nervos, sa turbe. Isi comanda “double, double, double vodka” si a inceput sa urle: “Ce tu, ca eu te tin aici pe banii mei, n-aveti nicio grija”. Vladimir trebuia sa intre, in doua saptamani in operatie, cu anestezie generala, la doar 5 saptamani. Intr-adevar, n-aveam nicio grija. M-am dus si am plans la baie o jumatate de ora, timp in care el a continuat ca pe banii lui se face totul, ca numai bani vrem”, mai spune fiica milionarului.

In momentul acela, Andreea a realizat ca nu mai rezista, ca n-o sa-si supun copilul la asa ceva, ca nu vrea sa treaca prin ce am trecut ea.

“La 12 noaptea, scandal la poarta. Dadea cu pumnii si cu picioarele. “Deschideti, in p… mea, ca eu am platit aici”. M-a apucat spaima, toata tremuram,  e o trauma pe care o am din copilarie. Nu i-am deschis, nu stiam de ce e in stare, navalea peste mine si peste copil. Credeam ca ii deschide mama. Din noaptea aia, nu a mai vorbit cu mine niciodata”, isi aduce ea aminte.

In ziua in care l-au operat pe copil, era si ziua lui de nastere. Nu i-a dat nici macar nu telefon. A fost momentul in care a decis sa renunte la el de tot, oricat de greu ar fi.

“Noi nu puteam gresi, nici macar cand eram copil. Niciodata nu m-a lovit, intr-adevar, dar trebuia sa fiu perfecta din toate punctele de vedere. Eram din el, trebuia sa fiu perfecta, il reprezentam. Cand s-a nascut Vladimir cu problema asta, n-a mai fost perfect. N-a putut sa se mandreasca cu el, ca era bolnav”, completeaza Andreea.

Doi ani mai tarziu, mama ei lua aceeasi decizie. In trecut, a incercat sa-l mai paraseasca de cateva ori, dar s-a intors de fiecare data, dupa rugamintile fierbinti ale sotului care promitea ca o sa se schimbe. De data aceasta, plecarea  era definitiva, iar Andreea nici macar nu stia ca mama sa a decis sa divorteze.

Ne simtim neputincioase in fata lui, pentru ca el are spate, are relatii si bani si poate intoarce procesul in favoarea lui.

I-a fost greu pana s-a desprins. Avea impresia ca toate lucrurile ei sunt acolo, in casa pe care o lasa si pleaca. Ca isi lasa viata in spate. “Cand traiesti o viata calcata pe cap, daca pleci, orice te sperie. Esti ca un caine care pleaca din lesa si nu stie ce sa faca”, spune Emilia Urasi.

Partajul

In momentul de fata, valoarea estimata a averii lui Bela Urasi este de 22 de milioane de euro. Cu toate acestea, instanta a hotarat, pana in acest moment, ca Emilia Urasi sa primeasca doar chiria unui apartament pe care omul de afaceri il are in proprietate, iar asta doar pe o perioada de un an.

“S-a stabilit deja valoarea care va trebui impartita la partaj, este in jur de 22 de milioane de euro. Asta include actiunile in banca, plus proprietatile pe care le avem. Pentru averea asta, eu trebuie sa platesc o taxa de timbru de 600.000 de euro. Nu am banii astia, asa ca dorim esalonarea, sa platim la sfarsit. Si totusi, instanta ne respinge, desi au existat precedente. Si nevasta lui  Patriciu a platit la sfarsit. Eu, daca nu platesc pana in 28 octombrie, se opreste partajul”, marturiseste Emilia Urasi.

Iar sotul sau nu sta pe ganduri. Deja a vandut 25% din actiunile pe care le detine la Banca Transilvania, iar banii i-a instrainat. Aproape doua milioane de euro au mers cu imprrumut catre un prieten si fostul gradinar, ambii martori din partea lui, la divort. Alti 500.000 de euro, spune Emilia Urasi, au fost scosi din banca pentru onorariul Stancai Gidro, avocata care il reprezinta pe Urasi. Acum, femeile se tem ca el isi risipeste intentionat averea, pentru a nu mai avea ce sa imparta cand va fi cazul.

“Nu mi se da dreptul la justitie, la dreptate, dupa 33 de ani de casnicie. N-a avut niciun fel de avere cand ne-am casatorit. Noi am incercat sa ne intelegem pe cale amiabila, vrem sa se termine odata, dar vrem si sa ne luam partea noastra. Dupa ce am fost toata viata bataia lui de joc, meritam asta”, incheie femeia.

 

Ziar de Cluj a incercat de mai multe ori sa vorbeasca cu domnul Bela Urasi despre declaratiile sotiei si fiicei. Nu a raspuns la telefon. Ziar de Cluj il anunta pe aceasta cale ca ii stam oricand la dispozitie pentru dreptul la replica.

La ultima sa aparitie la Tribunal, Bela Urasi a fugit de presa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *