EXCLUSIV Emil Boc îi salvează pielea lui Alin TIȘE. Licitație ASCUNSĂ de 10 milioane de euro pentru CMID. Ghiciți cine a câștigat?

Surpriză de proporții: Centrul de Management Integrat al Deșeurilor are un nou constructor la care probabil nu s-ar fi așteptat nimeni. RADP-ul lui Emil Boc a intrat pe felie, după ce Kranz i-a dat țeapă lui Alin Tișe și a reziliat contractul. Așadar, RADP trebuie să termine prima celulă în septembrie, după cum tot promite Alin Tișe de cel puțin un an. Mai ales pentru că Emil Boc nu mai are voie să depoziteze gunoaiele pe rampa temporară de la Pata Rât. Autorizația de funcționare a acesteia expiră tot în septembrie 2019!

Ziar de Cluj s-a întrebat în tot acest timp de ce nu se vrea terminarea CMID. De ce firmele care au obținut lucrarea și au dat țeape, au rămas pe contract până în urmă cu puțin timp, în vreme ce Consiliul Județean Cluj putea să rezilieze de mult documentul? Avem plăcerea să vă dăm răspunsul, pentru că oricum confirmă ceea ce noi am susținut de la început. Dar haideți să le luăm pe rând. 

 

Amintim că în anul 2012 a fost anunţat câştigătorul licitaţiei pentru construirea CMID, format din asocierea dintre companiile Confort SA, Atzwanger, Ladurner Impianti şi Vel Service, pentru valoarea de 107,5 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA). Acest contract a fost reziliat, iar lucrarea a fost atribuită, în 2016, către asocierea următoarelor firme: S.C KRANZ EUROCENTER S.R.L. & INSTITUTUL DE STUDII ȘI PROIECTĂRI ENERGETICE – ISPE S.A., pentru executarea lucrărilor.

Cam prin primăvara acestui an, încă exista un contract valabil între Consiliul Județean Cluj și asocierea Kranz Eurocenter + ISPE SA. Ei nu lucrau conform contractului și erau departe de termenele stabilite în angajament, dar contractul mergea înainte. Până când? Până ne apropiem realmente de ultimii 100 de metri pentru a pierde finanțarea, motiv pentru care s-a putut da o atribuire directă către RADP CLUJ-NAPOCAPentru că mult-lăudata asociere dintre Kranz Eurocenter și ISPE SA a refuzat să își îndeplinească sarcinile din contract. 

Astăzi, 13 august, se arată pe SEAP că RADP Cluj-Napoca, regie în subordinea primăriei lui Boc, a câștigat lucrarea în schimbul a 10 milioane de euro: PROIECTAREA ȘI EXECUȚIA CENTRULUI DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEȘEURILOR ÎN JUDEȚUL CLUJ - lucrări în regim de urgență.

Am contactat executivul Consiliului Județean Cluj. Alin Tișe (președinte) și Marius Mînzat (vicepreședinte) se află în concediu. L-au lăsat pe celălalt vicepreședinte, Istvan Vakar, să îi înlocuiască cum poate mai bine. La solicitarea Ziar de Cluj, Vakar a apelat la specialiști și am primt informații despre licitație. Informații parțiale, dar le-am primit.

„Antreprenorul a notificat fără drept rezilierea contractului la data de 11.03.2019, invocând aspecte false și alte elemente ce nu îi acordau un drept de reziliere. CJ Cluj a derulat toate activităţile necesare și a justificat în contradictoriu Antreprenorului că rezilierea nu poate fi incidentă. Antreprenorul a transmis înștiinţări de „suspendare” a rezilierii notificate, solicitând rezolvarea anumitor revendicări; Deoarece rezilierea nu a fost fundamentată contractual în mod corespunzător de către Antreprenor, CJ Cluj a considerat că Antreprenorul face presiuni, într-un mod inedit, în vederea obţinerii unor avantaje.

La data de 10.05.2019 Antreprenorul a notificat intrarea în vigoare a rezilierii. La data primirii notificării de încetare a contractului, CJ Cluj a constatat fără echivoc faptul că Antreprenorul abandonează contractul și a procedat la rezilierea din partea Beneficiarului, furnizând o fundamentare contractuală solidă în acest sens”, arată angajații CJ Cluj. 

Astfel, pe 2 iulie 2019 se semnează contractul dintre CJ Cluj și RADP Cluj-Napoca, iar informația devine publică după mai bine de o lună: în 13 august  (n.red. CIAO contestații).

Nu ați știut de licitație? Alin Tișe a uitat să menționeze, în timp ce se întâlnea cu consilierii județeni și cu presa, că a dat contractul către RADP Cluj încă din 2 iulie 2019. 

De ce? Pentru că poate, dar mai ales pentru că metafora din spatele lucrărilor este „o mână spală pe cealaltă și amândouă fața”. Rampa neconformă de deșeuri de la Pata Rât trebuie închisă în septembrie 2019. Deci Boc iar are probleme și poate crește tariful la colectarea gunoaielor, pentru că trebuie să le transporte în afara județului. Dacă CMID nu e gata până în primăvara anului viitor, ÎN TOTALITATE, atunci Tișe are probleme pentru că în mandatul lui primarii îi sar în cap și mai și trebuie să returneze sume de ordinul zecilor de milioane de euro către UE. 

Ei, acum RADP Cluj-Napoca s-a ales cu un contract frumușel, iar dacă salvează situația cu CMID și termină la timp o lucrare ce multe, dar multe!, firme nu au fost în stare să o termine în șapte ani, Emil Boc și Alin Tișe au fețele curate, dosarele de la DNA Cluj încheiate și toată povestea devine de domeniul trecutului.

Adauga comentariu