Focus

EXCLUSIV Dronele POLIȚIEI Cluj vor survola deasupra municipiului Cluj-Napoca! Primul oraș din România cu măsuri europene de supraveghere pe perioada STĂRII de URGENȚĂ

Premieră națională! Inspectoratul de Poliție Județean Cluj în colaborare cu Prefectura Cluj implementează la nivel național un sistem de supraveghere cu drone aeriene care vor survola deasupra municipiului Cluj-Napoca pe perioada stării de urgență. Potrivit surselor Ziar de Cluj, dronele provin de la o persoană fizica, un clujean binevoitor, care s-a oferit să le împrumute Poliției Cluj pentru a facilita acțiunile acestora în vederea respectării ordonanțelor militare. 

Inspectorul șef, Mircea Rus este primul comandant din țară care a reușit să obțină aprobări de la MApN pentru ca dronele să zboare deasupra municipiului. Prefectul Mircea Abrudean a aprobat demersul șefului IPJ Cluj, iar primele acțiuni de supraveghere cu aceste drone vor avea loc de mâine, 8 aprilie. 

Pe cine vor filma? Care este scopul? 

Italia a folosit aceeași tehnică de supraveghere, încă din primele zile ale instaurării stării de urgență pentru pandemia de coronavirus. Aceeași măsură a fost adoptată și în Spania și Franța. La Cluj-Napoca, dronele folosite de IPJ Cluj vor survola deasupra piețelor, supermarketurilor și a parcurilor, adică în zonele aglomerate. Potrivit surselor, imaginile vor fi transmise celor de la Serviciul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, care vor interveni în cazul în care nu se respectă prevederile din ordonanțele militare. 

„Încercăm să fim cât mai eficienți și prezenți în tot orașul. Aceste drone ne vor facilita modul prin care se derulează acțiunile pe perioada stării de urgență. Sub nicio formă nu se va urmări invadarea intimității, dimpotrivă. Acum, mai mult ca niciodată trebuie să respectăm prevederile ordonanțelor militare pentru a preveni răspândirea cu acest virus extrem. Este foarte important ca cetățenii să conștientizeze că deplasările se fac numai și numai în situație de strictă necesitate, pentru binele lor și a celor dragi. România nu a atins încă vârful acestei pandemii, iar acțiunile derulate de polițiști, fie ele nepopulare în rândul oamenilor, au un scop clar: să trecem sănătoși peste această perioadă grea. Din câte am înțeles, cei din conducerea IPJ Cluj, vor trasmite mâine dimineață modul de derulare al acestui program de supraveghere. Imaginile vor fi stocate confidențial și administrate exclusiv de către IPJ Cluj. Dronele vor zbura în punctele cheie din muncipiu, în zone precum Kaufland-ul din Mănăștur sau cel din Mărăști, piețe, parcuri, etc. În Europa, în această perioadă, s-a trecut încă din primele zile la astfel de măsuri. Poate unii nu înțeleg, dar siguranța a devenit cel mai important obiectiv al poliției clujene la această oră”, ne-a declarat o sursă din cadrul IPJ Cluj. 

Informația a fost confirmată de către prefectul Județului Cluj, Mircea Abrudean. 

Potrivit informațiilor Ziar de Cluj, de săptămâna viitoare există posibilitatea ca proiectul să fie extins pe toată raza județului. 

 

Iată o filmare realizată cu o dronă folosită de autoritățile din Milano: 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *