Justitie

EXCLUSIV Condamnări la ÎNCHISOARE cu EXECUTARE pentru aproape tot Lotul Șpăgarilor de la Rutieră Cluj (SENTINȚA)

Direcţia Generală Anticorupţie a reuşit trimiterea în judecată a mai multor poliţişti clujeni din cadrul Serviciului Rutier pentru abuz în serviciu, fals intelectual, luare de mită şi obţinere de foloase necuvenite. Tribunalul Cluj a decis pedepse de închisoare cu executare pentru aproape tot lotul șpăgarilori de la Rutieră Cluj.  Rechizitoriul acestora cuprinde fapte penale comise în perioada septembrie 2011- martie 2012. Sentința a fost pronunțată de către judecătoarea Liliana Cociș, de la Tribunalul Cluj. 

”Lotul 10 MUCENICI” a suferit mai multe schimbări de-a lungul timpului, dosarul a rămas cu acuzaţii asupra acestor a 10 poliţişti de la Rutieră Cluj, deşi iniţial erau 12 inculpaţi. Vorbim de Robert Eduard Gălăţan, Cosmin Dacian Roşca, Ilie Cătinean(nu mai apare după refacerea rechizitoriului), George Tulbure(nu mai apare după refacerea rechizitoriului), Alin Tudor Mânzat, Todoruţ Rareş Ciprian, Mureşan Ioan, Sucală Vasile Adrian, Mureşan Radu Mihai, Soran Victor, Alb Dan Dorin, Lupaş Cătălin şi Alb Dan Dorin.

Iată sentința pronunțată de instanța de fond, Tribunalul Cluj: 

Mureşan Ioan – 2 ani și 4 luni cu EXECUTARE;

Soran Victor – 2 ani și 4 luni cu EXECUTARE;

Todoruț Rareș Ciprian – 1 an și 6 luni cu EXECUTARE;

Mureșan Radu Mihai – 10 luni cu EXECUTARE;

Alb Dan Dorin – 1 an și 2 luni cu EXECUTARE;

Sucală Adrian Vasile – 1 an și 5 luni cu EXECUTARE;

Lupaș Cătălin – 1 an cu EXECUTARE;

Mânzat Tudor Alin – 1 an și o lună cu EXECUTARE;

Gălățan Eduard Robert – 9 luni cu SUSPENDARE;

Roșca Cosmin Dacian – 8 luni cu EXECUTARE;

Imaginea instituţiei IPJ Cluj a avut de suferit după dosarul făcut de cei de la DGA. Majoritatea interceptărilor erau efectuate cu ajutorul unor dispozitive audio-video montate în uşa dreaptă a autospecialelor de la Rutieră. Astfel procurorii au reuşit să surprindă acele discuţii între echipajele aflate în misiune. Concret poliţiştii menţionaţi mai sus se sfătuiau între ei cum, cât şi de la cine să ia mită.

Lucrătorii de poliţie, subofiţeri în cadrul Serviciului Rutier Cluj, aveau ca atribuţii de serviciu supravegherea şi controlul traficului rutier cu scopul de a constata şi sancţiona abaterile la regimul de trafic, în principal regimul de viteză. În timpul misiunilor de supraveghere, aceştia şi-au rotunjit veniturile, ”iertând” contravenienţii de amenzi în schimbul unor sume de bani. Drept dovadă, agenţii nu au mai întemeiat procese verbale de sancţiune contravenţională sau au înlocuit abateri severe cu altele mai uşoare.

Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Cluj. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *