EXCLUSIV Autorul tentativei de jaf de la CEC, trimis în judecată pentru TRAFIC de DROGURI. Italianul e ruda cu actriţa Stefania Sandrelli

Roberto Sandrelli, controversatul italian care s-a stabilit la Cluj pentru a-şi continua portofoliul infracţional, a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri. Sandrelli se află în prezent încarcerat la Penitenciarul Gherla şi urmează să fie extrădat în Italia, după ispăşirea pedepsei, dat fiind că şi în ţara natală a fost autorul mai multor jafuri.

Dosare separate, anchete intortocheate

Potrivit anchetatorilor, timp de aproape un an, Sandrelli se număra printre cei suspectaţi de tentativa de tâlhărie de la sucursala CEC din cartierul Mărăşti, însă nu existau suficiente probe pentru a cere o percheziţie la domiciliul acestuia. Odată cu mandatul de european, anchetatorii clujeni au avut acces la locuinţa italianului şi au obţinut şi probe care să-l lege pe acesta de atacul de la CEC Bank. Mai mult, potrivit datelor de la dosarul cu trafic de droguri, în momentul în care au intrat în locuinţa lui Sandrelli, anchetatorii au găsit peste 750 de grame de cannabis, motiv pentru care i-au făcut dosar penal separat pentru trafic de droguri de risc. 

"În intervalul 14-15 mai 2019, Sandrelli Roberto, inculpat în dosarul nr. 265/117/2020, a deținut și a cultivat, fără drept, droguri de risc la locuința sa după cum urmează: cantitatea totală de 758,7 gr. de rezină de cannabis, un cântar electronic pe care s-a pus în evidentă THC si un dispozitiv pentru măruntit – grinder pe care s-a pus în evidentă THC. Sandrelli Roberto a cultivat două plăntuțe de cannabis cu masa de 0,4 gr. Drogurile de risc au fost deținute și cultivate în scopul traficării pe piața de consumatori. La data de 20.01.2020, Sandrelli Roberto a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000", se arată în informaţiile obţinute de Ziar de Cluj.

 

Ruda cu celebra actrita Stefania Sandrelli

În 21 iunie 2018, într-o după-masă, liniștea cartierului clujean Mărăști era spartă de o tentativă de jaf armat la o unitate CEC Bank. Un bărbat mascat din cap până în picioare, înarmat cu un pistol și o pungă de Profi cu care avea în gând să transporte banii furați, a pătruns în unitatea bancară și a amenințat-o pe o angajată, fără a se cunoaște la acel moment dacă arma era reală sau nu. Angajata băncii nu s-a speriat și a refuzat să-i dea bărbatului banii solicitați, astfel că acesta a făcut cale întoarsă cu punga goală. Cu câteva zile înainte de tentativa de jaf, un jaf dus la final a avut loc în agenția Băncii Transilvania de la Autogara Beta. Nu se cunoaște la acest moment dacă autorul este același. La un an de la tentativa de jaf de la CEC Bank, polițiștii l-au identificat pe autor. Roberto Sandrelli este bărbatul care a încercat să jefuiască CEC Bank Mărăști. Italianul ar fi rudă cu Stefania Sandrelli, celebra actrița italiană de film nominalizată de Academia Europeană de Film la categoria „Cea mai bună prestație feminină” pentru rolul din producția italiană „Ultimul Sărut”. Roberto Sandrelli are un trecut tumultos inclusiv în țara natală, Italia, unde s-a ocupat tot de jafuri armate.

Un an mai târziu, Sandrelli a fost arestat şi condamnat. 

Departe de libertate

Potrivit Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul din Lucca, Sandrelli are de ispăşit o pedeapsă de 5 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie. Pentru tentativa de jaf de la CEC Bank, Sandrelli a fost condamnat la pedeapsa uşoară de 1 an şi 8 luni închisoare, dat fiind că a semnat un acord de recunoaştere a faptei. În cazul în care este condamnat şi în dosarul de trafic de droguri, Sandrelli mai poate primi încă o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 7 ani de închisoare. 

Adauga comentariu