Din oras

Europarlamentarele vin cu cheltuieli pentru Primarie

Primaria Cluj-Napoca ofera peste 200.000 de lei pentru amenajarile care sunt necesare a fi facute in sectiile de votare inainte de alegerile europarlamentare din 25 mai. De regula municipalitatea cheltuie cateva sute de lei pe aceste amenajari in care intra atat cabinele si urnele de vot cat si panourile si placutele de directionare catre sectii din oras.

“In vederea desfasurarii in cele mai bune conditii ale alegerilor europarlamentare si prezindentiale care vor avea loc in anul 2014, sunt necesare efectuarea unor lucrari de reparare, reconditionare si confectionare a unor materiale in vederea dotarii si amenajarii sectiilor de votare cu mobilierul aferent (cabine de vot, urne, mese si scaune). De asemenea, se impune amplasarea panourilor de afisaj electoral in locurile stabilite pe raza municipiului Cluj-Napoca, atat la alegerile europarlamentare cat si la alegerile prezidentiale”, se arata in caietul de sarcini.

Lucrarile vor consta in montarea si demontarea panourilor de afisaj electoral din cele 16 amplasamente stabilite in Cluj-Napoca, precum si curatarea, spalarea, repararea cabinelor si urnelor vechi si confectionarea unora noi. Vor fi 181 de sectii de votare. Potrivit estimarilor in fiecare sectie este nevoie de sase cabine, minim 5 mese si 10 scaune. De asemenea vor fi realizate 120-130 de placute cu numarul sectiilor de votare, care vor fi afisate la intrare si minim cate zece sageti indicatoare catre sectii. Amplasarea acestora trebuie finalizata cu sapte zile inainte de alegeri. De asemenea se vor confectiona 201 de urne mari pentru votare si tot atatea urne mobile, 20 dintre acestea fiind rezerve.

Pentru toate acestea municipalitatea este dispusa sa plateasca 232.173 de lei + TVA. Data limita pentru depunerea ofertelor este 22 aprilie, criteriul de atribuire fiind pretul cel mai scazut.

In 2007, la primele alegeri europarlamentare municipalitatea a alocat 400.000 de lei pentru „amenajarea sectiilor de votare si dotarea acestora cu telefoane”. La alegerile din 2008 pentru Camera Deputatilor si Senat suma alocata din bugetul local al Clujului a fost de aproape 300.000 de lei. In ambii ani societatea Termolemn din Floresti a fost cea care a efectuat lucrarile.

“Ne vor furniza cabine de vot, urne, panouri pentru afisajele electorale, placute cu numarul sectiei de votare, mese, scaune, fete de masa, perdele pentru cabinele de vot. Ei au avut o oferta de 724.021,5 lei, iar comisia a decis sa incheie acorduri-cadrul pentru furnizarea respectivelor dotari pentru sectiile de votare, atat pentru «localele» de la inceputul verii, cat si pentru alegerile parlamentare din toamna”, au explicat reprezentantii Primariei in 2008 pentru Ziua de Cluj.

Aceeasi publicatie noteaza ca aceeasi societate a fost singura care a dat curs cererii de oferte a Primariei Cluj pentru fabricarea si amplasarea urnelor, cabinelor de vot, panourilor, placutelor de la sectii si sagetilor indicatoare pentru referendumul din mai 2007 pentru demiterea presedintelui Romaniei, dar si pentru euroalegerile si referendumul pentru introducerea votului uninominal din noiembrie. Pentru alegerile europarlamentare, municipalitatea i-a platit 336.000 de lei, iar pentru referendum, 135.000 de lei.  

Foto: transilvaniareporter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *