Eu cu cine votez?

Cazul CARACAL ar fi putut reprezenta un moment zero al conștiinței publice românești. Tăcerea președintelui Iohannis este, într-un anume fel, grăitoare. Orbecăiala instituțională a fost dovedită cu asupra de măsură. Astfel, intervalul de timp dintre alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 și următoarele alegeri prezidențiale, din noiembrie 2019, a fost marcat de acest moment zero reprezentat de cazul Caracal. 

În acest context, întrebarea „Eu cu cine votez?” capătă un nou sens. Dar în prealabil, probabil, ar fi mai potrivit să ne întrebăm cum ar fi trebuit să acționeze Președintele României într-un caz în care siguranța cetățenilor face loc multiplelor interpretări: 

„Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”, stă scris în Constituția României. 

Ori, într-un caz precum cel din Caracal, acest „drept” teoretic a fost lezat în mod concret.

Președintele României, garantul ordinii constituționale, a ales să tacă. 

Art. 80 (2): „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. 

Tăcere. 

Celulă de criză, doliu national? Nici un demers nu a fost destul de hotărâtor pentru cel care a beneficiat de încrederea cel puțin a unei părți a societății românești la alegerile prezidențiale din 16 noiembrie 2014.

Nu este cazul Alexandrei concludent, pentru a înțelege că intituțiile ce ar fi trebuit să asigure integritatea, securitatea și sănătatea individului sunt total depășite, fie că vorbim de Ministerul Afacerilor Interne sau Serviciul de Telecomunicații Speciale, structură militară ce face parte din sistemul național de apărare?

Ar fi inutil, probabil, să amintim de accidentul aviatic din Munții Apuseni din ianuarie 2014, precum și modul în care statul român și-a dovedit incapacitatea de a acționa în situații de urgență. Și atunci a fost vorba de același Serviciu de Telecomunicații Speciale. 

De asemenea, inutil ar fi să mai afirmăm că intervenția Președintelui României, a domnului Klaus Iohannis, era cu atât mai necesară cu cât instituțiile operează sub comandamentul partidelor politice prin intermediul personajelor aflate în funcții de conducere. 

Dar fiți pe pace. Nu e vorba doar de PSD. Cel puțin la fel de responsabili sunt si reprezentanții Partidului Național Liberal, aflați cică în „opoziție”.

Da, și în cazul nefericitului eveniment din Munții Apuseni, aceleași partide vegheau asupra integrității și securității individului: USL-ul a fost o alianță nu doar „monstruoasă”, ci de-a dreptul mortală.

Și atunci, ca și acum, puterea politică era pe mâna acelorași indivizi. 

Cum s-a acționat pe acest segment esențial, chiar vital, privind siguranța și securitatea individului?

Nicicum. 

Ba nu. 

Din când în când, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, numit în această funcție chiar în ianuarie 2014, a ieșit pentru a calma opinia publică prin anunțarea diverselor analize și măsuri survenite, de fiecare dată, în situații de criză. 

Atât.

Tocmai în acest context, în care PDL, USL și PSD au conlucrat la disoluția instituțiilor care ar fi trebuit să garanteze siguranța și securitatea cetățenilor, intervenția Președintelui României era imperios necesară. 

Chiar și așa, domnul Klaus Iohannis s-a limitat la o simplă declarație de presă, una pur politică și electorală, prin care aducea în atenția publicului responsabilitatea „morală” a Guvernului. 

La nivel declarativ, de partea familiei îndurerate au fost atât Președintele, cât și premierul Viorica Dăncilă. 

Practic, la nivel instituțional, familia Alexandrei Măceșanu a rămas izolată. 

Din păcate, întreaga societate românească se găsește într-un moment de vulnerabiliate profundă. 

Cum vor reacționa cetățenii în contextul lipsei de reacție a Președinției? 

„Eu cu cine votez?”

Întrebarea este cât se poate de actuală și rămâne deschisă. 

P.S.: Aflată în plină dezintegrare, cu un grad de criminalitate ridicat și instituții inoperante, Uniunea Sovietică a dat naștere unui criminal în serie, precum Andrei Cikatilo, care a violat, schingiuit și ucis peste 50 de tineri. 

Scoasă din țâțâni, cu o moștenire socialistă de care nu a reușit să se dezbaiere nici până în prezent, România se găsește într-un impas. O fundătură morală și politică deopotrivă. 

E aceeași Românie de a cărei „educație” se apucase Klaus Iohannis. Educație și Securitate. 

sursa captură: presidency.ro

În schimb, președintele României a ales să realizeze o ședință foto la Cotroceni. Un simbol al nepăsării și autosuficienței.

 

 

 

featuring image: andrei chikatilo. topnews.ru

 

Adauga comentariu