Am decis să scriu acest text nu după finală când, indiferent de rezultat, putem să ne considerăm fericiţi că suntem mai departe de cât am visat vreodată, ci acum, înainte de aceste meciuri importante, fiindcă acum şi numai acum atenţia opiniei publice, a presei şi a fanilor este mărită.
Acum se cuvine să vă vorbesc pentru prima oară despre sponsorii echipei, peste 50 la număr şi despre cum am reuşit să îi ţin împreună în acest proiect, timp de doi ani de zile.
Ingredientele succesului echipei de baschet feminin U Cluj au depins şi depind unul de altul: de mine, cel care a creat de la zero tot proiectul, de strategul Drăgan, a cărui contribuţie intelectuală şi profesională a suplinit întotdeauna câte o absenţa pe teren, câte o accidentare sau momentele în care, din motive obiective, am mai întârziat puţin cu salariile. Un alt ingredient secret e muncă staff-ului nostru, foarte redus numeric faţă de alte echipe. Meda, Mihai Coldea şi Mircea Nuţescu s-au autodepăşit preluând şi alte funcţiuni, adoptând de la început principiul meu: nu avem mulţi bani, nici puţini, dar trebuie să scoatem maximum din ei.
Apoi, colectivul de jucătoare care a tras săptămâna de săptămâna şi zi de zi, trecând prin agonie şi extaz, autodepaşindu-se şi autodescoperindu-se, şi oglindind perfect expresia “a da totul”.
Nu în ultimul rând sponsorii, un mix variat şi exotic de oameni de afaceri din noua generaţie sau cea care a atins deja succesul, mulţi low profile, dar cu toţii având două idei antagonice in cap: neîncrederea în proiecte sportive şi speranţa că nu îi voi dezamăgi.
Pentru foarte mulţi dintre cei despre care voi vorbi mai jos, “nebunia lui Alexa” a fost motivul principal care i-a convins să între în proiect.
Dumneavoastră credeţi că lucrurile se întâmplă pur şi simplu? Dai un telefon, semnezi contractul de sponsorizare şi aştepţi frumos să îţi intre banii? Va înşelaţi amarnic.
În ultimele 500 de zile nu a fost zi, şi nici măcar zi de weekend, în care să nu iau legătura prin telefon sau sms cu minim doi sponsori ai proiectului nostru.
La rândul meu, ca şi echipa mea, a trebuit să suplinesc nu numai rolul de preşedinte al echipei, cu decizii şi atribuţii ale organizării, ci şi rolul de manager al relaţiei cu sponsorii.
De-a lungul a doi ani, sponsorii noştri au fost informaţi constant atât despre evoluţia echipei, atât despre succese şi eşecuri, cât şi despre felul în care le-am cheltuit banii.
Sponsorii noştri au ştiut şi momentele dificile prin care am trecut eu şi echipa şi, vă rog să mă credeţi, şi eu am ştiut, atunci când a fost cazul, despre momentele dificile ale unui sponsor.
Viaţa de business e sinuoasă, nu are numai note roz bon-bon, are şi coborâşuri, stagnări, momente de cumpănă.
Cred că am reuşit să păstrez un echilibru perfect în relaţia mea de manager al acestui proiect cu sponsorii şi rolul de patron de media pe care îl îndeplinesc în paralel (nimeni nu a fost obligat să intre, cum s-a speculat).
Acest exerciţiu de doi ani a fost foarte util chiar şi pentru sponsorii care credeau că sunt o personalitate mult prea impulsivă ca să pot să muncesc serios, iar pentru mine a fost un câştig enorm să ştiu că le-am putut dovedi cum mă comport la lucru.
E exagerat să spun, dar Liviu Alexa din capul lor de acum doi ani e diferit de cel de acum.
Şi acest exerciţiu incredibil de la U Cluj ne-a apropiat în multe momente, fără exagerare acum, transformându-ne în membri ai aceleiaşi familii.
Vă rog să citiţi şi mulţumirile de mai jos care, da!, dovedesc respectul meu pentru ei, sponsorii, dar care exprimă singurul moment special în care ei pot ieşi în faţă.
Îi mulţumesc lui Mircea Turdean de la Farmec pentru că a fost unul dintre primii susţinători ai ideii mele. Turdean e un om aplicat şi care simte potenţialul proiectelor unde e nevoie de răbdare. El a fost şi primul care şi-a sporit contribuţia atunci când a văzut evoluţia pozitivă a echipei.
Electrogroup a fost la rândul său compania care a spus da! proiectului nostru. Teofil şi Simion Mureşan au fost şi sunt oameni pe care „U” se poate baza.
E bine ca un proiect să aibă endorseri solizi de la început fiindcă asta dă încredere şi atrage alţi oameni serioşi şi potenţi. Radu Oprean, unul dintre proprietarii reţelei de farmacii Ducfarm, mare cunoscător de baschet, a fost şi este un om căruia pot să îi spun orice fel de întâmplări din fenomen şi la care am găsit mereu înţelegere. Alex Rus, tânărul om de afaceri care are hotelul Meridian, a fost unul dintre cei cu care am pus bazele acestui proiect. Alex îl copiază pe tatăl său la seriozitate, dar eu şi el fiind tineri, avem o relaţie mai specială în sensul că sunt momente în care un club sportiv are urgenţe medicale sau organizatorice la două noaptea. Iar Alex e unul dintre oamenii pe care îi poţi suna pentru ajutor.
De aceea zic mereu: ştiu să mă laud singur, dar nu o să fiu niciodată un nesimţit care să se laude doar pe el. Acest proiect este reuşita tuturor. Fără limbi in fund acordate sponsorilor, ca să dea bine la ziar.
De exemplu, reusita lui Răzvan Zăvăleanu de la RTZ despre care puţini ştiu că în iunie 2015 a fost cel care m-a convins să mă implic în acest proiect. Sigur, probabil domnii Florin Covaciu şi Ovidiu Vasu regretă profund că şi-au băgat mortul în casă. Dar mortul de Alexa a făcut să învie spiritul baschetului feminin clujean şi asta va rămâne în istoria Clujului, nu minciunile şi piedicile.
Apropo de orgolii şi adversităţi, în acest proiect au intrat şi oameni care au afaceri concurente, dar care s-au comportat foarte fair play cu U Cluj.
Andrei Cionca de la Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) s-a implicat discret şi decisiv in toate momentele de cumpănă financiară ale clubului. Poate că pe Andrei nu-l prea iubeşte presa, bine, nu cred că-l prea interesează, dar eu vă spun, făcând public acest lucru în ciuda faptului că Cionca nu va fi de acord cu gestul meu, că Andrei e unul dintre stâlpii foarte importanţi pe care acest proiect s-a sprijinit când am avut cele mai mari furtuni.
Un alt stâlp, modest si discret ca şi prezenţă publică, dar esenţial pentru noi, a fost omul de afaceri Dorel Goia. El este un om pe care nu-l farmecă poveştile cu peşti şi care nici nu tresaltă la orice curcubeu care apare pe cer. Cu atât mai mult sunt mândru că proiectul U Cluj a cucerit încrederea sa şi că noi ne-am putut baza mereu pe dumnealui să echilibrăm cumpăna atunci când ghinioanele şi eşecurile ameninţau să ne prăbuşească.
Dorin Bob de la Arovit este un alt om de afaceri care iubeşte U şi care susţine un proiect şi are viziune. Dorin Bob face parte din generaţia de oameni de afaceri care pariază pe proiecte comunitare. Totul e să i le prezinţi în mod coerent eliminând visele şi clişeele verbale. Aceeaşi tipologie pragmatică, dar umană, e şi Cătălin Chiş de la grupul de companii APS, căruia îi mulţumesc în mod deosebit pentru că a făcut efortul de a ne susţine proeictul, nu de alta, dar Cătălin este implicat într-o grămadă de alte proiecte comunitare senzaţionale.
Un alt tânăr cu care am rezonat incredibil a fost Dan Isai de la Salad Box care poate fi numit pe drept cuvânt unul din naşii de botez a proiectului U Cluj. Dan are empatie faţă de tot ce ţine de Simbol.
Între toţi sponsorii există un tip cu mustaţă care vibrează într-un fel aparte la orice meci de baschet la U Cluj, e Radu Morariu de la EXIMTUR, personaj de sitcom, un om care are înăuntru 20 de inimi ce bat pentru U şi care merită preţuirea mea.
“Nebuni” ai baschetului feminin sunt şi doctorul Tomi de la Ophtalens sau Adi Ciura de la Infinity sau Marton Dozsa de la Vos Logistics. Nişte tip absolut formidabili care înţeleg foarte bine fenomenul şi care ştiu ce sport dificil şi imprevizibil e baschetul.
Un altruist discret este Marius Buturoagă de la Arcese despre care cred că e singurul om care munceşte în condiţii de stres mai mari ca ale mele.
Vreau să adresez un gând special lui Marius Bejan de la Coratim. Mie nu-mi plac oamenii zgârciţi, să fii generos înseamnă să dăruieşti nu numai bani, ci şi gesturi şi sentimente. Din acest punct de vedere, eu şi Marius suntem asemănători. Am fi în stare să ne dăm agoniseala pentru un cântec sau pentru un răsărit de soare, fiind că ştim că putem să o luăm a doua zi de la capăt şi să facem roata din nou să se învârtă.
Liviu Stoleru de la Cemacon este un alt om căruia acest proiect ii datorează enorm, nu că ar fi şi alţi sponsori mai prejos.
Oamenii de afaceri Sorin Dan sau Adi Munteanu de la Quartz sau Voicu Oprean, fondatorul AROBS, sau Călin Văduva de la Fortech ne-au oferit mereu CONTINUITATE.
Si, după doi ani vă spun că acest subtantiv, CONTINUITATE, este cel mai important intr-un proiect. E plină lumea de oameni talentaţi care mor de foame pe stradă. Cheia succesului în orice demers este constanţa.
Un om special care iubeşte constant U Cluj şi nu are arici în buzunare când e vorba de Simbol este Teofil Campean, CEO-ul Rondocarton. Teo este părintele pe care orice copil şi-ar dori să-l aibă, este prietenul pe care îl poţi suna oricând după ajutor şi omul care nu aşteaptă niciodată să fie rugat să ajute, ci se autopropune.
Dacă jumătate din oamenii cu bani din Cluj ar avea inima şi generozitatea lui Teofil Câmpean, Cluj-Napoca ar „sparge” tot din punct de vedere sportiv şi cultural în Europa.
Chiar dacă foarte discreţi, membrii familiei Căpuşan de la Bonjour Residence au fost un sprijin incredibil pentru această echipă, dar v-am spus, nu e ca şi cum altcineva ar fi făcut mai puţin pentru U.
Bogdan Herea de la Pitech, Jean Moldoveanu de la Monaco, Claudia Corega de la Q Smile, familia Petri de la IPB, Dan Pitic de la Perpetuum, Alin Popovici de la Alis, Viorel Băltăreţu de la Trend Furniture, sau Sorin Patiu de la IMSAT, prietenii mei Mihai Lăpusan si Ciprian Păun, avocati, impetuosul Gicu Buzdugan, greu incercatul Călin Mitică, Liviu Ciupe de la REMATINVEST, lui Ciprian Petcu, au fost mereu cu noi atât cu portofelul, cât şi cu inima.
Anii aceştia au fost foarte importanţi şi pentru mine, fiind că am avut prilejul să cunosc oameni deosebiţi: pe Victor Duhanes, pe asociaţii de la clinica Artis3, un triolet foarte vesel de medici, pe globe-trotterul Remus Cosovanu, neobosit în a-şi dezvolta afacerile reţelei de restaurante Spartan, pe tânărul rafinat de la Ferro, Dan Ionuţaş, care ar trebui clonat în ceea ce priveşte implicarea sa în proiecte culturale, pe jovialul Ion Neicuţescu-Căpriţă de la Piera, pe ambiţiosul Marius Mureşan de la Mariflor, pe Jozsef Kalman de la NOA, un tip cu multă minte şi gândire extraordinară, pe Ioan Tecar, unul dintre cei mai importanţi industrasi din estul Europei, un om de o modestie incredibilă.
Ii mulţumesc foarte mult profesorului Vasile Dâncu pentru ca a ajutat proiectul de reconstrucţie al Universitaţii Cluj la baschet feminin.
U Cluj a obosit mai puţin în deplasări, fiindcă a avut sprijinul necondiţionat al companiei Blue Air care, spre deosebire de Wizz Air, sprijină proiecte româneşti chiar şi aflate la început de drum.
U Cluj s-a energizat cu Aqua Carpatica, şi vreau să fac o menţiune specială aici, adresându-le mulţumiri lui Jean Valvis şi Claudiei Tocilă.
E.ON şi George Solomon ne-au ţinut spatele mereu şi sunt convins acum, tot mai mult, cât de tare a contat sprijinul lor.
Sunt mulţi oameni care au ajutat într-un fel sau altul U Cluj şi pe care, din păcate, nu îi pot pomeni aici, fiind că au ales cu tărie să rămână anonimi.
Voi încalca foarte puţin această regulă, nu ca să alung speculaţiile, nici ca să generez sau să nasc altele noi, dar vreau să se înţeleagă că atunci când echipa de baschet feminin a U Cluj a avut nevoie de Omer Tetik şi Sergiu Mircea a fost ajutată cu braţele deschise.
Eu cred că această poveste trebuie să continue. Clujul a devenit capitala baschetului românesc şi acest oras este obligat să nu piardă acest statut.
Dacă acum trei ani puteaţi să aveţi emoţii despre echipa de baschet masculin de la U-BT, dacă acum doi ani puteaţi să aveţi rezerve fata de echipa de baschet feminin U Cluj, acum, dumneavoastră fanii, dumneavoastră oamenii de afaceri, nu mai aveţi nici un motiv să nu susţineţi aceste proiecte.
Aceste proiecte şi-au demonstrat viabilitatea şi merită mai multe braţe pe care să se sprijine, mai multe inimi care să le susţină, mai multe contracte de sponsorizare care să le ducă spre Europa.
Aceste proiecte vor dăinui NUMAI dacă vom înţelege cu toţii ce am înţeles eu când am început povestea U Cluj:
Pic cu pic se face mult, iar multul trebuie să aibă continuitate.
Le mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine.