Emil Mureșan a fost plasat sub control judiciar. Cristi Danileț: „Având în vedere starea dumneavoastră de sănătate...”

Grefierul acuzat de luare de mită în formă contiunuată rămâne în libertate. Judecătorul Cristi Danileț a decis respingerea propunerii Parchetului Tribunalului Cluj de arest la domiciliu. 

Potrivit avocatului Anatol Pânzaru, împotriva grefierului s-au întocmit acte de urmărire penală de către organe care nu aveau competența necesară: cei de la DGA Cluj. 

Grefierul Emil Mureșan a fost prins în flagrant ieri, 7 noiembrie, în timp ce lua mită de la un inculpat într-un dosar pe care completul din care face parte îl soluționa. 

În presa clujeană au apărut speculații potrivit cărora un avocat cunoscut ar fi implicat în activitățile infracționale ale grefierului. Însă lucrurile au fost clarificate la propunerea de arestare preventivă, unde procurorul de caz a explicat că și-a construit ancheta pe denunțul inculpatului Vasile Pogăcean ar fi remis sumele de bani pentru prelugirea dreptului de circulație, dat fiind că acesta a fost trimis în judecată pentru vătămare din culpă prin accident rutier. Emil Mureșan a încasat de 8 ori tranșe de bani de la Vasile Pogăcean. Sumele au fost remise de către Pogăcean direct grefierului Emil Mureșan. 

Audiat de două ori în ultimele 24 de ore, Emil Mureșan a fost prezentat în fața judecătorului Cristi Danileț cu propunerea de arest la domiciliu. Magistratul Tribunalului Cluj a respins propunerea procurorului de caz și l-a plasat pe Emil Mureșan sub control judiciar, cu mențiunea că nu are voie să își exercite atribuțiile pe durata măsurii preventive. 

„Având în vedere argumentele invocate de apărare și starea de sănătate a inculpatului am decis să resping propunerea preventivă de arest la domiciliu a inculpatului Emil Mureșan, grefier la Judecătoria Cluj-Napoca”, a precizat Danileț în sala de judecată. 

Grefierul de penal Emil Mureșan, de la Judecătoria Cluj-Napoca, a fost reținut în această seară, în urma unei investigații derulată de procurorul Constantin Florin Toloargă și anchetatorii de la DGA Cluj. Grefierul a fost denunțat de către un inculpat care i-a remis în repetate rânduri sume de bani, un pachet de cafea și o cutie cu ciocolată pentru a-i rezolva prelungirea dreptului de a conduce pe drumurile publice. Denunțătorul, Vasile Pogăcean, era trimis în judecată într-un dosar de vătămare corporală din culpă. Acel dosar era judecat de magistratul Alexandru Tiliciu, al cărui grefier repartizat era Emil Mureșan. 

Anchetatorii susțin că în intervalul iulie 2019 - noiembrie 2019, Vasile Pogăcean i-a remis mai multe sume de bani lui Emil Mureșaan pentru ca grefierul să îi urgenteze soluționarea cererii de prelungire a dreptului de circulație. 

Cei de la Parchetul Tribunalul Cluj îl acuză pe Emil Mureșan de săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. 

“La 07.11.2019, grefier din cadrul sistemului judiciar a fost surprins în flagrant în timp ce a primit o sumă de bani în legătură cu urgentarea îndeplinirii unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, aspect evidenţiat prin realizarea flagrantului, activitate la care şi-au dat concursul tehnic lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A.-S.J.A Cluj. În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că în perioada iulie 2019 – noiembrie 2019 acesta a pretins şi primit în mod repetat diferite sume de bani şi bunuri de la o persoană care are calitatea de inculpat într-o cauză aflată pe rolul unei instanţe de judecată în scopul urgentării, pe de o parte a soluţionării cererilor de prelungire a dreptului de circulaţie, iar pe de altă parte a comunicării încheierilor instanţei de judecată către unitatea de poliţie competentă. Procurorul anchetator din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii pentru o durată de 24 de ore faţă de inculpat, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin.1 din C.pen., cu aplicarea art. 35 alin.1 din C.pen. La 08.11.2019 a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispunând luarea măsurii controlului judiciar faţă de acesta pe o perioadă de 60 de zile. Facem precizarea că începerea urmăririi penale, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arata in comunicatul semnat de purtatorul de cuvânt al PT Cluj, procuror Pavelescu Theodor.

Reamintim că Emil Mureșan a fost audiat în 2006 într-un alt dosar de corupție. Atunci DNA Cluj susținea că denunțătorul i-a dat grefierului 10.000 de euro pentru soluționarea unor cereri într-un dosar din care făcea parte. 

Pe scurt, în perioada respectivă, firma "Ribeek" a pornit un proces de evacuare a lui Ludovic Berki. Cel din urmă a susținut că ar fi cerut sprijinul unui grefier, Emil Mureșan, care i-ar fi promis că va interveni pe lângă judecatorul Valentin Pop, care să îi dea câștig de cauză lui Ludovic Berki. În denunțul depus la Direcția Național Anticorupție, Berki susține că i-ar fi dat lui Mureșan 10.000 de euro șpagă.

Adauga comentariu