Rautacisme

Emil Boc va mixa la Untold ca "DJ Silence"

Aseară Emil Boc n-a dormit. Dar nu de grija Clujului, ci că a fost Cluj Never Sleep și a făcut o băiță de imagine cu public în Piața Unirii. Și-a pus căști, a dansat pe modul „mute” – fix așa cum rămâne și când ar trebui să acorde vreo audiență câte unui amărât de clujean în chestiuni serioase. Ar fi înghițit el și flăcări, dacă dădea bine la imagine… Dar fie că sabia era prea mare și ar fi trebuit să se ridice pe vârfuri să dea bine în poză, fie înghițitul acesteia în public s-a considerat a fi o imagine prea falică.

Ia să fi fost un microfon prietenos în flăcări, cum este Boc obișnuit să înghită prin prea plina de sine preajmă, cum s-ar mai fi repezit el să dea o declarație! E?

Noroc cu pupătorii de portofele din mass media locală că altfel trecea neobservat cum se pregătește Emil Boc să mixeze la Untold sub numele de scenă de „DJ Silence”.

Silence, ca de la raportul de activitate. Silence, ca de la agenda cu promisiuni electorale neonorate de 15 ani. Silence, ca de la interacțiunea cu doleanțele clujenilor (audiențe, bre, audiențe). Silențium, că Emil Boc ne lucrează vreo două sau trei poduri pe spate, un metrou, un sediu de Filarmonică, o amenajare de Cetățuie, un Someș navigabil, un milion și ceva de parkinguri, diverse lărgiri de străzi, hectare de parcuri și multe betonări cu Marcu…

Poate apucă la nițică minte și clujenii și-l trimit la anul să cânte la altă masă. Aia cu Gheorghe Funar, să depene ei amintiri despre multiplele lor mandate. 7 în total. 28 de ani în perpetuă schimbare… Că așa-s clujenii: fruncea!

PS: Cei care vă știți locuind pe străzile din Cluj-Napoca care se inundă chiar și dacă vă cade înghețata pe jos, aveți grijă că hidrologii au anunţat până luni, la ora 16.00, o avertizare Cod galben de inundaţii și pentru judeţul Cluj. Scoateți bărcile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *