In vizor

Emil Boc recunoaște, într-o deșănțată scrisoare electorală, că nu este primarul tuturor clujenilor, ci doar al PNL

Când face campanie electorală deșănțată pentru un anumit candidat la funcția de președinte al României, folosindu-și ostentativ funcția oficială, Emil Boc se află într-o situație de incompatibilitate, posibil cu legea, sigur cu etica. Dar măcar recunoaște ceea ce noi știam de mult: că este doar primarul camarilei sale de partid. 

Conform articolului 62 din Legea administrației publice locale, „calitatea de primar este incompatibilă cu orice alte activități sau funcții publice, cu excepția funcțiilor didactice și a funcțiilor din cadrul unor fundații ori organizații neguvernamentale.”

Activitatea electorală fățișă pentru un anumit candidat la alegerile prezidențiale reprezintă o activitate publică ce nu se regăsește printre atribuțiile primarului, atribuții specificate clar în articolul 68 din Legea 215/2001. Atribuții enumerate de la a la y în lege, pe care primarul Boc le îndeplinește cel mult 20%. În schimb, campania electorală o face cu o implicare de 120%.

Conform articolului 72 din aceeași lege, mandatul primarului încetează de drept în caz de incompatibilitate. Legea poate fi interpretată: este activitatea publică de campanie electorală compatibilă cu statutul de primar, adică de ales al tuturor cetățenilor, în slujba cărora primarul ar trebui să se afle? Mai este Emil Boc reprezentantul nostru, ne mai reprezintă interesele tuturor sau reprezintă numai interesele președintelui Iohannis, ale Partidului Național Liberal, ale membrilor de partid și ale simpatizanților PNL?

Partidul Național Liberal Cluj a tipărit, într-un tiraj de 70 000 de exemplare, o scrisoare de campanie, distribuită de lipitorii de afișe ai PNL în cutiile poștale ale clujenilor. Un demers normal de campanie. Anormal însă e faptul că autorul acestei scrisori electorale este Emil Boc, ce face campanie nu în calitate de persoană privată, ci folosindu-și semnătura și funcția de primar al municipiului.

Emil Boc li se adresează clujenilor cu formula „dragi alegători” și le mulțumește oamenilor din start pentru voturile „datorită cărora domnul Klaus Iohannis, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de președinte al României, a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale”. Cum slugile de partid distribuie această scrisoare în toate cutiile poștale care le ies în cale, înseamnă că Emil Boc presupune că toți clujenii l-au votat pe Iohannis, ceea ce e fals.

Scrisoarea continuă pe un ton alarmist, prin care votanților iohanniști li se atrage atenția asupra rolului crucial pe care îl au în continuare pentru a decide cine va fi președintele României pentru următorii 5 ani.

Emil Boc se hazardează în afirmații pentru care nu are niciun fel de acoperire și li se adresează propriilor votanți ca unor proști, care înghit pe nemestecate orice manipulare:

„Vă invit să hotărâm împreună dacă vrem să mergem alături de Europa și de statele membre ale UE sau vrem să fim izolați pe plan internațional și conduși de o persoană care nici nu știe în capitala cărui stat face vizite oficiale.”

Pe lângă mârlănia de a jigni o femeie cu afirmații nefondate, Emil Boc își jignește și votanții. Viorica Dăncilă a ocupat funcția de prim-ministru și nu am fost izolați pe plan internațional, nici nu ne-am îndepărtat de la drumul nostru european. De ce am fi izolați în cazul în care Dăncilă ar ajunge președinte? Pentru că așa spune profetul Emil Boc?

Marele beneficiu al acestei scrisori electorale este că, pe lângă multe gogorițe, ea conține și recunoașterea unor adevăruri – Emil Boc le scrie clujenilor că el este „primar al Partidului Național Liberal”. Este primarul unui partid, și nu al unui oraș, iar asta se vede în modul clientelar în care administrează Clujul.

„Este un moment important atât pentru mine, ca primar al Partidului Național Liberal, cât și pentru dumneavoastră…”, recunoaște primarul camarilei liberale, care scrie în epistola sa către votanți, alarmist, bolduit:

„Nu irosiți șansa unui vot crucial și oportunitatea de a avea un cuvânt de spus într-o problemă de importanță națională – statutul României în Europa și în lume.”

Dacă va câștiga alegerile Viorica Dăncilă vom ajunge, așadar, nimeni în lume, conform manipulării electorale ordinare a primarului PNL, care ar trebui să-și vadă de administrație și de atribuțiile sale clar specificate în lege, pentru că, în timp ce se gândește cu îngrijorare la țărișoară și la statutul ei internațional, pe plan local ne sufocăm în traficul de pe străzile înțesate cu blocurile între case ridicate de către dezvoltatorii prieteni cu Primăria municipiului PNL.

Prin scrisoarea sa electorală, primarul Partidului Național Liberal îi sfidează pe toți clujenii care nu sunt membri sau simpatizanți PNL și își jignește și votanții, cărora le îndrugă baliverne.

Dragi alegători,

nu vă lăsați luați de proști.

Fotografii de campanie: consilier local PNL, Mihaela Suciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *