Emil Boc, apel către clujeni să stea acasă, pentru a își proteja inclusiv locurile de muncă: „Oricât de multe măsuri ar lua Guvernul, nu va putea să complinească această criză, dacă ea se lungește foarte mult”

Primarul Emil Boc a vorbit duminică, în cadrul unei intervenții live pe Facebook, despre măsurile și deciziile administrative cu privire la coronavirus la Cluj-Napoca. Primarul și-a început intervenția printr-un apel către clujeni de a sta acasă. În cadrul acestui apel, a vorbit și despre dimensiunea economică a acestei crize sanitare, afirmând că, „oricât de multe măsuri ar lua Guvernul, nu va putea să complinească această criză, dacă ea se lungește foarte mult, de aceea, stând acasă acum, ne protejăm locul de muncă prezent și viitor”.

Emil Boc a condus Guvernul României în timpul ultimei crize economice, din 2008, așa că actualul primar al Clujului vorbește și din postura de fost prim-ministru cu experiență în situații cu grave implicații economice:

„Haideți să fim responsabili acum, cât încă mai este timp! Încă putem preveni ajungerea într-o situație dificilă, de a nu mai putea ține sub control fenomenul.

Dacă stăm acasă acum, ne salvăm locurile actuale și viitoare de muncă. Gândiți-vă că, dacă această criză se va prelungi, vom avea inclusiv probleme economice. Oricât de multe măsuri ar lua Guvernul, nu va putea să complinească această criză, dacă ea se lungește foarte mult.

De aceea, stăm acasă acum, ne protejăm locul de muncă prezent și viitor, cu tot ce înseamnă el: salarii, pensii, ajutoare sociale și alte forme de protecție, asigurări de sănătate… Dar, pentru asta, trebuie să facem acest efort acum!

Guvernul a luat deja niște măsuri importante, care stabilizează mediul economic și ajută firmele să nu dea oamenii afară, să apeleze în primul rând la șomajul tehnic, care înseamnă păstrarea în continuare încă a locului de muncă, pentru că, până la urmă, cel mai important lucru este locul de muncă pentru fiecare dintre noi. Iar acest lucru, dacă îl facem acum, ajutăm componenta economică enorm, ca noi să revenim!

Cu alte cuvinte, ajutați-ne ca autorități acum, ca noi să putem ajuta pe toți cetățenii, pe toți cei dragi nouă!”

Emil Boc a vorbit și despre pensii, ajutoare sociale și alte forme de protecție. Așadar, nu doar salariații ar trebui să stea acasă acum pentru a își proteja sănătatea și veniturile viitoare, ci și pensionarii. 

Adauga comentariu