Emanuel Ungureanu: “Șușcă a cedat!” Au fost aprobate majorările salariale pentru Tehnicienii de Imagistică și Radiologie

Recent, deputatul clujean Emanuel Ungureanu, a publicat comunicatul conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, care anunță aprobarea majorării salariale în cazul Asistenților Licențiați în Imagistică și Radiologie.

Concluzia Comunicatului este următoarea:

”Urmare adresei circulare transmise de Ministerul Sănătății, cu numărul 5678/31.05.2018, conducerea spitalului a decis aprobarea majorării salariale la nivelul prevăzut pentru anul 2022 pentru personalul care ocupă funcții de tehnician, moașă, soră medicală”.

click foto pentru imagine completă

Iată ce a precizat Emanuel Ungureanu cu privire la această decizie a Spitalului Județean: 

”Sușcă a cedat!

Cel mai incompetent și răuvoitor manager din istoria Clujului medical a luat decizia în urma uriașei presiuni venite din partea angajaților batjocoriți de acesta să respecte legea.

A fost nevoie de patru proteste, consum de energie inutil pentru a înfrânge cerbicia acestui individ.

Angajații Spitalului Județean Cluj pe care i-am sprijinit în această bătălie dură trebuie să învețe ceva din această victorie, uniți sunt o forță!

Din păcate, sindicatele au jucat la două capete: ieri, un lider sindical declara la TVR că știa de 10 zile de la Șușcă că se va rezolva problema tehnicienilor radiologi și a moașelor.
Ieri, în stradă, discursul a fost diferit.

Repet, uniți suntem o forță în fața acestui grup mafiot care controlează Clujul medical de peste 30 de ani. 

Ieri, la ordinul lui Șușcă se cerea de pe secții numele celor care au fost la proteste.
În 31 mai, Directorul Medical, Adela Golea a emis un ordin verbal să fie identificate asistentele care au îndrăznit să vină la ea în birou pentru a cere lămuriri legate de problema salarizării.

Ceaușescu a murit dar învie în fiecare zi în mentalitatea acestor persoane malefice.

Îi rog pe angajații care ar putea fi intimidați de acest manager abuziv să apeleze cu încredere în cazul în care acesta se îndreaptă cu represalii asupra lor.

Voi continua să monitorizez activitatea lui Șușcă, voi intra în clinicile mizere pe care le administrează și voi filma modul în care întreține jegul și haosul”.

Am discutat cu privire la decizia spitalului și cu Marcela Nemeș, asistent medical licențiat în Imagistică și Radiologie:

”S-a primit o adresă, în cursul zilei de astăzi, prin care se specifică faptul că vor fi acordate drepturile salariale și, culmea, se citează paragraful din lege. Este cinic, ironic chiar. Paragraf care nu a fost luat în considerare cu intenție. Teoretic s-a aprobat, așteptăm ziua de 15, când trebuie să primim salariul și retroactiv, de la 1 martie. 

Și în urma protestului de ieri, precum și a celui de joia trecută, au fost un pic de presiuni, respectiv s-au cerut liste cu cine este la serviciu… A circulat zvonul că ni se va tăia ziua de lucru, deocamdată sunt doar zvonuri. Vedem.

Dacă sunt repercusiuni, vom anunța, pentru că nu este normal să se întâmple așa. Dacă nu va fi așa cum trebuie, vom fi din nou în stradă”.

 

CITEȘTE ȘIProtestul Asistenților Medicali Licențiați în Imagistică și Radiologie: "Cerem DEMISIA managerului Petru Șușcă de la Spitalul Județean de Urgență Cluj”

 

 

Adauga comentariu