Din oras

E OFICIAL: Electric Castle se AMÂNĂ pentru 2021

Electric Castel a anunțat oficial că amână festivalul pentru anul viitor, dar nu oferă nici acum informații despre rambursarea banilor pentru bilete, deși ar fi trebuit să o facă dacă ar fi fost responsabili. Festivalierii rămân cu ochii în soare, așteptând alte anunțuri ale organizatorilor.

”Ultimele săptămâni au fost un rollercoaster de emoții pentru întreaga echipă Electric Castle. Din păcate, astăzi anunțăm o decizie mult anticipată pe care am sperat, până în ultimul moment, că o putem evita: ediția a 8-a a Electric Castle se amână pentru 14-18 iulie 2021. Autoritățile vor adopta, oficial, în următoarele zile, decizia privind limitarea evenimentelor cu peste 1,000 de participanți. Este foarte clar că, în acest moment, nu există soluții concrete pentru marile festivaluri de muzică de a oferi experiența reală, live, în condiții de deplină siguranță pentru public lor. Chiar și în situația în care am putea implementa tot ce ține de distanțare socială și alte reguli ce pot proteja publicul de o eventuală contagiune, rămân restricțiile legate de călătorii și multe alte detalii ce nu ar face decât ca ediția a 8-a să fie un compromis. Ceea ce nu ne dorim”, este mesajul transmis de Electric Castle.

Chiar dacă au avut suficient timp pentru a se gândi și la modalități pentru a rambursa banii festivalierilor, în cazul în care aceștia ar vrea să opteze pentru această opțiune, aceste informații nu sunt disponibile încă.

”Ne mobilizăm acum pentru a ne reorganiza pe noile coordonate de timp anunțate, primul pas fiind reconfirmarea artiștilor ce ar fi trebuit să fie prezenți, în această vară, pe domeniul Banffy. Toate biletele achiziționate pentru ediția a 8-a rămân valabile, noi detalii și opțiuni urmând a fi anunțate în următoarele zile”, transmit organizatorii festivalului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *