După eșecul răsunător al Spitalului Regional de Urgență, Alin Tișe mai promite un nou spital, în Hașdeu, de data aceasta pentru copii: „În timp de un an, clădirea poate fi făcută”

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean Cluj a anunțat faptul că își propune, ca proiect definitoriu pentru actualul său mandat, realizarea unei noi clădiri pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, construcție care ar urma să fie ridicată pe terenul de pe strada Victor Babeș din Hașdeu, care de ani de zile stă în paragină după ce aici nu s-a mai construit Akademia Center. 

Alin Tișe a anunţat realizarea unor progrese semnificative în ceea ce priveşte clarificarea situaţiei juridice a terenului pe care urma să fie realizat Akademia Center. Astfel, în contextul în care, în situaţia intrării în insolvenţă a Nisco, toate bunurile revin Consiliului Judeţean, iar contractul cu această societate e considerat a fi desfiinţat, nu se mai poate pune în niciun fel problema unor eventuale bunuri viitoare. În acest context, în care situaţia s-a simplificat semnificativ, Consiliul Judeţean se va adresa Oficiului Judeţean pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru a solicita radierea unor înscrieri ce s-au făcut în trecut, cu atât mai mult cu cât domeniul public al judeţului nu poate fi grevat în niciun fel.

Conform președintelui Consiliului Județean Cluj, terenul de pe Victor Babeș, cu o suprafață de aproximativ 7000 mp, permite ridicarea unei clădiri având ca destinație un spital monobloc, această destinație fiind prevăzută și în PUG. Proiectul conceput anterior de către Nisco Invest a prevăzut, de asemenea, construirea unei unităţi ce includea servicii medico-sanitare, cu o arie construită de cca. 1.600 m² (2S+DS+P+3E) şi o arie desfăşurată de cca. 11.000 m². Terenul în cauză este apreciat ca fiind extrem de potrivit pentru acest proiect, cu atât mai mult cu cât Procentul de Ocupare a Terenului reglementat de PUG este de 80%, existând, totodată, posibilitatea de a realiza un acces dublu, atât de pe strada Victor Babeş, cât şi de pe strada Haşdeu.

În prezent, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca își desfășoară activitatea în 14 clădiri aflate la kilometri distanță

Necesitatea noii unităţi spitaliceşti se datorează faptului că, în prezent, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, instituţie aflată în administrarea forului administrativ judeţean, îşi desfăşoară activitatea în 14 clădiri aflate în locaţii diferite de pe raza oraşului Cluj-Napoca, cu o distanţă medie de aproximativ patru km între ele. De asemenea, un alt argument pentru urgentarea acestui proiect este acela că mai multe clădiri în cadrul cărora funcţionează secţii ale acestui spital se află în plin proces de retrocedare sau sunt supuse rigorilor Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din Cluj-Napoca, motiv pentru care întâmpină, deseori, dificultăţi în realizarea unor investiţii asupra acestor clădiri. 

Consiliul Județean dispune de fondurile necesare construirii noului spital

Alin Tișe a afirmat că CJ Cluj dispune de capacitatea financiară pentru a realiza acest obiectiv, în cel mai scurt timp, din bugetul propriu, suportând toate cheltuielile necesare în vederea ridicării acestei clădiri, și că, potrivit experţilor, construcţia în sine a imobilului va presupune costuri de circa 4 milioane de euro, ce pot fi suportate de Consiliul Judeţean, fonduri mai consistente urmând a fi necesare pentru dotarea unităţii medicale. 

Tișe a declarat că o posibilă soluţie pentru suportarea acestor costuri o va putea reprezenta însă şi creditul în cuantum de 50 de milioane de euro ce urmează a fi contractat pentru lucrări în infrastructură și că, în acest context, forul administrativ judeţean va derula, în perioada imediat următoare, toate procedurile necesare în vederea obţinerii documentaţiilor tehnice, pentru demararea lucrărilor de edificare a acestui proiect.

„A fost o inabilitate a noastră, în ultima perioadă, în a prelua mult mai repede acest teren”

Alin Tișe a declarat astăzi că 90% dintre problemele pe care CJ le-a avut cu terenul din Hașdeu, cu Akademia Center, au fost rezolvate: 

„Juridic, urmare a insolvenței declarate pentru Akademia Center, noi practic putem intra în drepturi în a beneficia de acel teren. A fost o inabilitate, ca să nu spun în alt fel, a noastră, în ultima perioadă, în a prelua mult mai repede acest teren, în sensul că exista acolo o societate, Kruk, care a preluat dreptul de creanță de la BCR, BCR-ul care a dat un credit care ulterior s-a constatat că e neperformant. 

Dosarul acesta de o lună l-am tot studiat, chiar astăzi avem o întâlnire cu cei de la Kruk, i-am invitat de la București să vină pentru a le spune exact care e punctul nostru de vedere, pentru că acel teren, din momentul în care societatea, cea care a beneficiat de el, Akademia Center, a intrat în insolvență, există clauză contractuală care spune că toate bunurile pe care le-a construit până în acel moment revin județului. Cu alte cuvinte, acei piloni despre care vorbim, și am analizat foarte atent contractul, în mod normal sunt ai noștri; mai mult, niciodată societatea sau altcineva nu poate pretinde nici un drept asupra unui bun viitor, pentru că acel bun viitor care urmează să-l construiască Nisco nu mai poate exista, pentru că Nisco nu mai are contract. Cu alte cuvinte, acea construcție pe care trebuia să o folosească Nisco, adică Akademia Center, putea fi garanție pentru bancă dacă ea vreodată se mai putea face. Ori, de vreme ce contractul cu Nisco e denunțat prin procedura insolvenței și a falimentului, contractul a fost desființat prin acea procedură consfințită printr-o hotărâre judecătorească. 

Deci, nu mai există contract cu Nisco, Nisco nu mai poate construi niciodată acea clădire, ca atare nu mai poate fi vorba despre bunuri viitoare făcute de Nisco. Mai mult, terenul este domeniu public al județului, el nu poate face obiectul niciunei executări silite. Cu alte cuvinte, lucrurile s-au simplificat foarte tare. Iar noi vom cere CF-ului să radieze anumite chestiuni care sunt prinse acolo, pentru că am studiat ca jurist și m-am consultat și cu alți juriști specialiști, am ajuns la concluzia că asta trebuia făcut de mai demult, să eliberăm cartea funciară. Ceea ce pot ei să facă, dacă doresc să ne încurce, este să pretindă eventual o sumă de bani pentru pilonii din pământ, dar aici noi avem argumente solide spunând că ei ne revin nouă, iar datoria pot să o aibă față de Nisco, iar Nisco nu mai există, că a intrat în insolvență.”

Acest proiect ar putea prinde contur începând de anul acesta

Alin Tișe a declarat că proiectul noului spital pediatric monobloc ar putea prinde contur chiar începând de anul acesta:

„Acest proiect va prinde contur, deja în anul acesta, dacă va fi nevoie, vom prinde bani. Am discutat deja cu mai mulți factori de decizie, inclusiv cu domnul director de la Spitalul de Copii și aici ne dorim să facem viitorul spital pediatric monobloc. Este vorba de 7000 de metri pătrați, am discutat deja și cu Primăria, în PUG zona respectivă este exact cu această destinație precisă, respectiv spital (general, județean, municipal, clinic, universitar, maternitate, sanatoriu… este extras din PUG-ul actual). M-am uitat puțin peste ceea ce a gândit acolo Akademia Center la vremea respectivă, este o clădire impresionantă, cu suprafață suficientă încât să putem face un spital de copii și îmi doresc ca în acest mandat să reușim să facem acest spital de copii.

E vorba de lucrări, deja am discutat, îi dăm drumul la studiul de fezabilitate, ne vom mișca foarte repede aici pentru că este în revendicare Spitalul de Copii, cel de pe Moților, iar în momentul de față avem în 14 locații secții ale Spitalului de Copii. 

Spitalul Regional de Urgență este treaba Ministerului, am convenit că nu sunt bani și nu are cum un județ să ducă un Spital Regional de Urgență, a anunțat Ministerul și Guvernul că va fi finanțat din bani europeni, este problema Guvernului să facă, acum am înțeles că ne solicită să dăm terenul către Minister pentru a face ei spitalul, îl vom preda terenul, cel din Florești, ca ei să poată construi, dar Spitalul de Copii este treaba Consiliului Județean și se va face din bugetul CJ-ului. 

Am discutat cu mai mulți specialiști, practic dotarea va fi scumpă, construcția în sine a clădirii este suportabilă de către bugetul județului, nu avem nicio problemă.

Nu vă ascund că în acest credit pe care noi îl luăm pentru investiții pentru drumuri, am discutat ca acest credit să fie un credit deschis, așa încât pentru orice investiție, dacă la un moment dat vom considera că din acești bani, din 50 de milioane de euro, 2 sau 3 milioane să putem dota spitalul, sau altă formulă, să putem folosi acești bani și pentru alte investiții. Așa va fi luat creditul.

Spitalul va fi construit din bani publici și se vor muta acolo secțiile actuale, va avea exact aceeași formulă pe care o are acum Spitalul de Copii, doar că va avea o clădire nouă. Sediile vechi sunt revendicate aproape toate.

După ce vom termina cu procesele de revendicare vom vedea ce facem. Terenurile sunt ale județului, în patrimoniul județului. Dacă vom avea o soluție favorabilă, vom decide atunci, în momentul respectiv, ce e oportun să facem acolo. Dar nu mai putem sta, mai cu seamă că avem capacitatea financiară să facem spitalul. Rapid se poate construi pentru că e vorba de o clădire care poate să aibă maxim, după noile prevederi… norocul nostru este că în PUG este acolo un POT de 80%, adică putem ocupa 80% din teren, CUT-ul e de 3,8, mare.

Părerea mea este că în timp de un an, ea în sine, ca și clădire, poate fi făcută. Dar nu vreau să mă aventurez pentru că vom face studiu de fezabilitate, vom discuta, pe urmă vom face proiectarea, dar vreau să vă spun că va fi un proiect pe care îl vom urma pas cu pas și chiar îmi doresc să îl facem. Nu este o sumă foarte mare, județul are această capacitate, anumite secții care au dotări noi vor putea folosi acele dotări, acele aparate în noua clădire. 

Am discutat cu domnul Aldea care e foarte fericit urmare a acestei vești pe care i-am dat-o, dar eu cred că mai degrabă să facem o chestiune medicală decât să ne apucăm să facem iar licitații pentru mall-uri sau alte lucruri.

Akademia Center a gândit proiectul cu două niveluri de subsol, acele lucruri s-au proiectat, ei au venit cu un proiect, au obținut autorizație la vremea respectivă, ei aveau două subsoluri plus demisol, plus 3 etaje, plus parter. Deci aveau un regim de 5 niveluri.

Cert este că sunt 7000 de mp, un teren suficient încât să ai și intrare de pe Leon Daniello, de unde se intră acolo, și ieșire pe Victor Babeș. Deci nu avem această problemă de suprafață; mai mult, suprafața desfășurată a fost de 11 200 de mp, gândiți cu heliport, cei de la Akademia Center au gândit la vremea respectivă și o parte medicală acolo, în proiectul lor era gândită o chestiune medicală combinată cu un mall și cu două niveluri de parcări. Cu alte cuvinte, noi ne-am potrivit perfect pe acea gândire care presupunea o chestie medicală, dar nu o mai combinăm cu mall, ci facem pe tot terenul acesta un spital de copii. 

Eu cred că acest lucru putem să ni-l asumăm și mi-l asum ca și proiect nou definitoriu al acestui mandat, cât va fi el aici. Sper ca, indiferent cine va fi peste ani aici, să continue proiectele acestea și să nu ne trezim ca și în blocajul de acum un an, în care tot ce era înainte era rău și nu au venit cu nimic în loc. Tot ceea ce e bun trebuie să continuăm”, a declarat Alin Tișe.

Spitalul pediatric monobloc ar putea fi un nou material definitoriu de campanie electorală

Rămâne de văzut dacă acest spital pediatric monobloc se va realiza în timpul mandatului lui Alin Tișe și cât timp va mai dura acest mandat, dacă nu cumva actualul președinte de CJ va decide să candideze și să revină, peste câteva luni, în Parlament. În cazul în care va candida pentru parlamentarele din această iarnă, promisiunile sale și multele proiecte pe care le anunță vor rămâne simple fonfleuri electorale care vor fi lăsate în seama celor care vor prelua pe mai departe președinția Consiliului Județean, urmași cărora, mulți ani de acum înainte, Tișe le va putea reproșa că nu au avut voința politică de a-i duce la capăt generoasele proiecte. 

Comentarii

Pascarius

22.09.2016 14:41

Super tare Tise acesta, i-a luat vreo 5 ani sa nu inteleaga nimic din Akademia Center, si zice ca studiaza problema. E in campanie electorala, praf in ochii nostri. Akademia Center nu s-a facut din cauza lui si a gastii de POLITICIENI eminenti ai Clujului, caci nu au vrut o investitie a unui clujean in Cluj, Akademia este SINGURUL Proiect Romanesc premiat VREODATA la MAPIC, Cannes, Franta.Despre ce litigii vorbeste ca a studiat?? litigiile s-au incheiat de vreo 4 ani, nu e nici un litigiu, sa nu transpire de atata studiu !!!Akademia avea in jur de 42.000 mp desfasurati nu 11.200 cat stie el sa citeasca(am lucrat la acest proiect senzational) 12-13.000 metri erau doar cele 2 parcari subterane, care sunt facute 80%, mai trebuie 2 placi turnate, si se pot incasa bani pe parcare, dar poate considera ca nu avem nevoie de parcari in Cluj, mai ales in zona Clinicilor, vrea sa faca  ca si la Arena, la 35.000 de spectatori 199 de parcari, foarte tareee ! dar nu va agitati d-le Tise nu puteti gestiona nici cele 199 de parcari de la Arena, aparatele de taxare nu functioneaza de 6 luni, desigur ca noi Clujenii suntem mai prosti, nu avem nevoie de parcari !!!Da, are dreptate, trebuie sa continue, cat s-a construit ARENA si-a tras o vila la Belis pe malul lacului(nu pe numele lui) si o casa pe str. Becas, ce coincidenta !Vedeti ca ati uitat sa faceti Spitalul de Urgenta din fondurile Europene pierdute !!!si noi ne tratam in continuare in spitalele construite 1890 cand in Cluj erau 50.000 de locuitori, dar probabil e mai rentabil sa le carpim anual spitalele cu milioane de euro, ca va mai pica comisioane pentru campanie, din Fonduri Europene e mai greu sa furi. 

Adauga comentariu