Vocea ta

După eșecul proiectului european Ic Ponor, apar suspiciuni și pentru proiectul ”Drumul Bistriței” – FOTO, VIDEO

Un locuitor al localității Gădălin ne-a semnalat posibile nereguli la contractul derulat de Consiliul județean pentru modernizarea drumului din localitate, drum care face parte din proiectul mai amplu, modernizarea drumului Bistriței.

Astfel, suspiciunile cetățeanului au apărut chiar de la firma care a câștigat licitația, o firmă italiană, care potrivit informațiilor deținute de el, ar fi fost înființată în 2018 și ar avea zero angajați. Domnul se întreabă cum a putut câștiga licitația o firmă fără angajați.

”Pentru drumul din Gădălin a câștigat licitația o firmă italiană cu sediul în Constanța, la număr de angajați scrie zero, iar firma a fost înființată în 2018. Licitația a fost adjudecată în 2018 și s-au apucat de lucrări în 2019. Consider că e ciudat faptul că s-a înființat în 2018 și nu are angajați. Cum se poate să câștigi licitația dacă nu ai oameni angajați? Cum ai prezentat utilaje, oameni la momentul depunerii ofertei?”, se întreabă cetățeanul.

Ziar de Cluj a cerut punctul de vedere al Consiliului județean Cluj, care ne-a transmis că în acest moment stadiul lucrărilor se află la 8,8%, contractul având un termen de execuție de 24 de luni.

”Referitor la stadiul lucrărilor pe drumul județean DJ 161 (DN 16) – Gădălin – Bonțida – DN 1C, desfășurate în baza proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Bistriței, prin modernizarea și reabilitarea DJ 161 (DN 16) – Gădălin – Bonțida – DN 1C de la km 0+000 la km 16+933”, vă informăm că acestea se află în termenele stabilite prin contract. Lucrările de modernizare și reabilitare se află în plină derulare, au un termen de execuție de 24 de luni și sunt executate de Asocierea Operes SRL – Societatea Napoca SA. Astfel, stadiul lucrărilor la data de 04.10.2019 era la un nivel de 8,83%”, au transmis reprezentanții Consiliului județean.

De asemenea, domnul consideră că lucrările sunt executate prost, și asta după ce drumul trebuia să fie modernizat încă din timpul lui Horea Uioreanu.

”Această lucrare face parte din drumul Bistriței. Pe marginea drumului s-a pus un simplu material, piatră măruntă cu puțin nisip. Nu se face așa ceva. Drumul trebuia să fie asflatat înainte de să fie arestat domnul Uioreanu. Ulterior, Alin Tișe a tărăgănat lucrările. Sunt mai multe chestii ciudate. I-am solicitat primarului să supervizeze aceste lucrări, însă el nu se bagă, aceste lucrări sunt răspunderea Consiliului județean”, potrivit cetățeanului.

Consiliul județean Cluj a transmis că lucrările sunt verificate permanent de responsabilii tehnici din cadrul Consiliului Județean Cluj și de diriginții de șantier din cadrul unei firme specializate în servicii de asistență tehnică și dirigenție de șantier. Astfel, conform acestora, calitatea lucrărilor este corespunzătoare, acest aspect rezultând din rapoartele de încercări emise de un laborator de încercări autorizat, lucrările executându-se cu respectarea prevederilor din Caietele de Sarcini, Proiectul Tehnic și normele tehnice în vigoare. Recent, calitatea lucrărilor executate a fost verificată și de către Inspecția de Stat în Construcții, fără observații din punct de vedere al calității lucrărilor”, potrivit Consiliului județean.

De asemenea, firma ar fi angajat oameni din comună și din împrejurimi pentru a realiza lucrările, oamenii care nu au experiență. Mai mult, cealaltă firmă din asociere este Napoca Construcții, firmă a cărui director, Ioan Bene a fost condamnat.

”O altă chestie ciudată este că s-au angajat oameni din comună, care nu sunt specialiști. Firma subcontractantă este Napoca Construcții. Italienii se spală pe mâini, existând o firmă sucontractantă care răspunde de aceste lucrări”, consideră cetățeanul.

În această problemă, Consiliul județean se spală pe mâini, afirmând că este responsabilitatea executantului.

”Referitor la angajarea unor oameni din zonă de către executantul lucrărilor, vă informăm că această problemă nu este de competența Consiliului Județean Cluj, executantul lucrărilor având dreptul de a-și stabili propria politică și strategie din acest punct de vedere. Pe de altă parte, Consiliul Județean Cluj consideră ca fiind un aspect pozitiv angajarea oamenilor din zonă, acest lucru putând duce la dezvoltarea zonei, scăderea șomajului și bunăstarea cetățenilor”, a menționat Consiliul județean.

Clujeanul a sesizat și faptul că au fost amplasate două panouri de infomare. Așa cum Ziar de Cluj vă informa. au fost cheltuiți 26.000 de euro pentru panourile informative.

Chiar dacă este prematur să ne pronunțăm asupra lucrărilor, avâmnd în vedere că se află într-un stadiu incipient, putem să fim sceptici și să urmărim modul în care se desfășoară lucrările de modernizare. Precedentul drum executat de Consiliul județean din fonduri europene, Ic Ponor, a fost un eșec răsunător. A durat opt ani pentru a finaliza într-un final acest proiect, un drum cu prejudicii imense, zeci de milioane din bani publici irosiți, un dosar DNA. Astfel că toți clujenii au motive să își pună întrebări vizavi de un alt proiect de modernizare a unui drum din bani europeni. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *