Dumnezeu tine cu Romania. Nu la fotbal, ci in general, in viata. Dumnezeu nu da cu bata, dar aduce bani daca te straduiesti si crezi indeajuns in El. „Taticul” clujenilor care vorbesc cu El ii asculta martea si joia, de la 9 dimineata. Cateodata, apare si pentru persoane fizice, nu numai in grupuri, si ii ghideaza: saptamana asta vrea sa se roage pentru intraga tara.
E 9 fara un sfert, iar la Scoala Biblica Cristos pentru Romania portile sunt larg deschise. Nu ca ar veni cineva nou; de obicei, credinciosii sunt aceiasi: studentii scolii, tineri colorati, frumosi, hipsteri, despre care n-ai spune, vazandu-i pe strada, ca in timpul saptamanii vorbesc cu Dumnezeu de cel putin doua ori.
http://youtu.be/WrNwbNgCooY
In camera spatioasa si luminata, pe scaunele care fac ocol podelei si pe cateva canapele, vreo 12 tineri stau tolaniti, tacuti. In dreapta, la orga, o fata cu bluza roz canta ceva nedeslusit dar placut, linistitor. Baieti sunt vreo trei, rasfirati in toata camera. N-au, niciunul, mai mult de 20 de ani.
Se uita toti, visatori, pe ferestre. In camera e cald, foarte cald, dar ei sunt infasurati in paturi colorate; in fata au cani cu ceai, pe care le cuprind cu ambele maini. Cu fetele spre geam, arata ca niste coconi care asteapta sa eclozeze.
“Esti tot ce am, esti Domnul meu. Esti Tatal meu. Tu nu poti fi inlocuit”, se aude, dintr-o data, clar. Fata de la orga e acum acompaniata de mai multe voci, iar cuvintele razbat clar in linistea camerei.
Usa se deschide din nou, iar de pe hol apare un baiat in trening gri, sosete albe si slapi negri. Gluga trasa pe ochi, pana sub nas, lasa sa se vada doar o barba deasa, neagra, ingrijita. Arata ca un calaret singuratic, cu cana lui de ceai intr-o mana si o carte in cealalta. Nu vorbeste cu nimeni, strabate camera si se pune la masa, cu gluga trasa si mai tare pe ochi.
“Inima ta de evanghelist ce mai face? O sa supravietuiesti, Dumnezeu o sa te ajute. Inima ta e tare. O sa reusesti”, ii spune una dintre mentore (de ea asculta toata lumea) unui baiat slab, inalt, incaltat cu mocasini maro. Ochelarii rotunzi si parul dezordonat il fac sa para o sosie tanara a lui John Lennon, iar zambetul copilaresc intareste aceasta imagine.
E 9 si trei minute si in camera s-au adunat deja 26 de studenti. Mentora blonda face o introducere: Daiana, o fata subtire si timida, a terminat scoala acum 2 ani si vrea sa faca un anunt: Domnul i-a vorbit ceva. Era intr-o seara de inchinare, cand a inceput sa se roage foarte puternic pentru Romania.
“A inceput sa se nasca in mintea mea ideea ca ar fi super, super fain sa facem un grup de rugaciune pentru Romania in scoala. In timp ce ma rugam, am vazut ceva venind spre Romania, ceva atat de puternic, ca era ceva care nu a mai fost niciodata in Romania”, povesteste fata, in timp ce ridica mainile in aer.
Asa ca s-a gandit ca, daca “aici sunt foarte multi oameni cu tot felul de chemari si tot felul de …asa”, ca ar fi bine sa se roage pentru tara. Ca pana la urma, “Domnul ne cheama sa iesim afara dintre ziduri, din biserica. Mi-ar placea, daca aveti inima. Si daca nu aveti, sa prindeti inima pentru chestia asta”, isi incheie ea anuntul. Cei care sunt interesati despre intalnirea Daianei cu Domnul raman dupa rugaciune, sa mai povesteasca.
Fara invatatura, ramanem prunci
In sala intra Ionel, cel care va conduce rugaciunea, un barbat micut, cu blugi rupti si bluza neagra, mulata. Dupa ce, cu zambetul larg imprimat pe fata, da cateva ture prin odaia mare, incepe sa vorbeasca degajat: “Ei, cum a fost cursul de aseara?”.
“Eu nu pot sa stau atent, mi-e greu sa urmaresc”, raspunde sincer unul dintre baieti.
Se vorbeste liber, lumea rade. In coltul din stanga, cateva fete se tin de mana si se leagana, desi orga a incetat de mult sa mai cante. Din exterior, par a fi cei mai buni prieteni, toti; nu mai razbesc sa se laude intre ei, sa-si zambeasca sincer si sa se tachineze cu o dragoste cum numai in familiile mari mai intalnesti.
Pana la urma, se pun de acord: noul pastor a zis „ceva cu multumire si cu har„. Punct. Inculpatul tocmai intra in camera, iar copiii rad rusinati. Are un accent puternic moldovenesc, iar tinerii fac ochii mici concentrandu-se sa-l asculte. Asta e motivul pentru care nu prea le-a ajuns la inima slujba de aseara.
“Nah, bun. It’s okay. Haideti sa venim cu multumire inaintea Domnului”. Ionel deschide o carte cu coperti de piele si citeste: “Coloseni-ul nou, Filipeni-ul nou si o sa dam drumul la rugaciune”.
“Aleluia, aleluia, aleluia, aleluia, aleluia, urabadadadada, lalalala, iti multumim, iti multumim, urabadadadada, aleluia. Tata, venim la Tine, venim inaintea ta. Vrem sa Te vedem, vrem sa Te auzim. Multumim pentru o noua zi. Multumim, Tata, aleluia. Iti multumim, Tata. Tu esti viata noastra”, incepe barbatul sa se roage, in timp ce se plimba pe mocheta gri.
Tinerii, cu ochii inchisi si fetele catre tavan, au facut un cerc mare, rasfirat. Isi flutura mainile si murmura propozitii scurte. Zumzetul creste din ce in ce mai tare, iar din sutele de cuvinte care inunda incaperea, “tata”, “tati” si “taticule” razbat cel mai puternic. Unii se clatina de pe un picior pe altul, altii stau ghemuiti, pe scaune. In dreapta, doua fete stau cocosate, cu capul in pamant; altii isi trec mainile prin par energic si ridica barbia spre tavan.
“Ulalalala, aleluia, Iti multumim, Taticule, urabadadadada. Cand aveti o rugaciune de multumire, dati-i drumul, ca asa merg lucrurile”, indeamna Ionel, iar in scurt timp, fetele isi fac curaj.
http://youtu.be/Sc80A3iOQ5g
“Iti multumim Isus. Da, Tata. Iti multumesc ca ai adus glorie in viata noastra, Tata. Suntem partasi impreuna cu Tine, Tata. Iti multumim, Taticule, ca lucrezi in noi. Ca lucrezi curatire si adancire. Ca ne infigi adanc in Tine. Ca ne pui radacini adanci, adanci. Iti multumesc, Taticule. Iti multumesc pentru laptele duhovnicesc cu care ne hranesti”.
“Uradadadada. Uriandadad. Thank, you Father. O, Tata! Isus! Aleluia. Da, Taticule. Irababababa”, le acompaniaza conducatorul rugaciunii. “Da, Tata, da Taticule. Aleluia. Aleluia. Aleluia. Urabadadada. Lalala”.
Dupa mai bine de 30 de minute de multumiri, rugaciunile se linistesc. Baietii incep sa se roage tare, cu ochii inchisi. Ceilalti participanti la rugaciune se plimba de pe un picior pe altul, fetele se tin de mana, altele in brate, din orice directie se aude “da, Taticule”.
Daca nu stii sa te rogi cu mintea, roaga-te cu duhul, ii indeamna conducatorul, “lasa limba ta sa fie in miscare, lasa inima ta sa fie activa”, tinerii fiind indrumati sa lalaie daca nu au nimic mai bun de zis, pentru a mentine viu spiritual rugaciunii.
De zece minute, toata lumea se roaga pentru Cornel. Pentru el, pentru familia lui, pentru spiritul lui, aventura lui, trupul lui, mintea, gandurile, intamplarile si buzunarul lui Cornel. Uriadadada! Mai tarziu, despre Cornel aflu ca s-a dus in America sa stranga bani pentru contruirea unui nou campus al Scolii Biblice Cristos pentru Romania. E pastorul lor si s-a dus acolo sa cunoasca “oameni cu bani, businessmeni, sa vina sa dea bani pentru locul asta”. In urmatoarea ora ne rugam pentru campus, pentru ca “omul ala de acolo sa fie de acord cu planul”.
“ Haideti sa ne ridicam si sa ne rugam cu agresivitate, sa intram putin in paine”, indeamna mai marii rugaciunii. Si de la capat: “Aleluia, aleluia, uriadadada, lalalala, uriambadambadam. Duhule Sfinte, lucrarea asta e a Ta, inlatura orice piedica. Orice piedica se duce in numele lui Isus, Tati. Voia ta perfecta, Tata. ”
Cel mai infipt dintre baieti, un pustan slabut, cu voce de adolescent, prinde curaj si multumeste in mai multe randuri: campusul e locul prin care Dumnezeu vrea sa duca mai departe vointa sa. El crede in campus, vrea sa fie construit, vrea sa-si plimbe aici copiii. O sa le povesteasca, ducandu-i de mana, cum s-a rugat el pentru o idee care a ajuns, datorita gandurilor indreptate spre cer, o realitate. E nerabdator sa faca asta, asa ca intervine de mai multe ori in rugaciune.
http://youtu.be/f2LnI6rhlK4
“Vrem sa arda in noi, Tata. Iti multumim, Tata, ca ne iubesti, Tata, in fiecare zi, Tata. Umple-ne, Tata, umple-ne Duhul Sfant, umple-ne cu vointa Ta. Du-ne mai aproape, Tata, si mai aproape, poseda-ne, Tata”.
Slujba se incheie. Pentru ziua de azi, multumirile au fost de ajuns, sesiunea de multumiri a luat sfarsit. Catre Cornel, toate gandurile bune pana joi, cand se vor intalni din nou.
Armonia perfecta, prietenia absoluta, se sting la final. Pana la urma, exista ierarhie si in credinta. Joshua, pustanul slabut care a indraznit sa se roage mai tare, e apostrofat. Ionel a condus rugaciunea, iar el s-a bagat peste.
“Nu te ruga mai mult ca el. Asteapta sa vorbeasca Domnul, sa zica ce are de zis. Nu intra peste el. La ultima data, nici nu ai asteptat sa gate si ai intrat peste el”, il cearta conducatoarea blonda.
“Anyway, joi ne rugam in picioare sau pe genunchi. Toti.”, anunta Ionel, inainte ca tinerii sa paraseasca sala.
Joshua se rusineaza si lasa capul in pamant. El era plin de credinta si voia sa ajute scoala.