Rautacisme

Dulce ca mierea e imunitatea funcției oferită de aleșii Patriei

În luna mai a acestui an, Comisia Juridică din Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege de modificare a legii avocaturii care trecuse de Senat în unanimitate de voturi. Adică, cot la cot, parlamenatarii avocați ai PSD, cu cei ai Marelui și Noului PNL plus UNPR, UDMR, ALDE au votat un proiect de lege care prevede, între altele, că procurorii nu au voie să ridice înscrisuri, să pună sub sechestru, sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client și avocat (la mica “spovedanie” client-avocat), nici a „suporturilor de sunet, imagine și date”, adică a calculatoarelor sau telefoanelor mobile aparținând avocaților. Restul cetățenilor Patriei, care n-au fost cuminți și n-au făcut Spiru Haret și/sau alte facultăți de diplome (mai pe bune, sau mai pe copy-paste), rămân la cheremul Ochiului și Timpanului prin Legile Big Brother adoptate de către aceiași șparlamentari.

În mai s-a adoptat un raport suplimentar la o lege ale cărei puturoase rădăcini se sapă încă de anul trecut, la scurt timp după ce procurorii DNA au instrumentat cazul Șova-Ponta, care au fost acuzați, pe baza unor probe obținute în urma unor percheziții informatice, că ar fi comis fapte de corupție pe vremea când activau ca avocați.

Dinspre noi, situația se vede cam așa: avocații-șparlamentari par că sunt mai preocupați de îmbunătățirea vieții infracționale. Dacă un hoț (devalizator, șpăgar) face un plan și folosește avocatul, cu tot cu calculator și telefon, ca intermediar către executanți, organizarea și punerea în practică a infracțiunii merge strună că nu va mai putea fi probată prin aceleași mijloace ca la muritorii de rând. Vrea procurorul să verifice convorbiri, alea, alea? Nu are voie că se lovește de imunitate – avocații-șparlamentari practic și-au dat cu mirul imunității calculatoarele și telefoanele.

Dar alta e frământarea noastră a celor care am avut curiozitatea să vedem cam care ar fi senatorii-avocați care ar fi amabili să-și tragă nițică imunitate peste telefoane și calculatoare. Printre entuziaștii initiatori ai legii am regăsit numai mari apărători ai drepturilor democratice și ai egalității cetățenilor în fața legii (după cum scrie la Constituție), iar între aceștia o notă aparte o dă senatorul clujean Alin Păunel Tișe, proaspăt aspirant cu șanse de sută la sută la un nou mandat de președinte al Consiliului județean Cluj. Trei dintre inițiatorii legi trecute prin Senat și discutate înComisia juridică a Camerei Deputaților sunt parlamentari clujeni, aleși prin vot direct: Steluța Cătăniciu, Alin Tișe și Mate Andras, care sunt la profesia de bază avocați.

La ce i-ar trebui lui Alin Păunel Tișe imunitate pentru vremurile când era avocat? Doar domnia sa este un cetățean cinstit cu averea și blocurile la vedere. Sau, poate o fi fiind un serviciu adus din solidarite de breaslă altor colegi – deși solidaritatea cu niște anchetați penal nu o prea înțelegem.

Sau o fi un cadou de îmbărbătare pentru Călin Tuluc, colegul său de partid și el cu șanse de sută la sută de a deveni președinte al CJ Cluj în cazul (din ce în ce mai probabl) că Alin Tișe alege să rămână senator până în toamnă, cu imunitate firească, naturală, de parlamentar? Sau dacă Emil Boc își dă demisia de la Primărie pentru a încerca să devina el însuși parlamentar. Cine să știe?

Cert este faptul că pentru a ieși din clenciul dosarelor penale pe lucrările de investiții bulibășite în ultimii zece ani la CJ Cluj, trebuie un personaj cu multă voință politică. Și această voință politică nu ar strica să fie întărită și cu nițică imunitate în fața procurorilor – să se poată discuta ca de la egal la egal.

UPDATE: Un sms trimis de catre senatorul Alin Paunel Tise afirma urmatoarele: „Eu nu am votat proiectul de lege privind profesia de avocat. Articolul din Ziar de Cluj este mincionos si tendentios. Eu sunt initiatorul legii, dar forma initiata de mine nu avea forma ajunsa in Parlament, de aceea nu am votat-o. Votul meu este public pe site-ul senatului”.

Noi raspundem asa: Intr-un articol aparut in Monitorul de Cluj citim cu privire la subiect urmatoarele: „Cereți lămuriri parlamentarului care vă reprezintă. Pentru lămuriri, îi puteți consulta pe inițiatorii proiectului. Trei dintre ei sunt parlamentari clujeni, aleși prin vot direct, mai exact Steluța Cătăniciu, Alin Tișe și Mate Andras, care sunt de profesie avocați.”

Care parte a materialului e tendentioasa si mincinoasa, cea in care afirmam ca e cu averea si blocurile la vedere?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *