Drama profesorului român abandonat într-o închisoare din China. Ministrul Justiției promite că-l va ajuta în al 12-lea ceas

Profesorul universitar Marius Balo, încarcerat tocmai în China în condiții „inumane” așteaptă o mână de ajutor din partea statului român.

Din 2014, momentul încarcerării, Balo a trimis nenumărate solicitări Ministerului Justiției, în speranța că va fi ajutat, însă abia acum a primit un răspuns. Balo are de ispășit 8 ani de închisoare, pentru o presupusă fraudă în care prejudiciul a fost stabilit la 80 de dolari. 

Cazul a fost preluat de către o casă de avocatură din Cluj-Napoca, Iordăchescu&Asociații. „Îngrijorarea care trebuie manifestată de românii aflați în alte țări. Chiar dacă dispozițiile constituționale trebuie respectate, drepturile și libertățile fundamentale nu sunt luate în calcul de către instituțiile statului. Nu știm de ce a primit calitatea de inculpat și de ce a fost condamnat la 8 ani de închisoare în regim de detenție. Teodor Meleșcanu și Tudorel Toader nu au făcut absolut nimic pentru Marius Balo. Dorim ca Marius Balo să revină în țară, eventual să execute restul pedepsei aici”, a declarat avocatul Eugen Iordăchescu.

După nenumărate solicitări, Ministerul Justiției s-a sinchisit să ofere un răspuns abia acum, în 11 iulie 2019. „Ministrul Ana Birchall a primit recent o scrisoare din partea reprezentanților legali ai acestuia. Ministrul a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe pentru gestionarea eforturilor României în plan juridic și în plan diplomatic, în acest caz. Ministerul Justiției depune toate eforturile privind obținerea tuturor elementelor legale necesare care să permită declanșarea etapei judiciare a procedurii de transfer a cetățeanului român, în contextul cooperării judiciare internaționale”, anunță stiripesurse.ro. 

Clujeanul Marius Balo, în vârstă de 38 de ani, a ajuns în China în 2010, ca și angajat în cadrul Grupului de Tehnologie XinDongFang. Mai mult, Balo era profesor la universitatea Renmin din Beijing. Pe 28 martie 2014 a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă contractuală, prejudiciul fiind de 80 dolari. Banii primiți de Balo erau obținuți în urma unor infracțiuni. După doi ani în arest, într-o cușcă de 16mp, a primit o condamnare de 8 ani de închisoare cu executare și o amendă de 13.000 de euro. Mai mult, un cetățean britanic s-a aflat în aceeași situație ca și Balo, dar a fost „achitat” după o scurtă intervenție din partea Ambasadei Marii Britanii. 

Închisoarea s-a dovedit un coșmar și mai mare pentru Balo, în condițiile în care a fost pus la muncă 12 ore pe zi și a fost hrănit doar cu orez, în cantități neglijabile. 

Adauga comentariu