Două lumi paralelele se întâlnesc în buzunarul cetățeanului

Disclaimer: Azi este ziua în care mă duc, ca în fiecare lună de când m-a pus dracul să fiu șef de firmă, să-mi sângerez portofelul în conturile Statului. Conturi care sunt mai absorbante decât orice “Tampax”, “Always” sau “Descreet”. Și-n care îmi sângerez munca de fiecare lună degeaba, că dau banii să-i licăie mafia politico-economică a României

Numai naivii care nu cunosc foamea de bani a politicienilor români, mai cred că în România nu există exceptări de la lege, de la bun simț, de la taxe și impozite... Există până și de la legile matematicii… Suntem pe cale să obţinem, spre mândria întregii naţiuni, un premiu important pentru geometrie: Statul birocratic român reuşeşte să demonstreze că două chestii total paralele se pot întâlni, fără a contribui la acest lucru percepția.

Iată cum stau faptele (enunțul):

  • Funcţionarii publici şi contribuabilii trăiesc în două lumi paralele. Primii sunt mereu relaxaţi, îşi iau salariile în ziua fixată, aşteaptă cuminţi pensia, vara se bucură de două săptămâni (cel puţin) de vacanţă, iar iarna de diferenţa până la minim 21 de zile. Când stau cu burta la soare, pot liniştiţi să-şi închidă telefoanele mobile. Îşi iau salariile liniştiţi din impozitele plătite cu sudoarea frunţii, stress şi multă muncă de către contribuabilii din mediul privat.
  • De partea cealaltă, antreprenorii sau angajaţii din mediul privat muncesc până nu mai pot pentru un salariu sau un profit decent din care să poată plăti taxele şi impozitele către stat. Nu dorm noaptea gândindu-se cum să achite o rată la bancă sau cum să-şi anunţe angajaţii că trebuie să reducă câteva posturi pentru că afacerea nu mai merge în perioadă de criză. Nu pleacă în concediu pentru că 10 zile ar fi fatale pentru firma privată, dacă patronul nu ar fi prezent între oameni. Angajaţii muncesc pe bani de multe ori mai puţini decât cei de la stat, chiar dacă ei generează salariile bugetarilor. Nu se pot bucura de minivacanţele acordate cu atâta dărnicie bugetarilor de către guvernele României. Ei trebuie să producă dacă bugetarii se duc la mare sau la munte. Cred că este mai mult decât evident că cele două lumi sunt paralele.
  • Teoretic, în mod normal lumile în care trăiesc bugetarii şi contribuabilii nu ar trebui să se atingă măcar. Şi totuşi…

Totuși, guvernele României (stânga, dreapta, tehnocrate, tot un drac) demonstrează că aceste două lumi total paralelele se întâlnesc. Dar numai în buzunarul contribuabilului.

Pentru că atunci când vine vorba despre scos bani din conturile antreprenorilor sau din buzunarele contribuabililor persoane fizice, funcţionarii se mişcă cu o viteză uluitoare. În aceste cazuri nu există zile libere, minivacanţe, sărbători. Agentul economic se trezeşte cu poprirea pe cont cât ar zice „peşte”.

Când vine vorba de deblocarea contului sau de eliberarea unor acte esenţiale, în activitatea economică lucrurile nu mai merg atât de repede. Ele pot să dureze de la o săptămână până la o lună în funcţie de cheful, concediul, minivacanţa funcţionarului care în loc să fie slujbaş la contribuabil, este slugă jegoasă la stat.

PS: România ia VITEZĂ (AVÂNT) economic prin PRĂBUȘIREA g = 9,8 m/s2. Fie ca și frigiderele voastre să se simtă tot atât de pline pe cât ale celor pe care vă grăbiți să-i susțineți (sau nu) cu aceeași adâncă fervoare (sau indignare proletară), că alții mai buni (sau mai proști) nu se există...

Adauga comentariu