Rautacisme

Dosarul lui Nicoară de conducere sub influența alcoolului, unde este, domnilor noi comandanți ai poliției clujene?

Domnilor comandanți,

 

Sunteți doi tineri incredibil de norocoși: ați ajuns la comanda IPJ Cluj, inspectorat ce gestionează activitățile specifice pentru cel mai important județ al României, dupa București. Unul dintre dumneavoastră are studii la Academia FBI, unul este fost conducător al SIPI din cadrul IPJ, „serviciul secret” care ar trebui să fie la curent cu tot ce mișcă în județul acesta.

Luna de miere s-a terminat. Vă supunem atenției un caz interesant, foarte de actualitate. În noiembrie 2014, senatorul Marius Nicoară a provocat un accident rutier fiind sub influența alcoolului (1,4% alcoolemie în proba de sânge recoltată), lovind un taximetrist (mașina acestuia a fost proiectată într-un gard).

Domnilor comandanți, aici apelăm nu la funcția pe care o aveți (și nici la datoria pe care nu noi avem căderea să v-o cerem să vi-o onorați conform legii), ci la calitatea de cetățeni ai acestui oraș. De atunci și pâna azi, au trecut DOI ANI. Și opinia publică nu a aflat cum a fost tras la răspundere conform legii (pedepsit) senatorul Marius Nicoară pentru fapta sa. Ca cetățeni, nu vă revoltă? Ca șefi de poliție, nu vi se pare anormal? Dacă intra cu mașina în copilul, soția sau orice altă rudă de-a dumneavoastră, v-ați fi revoltat? Ați fi ales să vă faceți datoria mai cu celeritate?

Unde e dosarul senatorului? Zace într-un fișet la o secție de poliție? A fost trimis către vreun procuror paralizat de măreția funcției senatorului ce viziona mailuri cu conținut porno în timp ce se discuta despre pensii în Senat? A fost trimis in judecată senatorul?

Vă facem această sesizare publică în speranța că vă veți începe acest mandat într-o transparență pe care noi n-am regăsit-o la ultimii 2 șefi ai IPJ.

Așteptăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *