Dosarul cu impartasania de la Cluj, clasat / ORDONANTA data de procurorul de caz

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a clasat cauza privind împărtășania cu singură linguriță de la Catedrala Mitropolitană, concluzionând că ”împărtășirea mai multor persoane cu aceeași linguriță nu a condus la îmbolnăvirea vreunei persoane cu coronavirusul SARS-CoV-2”, scrie clujust.ro

De asemenea, ordonanța procurorului conține numeroase citate din lucrări teologice despre taina împărtășaniei. Printre cei cinci denunțători se numără deputatul USR Emanuel Ungureanu și avocata Dana Bizo din Baroul Cluj, care au susținut că ”gestul reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe aduce grave atingeri sănătăţii populaţiei”

Procurorul de caz a concluzionat că ”nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 C.pen., fapta nefiind tipică, soluția legală și temeinică fiind aceea a clasării în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I din C.pr.pen. întrucât „fapta nu este prevăzută de legea penală”.Au fost cinci persoane care au depus plângeri la parchetu, două separat și trei în grup. Din acesta fac parte deputatul Ungureanu și avocata Bizo.

”Martorii denunţători Ungureanu Emanuel Dumitru şi Vomir Bizo Daniela, audiaţi în data de 22.04.2020, respectiv 23.04.2020, au reiterat conţinutul denunţului, arătând, în esenţă, că în aprecierea lor, gestul reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe aduce grave atingeri sănătăţii populaţiei, punând practic în pericol vieţile a sute de oameni. De asemenea, aceştia subliniază că şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe au obligaţia de a respecta normele în vigoare, au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea acestei boli cu efecte devastatoare în rândul populaţiei, cu atât mai mult cu cât începând cu ziua următoare evenimentului reclamat, procedura descrisă ar fi fost interzisă de lege. Martorii denunţători solicită identificare persoanelor care au încălcat legea şi tragerea la răspundere penală a acestora.”, se arată în ordonanța de clasare. (…)

Fragment din argumentația procurorului care a clasat dosarul:

(…) Împărtăşirea credincioşilor s-a realizat în conformitate cu canoanele şi practica liturgică creştin ortodoxă[1], respectiv prin folosirea unei linguriţe, cu care preotul slujitor a luat din potir Sfânta Împărtăşanie şi a oferit-o fiecărui credincios. Potrivit dicţionarului de termeni teologici[2], linguriţa ca obiect de cult este o linguriţă din aur sau argint, având la capăt o cruciuliță, fiind utilizată la împărtăşirea credincioşilor în cadrul Sfintei Taine a Euharistiei. Prima enumerare a linguriţei printre Sfintele Vase din Altar a fost făcută în secolul al IX-lea, în cadrul Canonului 10 al Sinodului de la Constantinopol (861 d.Hr.).

În modalitatea descrisă mai sus au fost cuminecaţi din patru potire, fiecare cu linguriţa aferentă, un număr de câteva zeci de credincioşi, de diverse vârste, femei şi bărbaţi, fiind anterior așezați pe patru şiruri, cu păstrarea unei distanţe de 1 m între indivizi.

Citește integral pe clujust.ro

Adauga comentariu