Există oameni pe acest Pământ pentru care limitele pământești sunt insignifiante. Pentru ei, limita e cerul și, chiar și acolo, sus, mai găsesc frontiere pe care le depășesc. O astfel de persoană e Doru Baciu, singurul instructor de parașutism din Cluj, un om ce a găsit în înălțimile văzduhului mai mult decât adrenalină și senzații tari, s-a regăsit pe sine în brațele lui Dumnezeu, căruia i se încredințează înaintea fiecărui salt, și nu numai… după cum veți putea citi în acest portret.
Doru Baciu începe să zboare, ca nimeni altul, încă de la 3 luni de viață intrauterină. Părinții săi s-au cunoscut pe aerodrom, uniți de pasiunea comună a înălțimilor. Tatăl său a participat la un record național de salt în grup de 10 parașutiști, iar ,,mama, când a fost însărcinată în luna a treia cu mine, a făcut 6 salturi, acelea fiind ultimele ei salturi. Anul acesta am repetat tandemul, saltul, numai că de data asta am fost eu în spate și ea în față, acum a sărit ea în tandem ca pasager cu mine. Propunerea de a repeta inversat tandemul a venit ca din senin, din partea ei: și-a ridicat două degete și a zis: «Mă, nu sari și cu mine o dată, având în vedere că am mai sărit odată cu tine?». Așa că am sărit și, să îți arăt sms-ul primit de la mama, imediat după salt: «În 14 iunie 1979, cu 35 de ani în urmă am făcut ultimul meu salt cu tine, iar tu cu mine în 12 iulie 2014, mulțumesc, mama!»”
După primele salturi de dinainte de a se naște, face o mică pauză, până la 16 ani, când revine în cer, la 1 august 1996, pentru a primi pentru prima dată botezul zborului: ,,Prima zi parcă am făcut 3 salturi, știam că trebuie să-mi păstrez poziția de cădere liberă stabilă, chiar și cu ochii deschiși, am văzut doar alb, deși cerul era senin și albastru; la câteva momente am simțit un șoc de la deschiderea parașutei, după, o senzație de cădere în gol…”, gol pe care Doru l-a umplut, până acum, la 34 de ani, cu 3 985 de salturi. Are ,,vreo 13 cupe la Concursul național de aterizare la punct fix, am participat la Campionatul Mondial din 2004, în Croația la Rijeka, în 2005 la Campionatul European în Prostejov, Cehia, în 2014, în acest an, am participat din nou la Campionatul Mondial în Banjaluca în Bosnia și Herțegovina”.
E singurul instructor de parașutism cu toate calificările
Doru a lucrat la stat, la Aeroclubul României, din 2001, ,,dar nu mai știu cât voi continua, pentru că mă simt plafonat, plafonarea constă în timpul alocat pentru pasiunea asta, Aeroclubul mă limitează la mișcări, mă limitează la voința de a sări mai mult, mai des, de mai sus, din cauza simplului fapt că resursele pe care le are sunt destul de limitate, financiar și tehnic, și sunt un om căruia îi place zborul, trăiesc pentru zbor, e o pasiune care curge practic din mine”. ,,Uite bordura asta”, îmi explică Doru, ,,pot sări de aici, jos, cum fac la Aeroclubul României, și e extraordinar, la asta acolo sunt cel mai bun, dar eu vreau mai mult…”
Și mai multul l-a găsit în mediul privat, fiind membru fondator la Skydive Transilvania, un club sportiv integral cu specific de salturi cu parașuta, școală de parașutism și salturi în tandem: ,,sky dive pentru că definește mai corect acțiunea de plonjare în aer decât termenul de parașutism, care definește mai degrabă parașuta, adică «împotriva căderii». Noi vrem mai degrabă să cădem, adică să folosim mai mult căderea liberă, decât zborul cu parașuta în sine. La Skydive avem un avion închiriat pe care îl folosim în interesul clubului, cu el putem urca la 3000 de metri uzual, uneori urcăm și la 3 500 de metri. Avem în jur de 3 cursanți pe lună, dar dintre ei practic doar jumătate finalizează un curs de la cap la coadă din primul an, pentru că nu vin să îl facă agresiv, ca și cum și-ar impune, ci vin pur și simplu de plăcere, le place să fie acolo, să fie prezenți, să fie alături de noi, noi practic suntem o familie.”
Și pentru că dragostea pentru zbor se transmite ca o tradiție de familie, fetița sa de 9 ani își urmează cu plăcere tatăl pe aerodromul de la Luncani, cu intenția deja clar exprimată de a duce mai departe această pasiune: ,,M-am exprimat o dată că «Dacă aș găsi pe cineva căruia să-i încredințez clubul, când o să fiu bătrân și nu o să mai pot zbura…», ea m-a privit și mi-a zis: «Tocmai te uiți la acea persoană!», și nu avea decât 8 ani…”
Și fiindcă am început acest portret amintind de credința lui Doru Baciu în Divinitate, o să închei detaliind acest aspect definitoriu pentru o persoană care trăiește mai mult pentru Cer, decât pentru Pământ. Și, fiind vorba despre o persoană aparte, și credința sa e tot una mai specială: ,,Sunt un om credincios, cu frică de Dumnezeu, cam de fiecare dată înainte să urc în avion sau înainte de a începe ziua de zbor, mă încredințez în brațele lui Dumnezeu pentru ca să aibă grijă de mine și de cei care sunt alături, în jurul meu… nu sunt egoist. Merg la o grupare de creștini, care credem că, conform Scripturii, numele lui Dumnezeu este Domnul Iisus Hristos, adică însuși Dumnezeu a locuit în acel trup de carne, prin care Dumnezeu și-a putut arăta puterea și harul; grupul e o credință, nu o organizație, gruparea e una creștină, dar nu ține de nicio religie, dogmă, doctrină, denominațiune. Ceea ce au propovăduit primii Apostoli ai omenirii, aceeași credință o am și eu; ne adunăm în funcție de posibilitatea fiecăruia, în fiecare zi, dacă reușim, într-o casă închiriată din Cluj, pe care noi o numim loc de rugăciune.
Eu am fost diagnosticat la 21 de ani cu meniscopatie și doctorul a zis că mă programează peste o săptămână la operație și am zis, stai așa, eu îl am pe însuși doctorul suprem și trebuie să mă duc la chirurg? Și cu o rugăciune spusă de frații de credință a fost vindecată pe loc.
La 14 ani am primit un dar divin, nu prea îl cunoaște lumea sau nu prea am spus lucrul ăsta, pentru că eu zic că e mai degrabă un lucru intim între mine și Dumnezeu, dar acesta nu este un dar pentru mine, e un dar practic pentru sfătuirea, zidirea și mângâierea celor din jurul meu, darul vedeniilor – vad ce vrea Dumnezeu, nu e un lucru pe care îl pot controla, dacă Dumnezeu vrea să-i răspundă unei persoane sau vrea să îl îndrume, să îl sfătuiască, poate să îi arate printr-o vedenie anumite lucruri pe care el le va înțelege, sau lucruri care așa se și întâmplă ulterior, exact ca în vedenii; nu pot să zic că sunt clarvăzător, e total diferit de ce definesc acești oameni, ce văd eu e doar în urma rugăciunii și în timpul rugăciunii”.
Cu toate acestea, confruntat cu sine însuși și cu solicitarea mea de a se autodefini, Doru Baciu răspunde: ,,Sunt mult prea modest ca să mă autodefinesc, sunt un om mult prea mic, prea nesemnificativ pentru ceea ce se întâmplă în lumea asta, pentru ca să pot spune eu că sunt ceva sau ca sa mă pot defini, sunt pur și simplu o ființă umană la care îi place să trăiască, îmi place să îi ajut și pe alții să trăiască, aș putea spune că sunt o punte de legătură între rutina monotonă și ceva care te scoate din tipar. Tot ceea ce fac, fac nu numai din pasiune, dar îmi creează și satisfacția personală de a ști că pot concura la plăcerea altora”.
