Dorel Timofte de la Cojocna – oamenii din comună nu l-au ales consilier local, dar și-a tras o funcție de șef „de pompieri” la Primărie și vrea și Băile Cojocna pe o redevență derizorie

Băile Cojocna, închise acum, pe timp de pandemie, se scaldă în lupte politice și de business, unii consilieri locali ai comunei Cojocna și oameni de afaceri aducând grave acuzații primarului Teodor Bucur. De soarta acestor lupte depinde viitorul Băilor Cojocna, pentru că cel care va câștiga concesiunea băilor „va sfinți” locul pentru următorii ani. În funcție de buna sau de proasta gestionare a patrimoniului primit în concesiune, noi, cu toții, vom beneficia sau nu de condiții bune când vom merge vara la Cojocna.

Concesionarea terenurilor și a clădirilor din incinta Băilor Cojocna, prin încredințare directă, societății Băi Cojocna SRL, pentru o perioadă de 2 ani, în schimbul unei redevențe de 25 085 lei/an, a ajuns luna trecută pe masa consilierilor locali din comună.

Proiectul a fost respins la limită, lipsindu-i doar un vot pentru a fi aprobat, și a reaprins un conflict mai vechi între primarul comunei, Teodor Bucur, și unii consilieri locali și oameni de afaceri care ar oferi sume mai mari pentru concesionarea băilor. În timp ce primarul afirmă că nimeni nu ar da o redevență mai mare, acum, pe timp de pandemie, când veniturile Băilor Cojocna sunt incerte, adversarii săi afirmă că oferte mult mai avantajoase financiar pentru bugetul comunei există, însă primarul ar vrea să atribuie concesiunea actualului admistrator al Băi Cojocna SRL, Timofte Dorel, directorul  societății fiind Demian Cristian, cumnatul edilului.

Cei care contestă concesiunea prin încredințare directă spun că redevența oferită acum este prea mică pentru veniturile care se pot obține prin administrarea Băilor Cojocna, numai închirierea spațiilor aducând firmei concesionare peste 70 000 de lei sau încasările dintr-un singur weekend depășind infima redevență, existând oameni de afaceri care ar oferi și de 20 de ori mai mult.

Mai multe detalii, aici:

EXCLUSIV - Bătălie politică și de business pentru concesiunea controversată a Băilor Cojocna, a căror deschidere este incertă anul acesta

Cine este Dorel Timofte?

Dorel Timofte este administratorul SC Băi Cojocna SRL, unde asociată, ca persoană juridică, este Comuna Cojocna. Societatea a fost înființată în anul 2004. Cifra de afaceri a crescut, de-a lungul anilor, de la 235 974 de lei în 2015, ajungând la 1 202 462 în 2018. Profitul net însă a scăzut, de la 21 370 lei în 2015, la 1 468 lei în 2018. Datoriile au crescut, de la 1 126 lei în 2015, la 372 217 lei în 2018. În 2018, firma avea 14 angajați.

Dorel Timofte este administrator unic și al SPOT VISION SRL, firmă înființată în 2007, ce are ca obiect de activitate: „ Alte activitati profesionale, stiintifice si tehnice n.c.a.” (Aceasta clasa include o mare varietate de activitati de servicii furnizate in general clientilor comerciali. Printre altele: „activitati de brokeraj pentru intreprinderi, adica aranjamente pentru cumpararea si vanzarea de intreprinderi mici si mijlocii, inclusiv a experientei profesionale, dar neincluzand activitatile de brokeraj pentru bunuri imobiliare; consultanta in domeniul securitatii”).

Această firmă a lui Dorel Timofte o duce financiar mult mai bine decât Băile Cojocna, având un profit mai mare și datorii mai mici. În 2018, a avut o cifră de afaceri de 168 959 lei, un profit net de 80 921 lei și datorii de doar 7 100 lei, cu numai 2 angajați.

Conform site-ului firmei lui Dorel Timofte, https://www.spot-vision.ro/:

„Echipa SPOT VISION este formata din inspectori SSM si cadre tehnice PSI/SU, toti îndeplinind conditiile de pregatire în domeniile securitatii si sanatatii în munca si al situatiilor de urgenta.

Datorita pregatirii si seriozitatii de care dau dovada, membrii echipei au reusit ca in cei zece ani de activitate să consilieze pe baza contractuala un numar de peste 250 de angajatori, atat societati comerciale cat si O.N.G.-uri, institutii publice si private.

Firma noastra dezvolta permanent parteneriate cu persoane fizice sau juridice autorizate în domeniile: ISCIR, masuratori de verificare a rezistentei si dispersiei la împamântare (buletine PRAM), medicina muncii, echipamente PSI/SU, echipamente individuale de protectie.

Având în vedere colaborarea noastra cu persoanele sau societatile mai sus mentionate putem asigura beneficiarilor nostri încheierea unor contracte cu reduceri substantiale de tarife si preturi pentru aceste domenii.”

În prezent, conform surselor Ziar de Cluj, Dorel Timofte încasează bani atât de la Băi Cojocna, cât și de la Primăria Cojocna, unde este Insp.Protec.Civ./ Sef. SVSU (Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă):

„El ia de acolo mai multe salarii, de peste 10 000! E și angajat, ca un fel de pompier, șef de pompieri, în cadrul Primăriei, ia salariu și de acolo vreo 4000 și ceva, și de la Băi!”, a declarat pentru Ziar de Cluj un consilier local din cadrul CL Cojocna.

Am încercat să găsim o declarație de avere recentă a lui Dorel Timofte, pentru a verifica aceste informații, dar, din păcate, în ultimii ani, acesta nu a mai dat publicității așa ceva.

Declarațiile de avere și de interese ale lui Dorel Timofte le găsim doar pe portalul declarațiilor de avere și interese al Agenției Naționale de Integritate. Ultimele sunt datate 2016.

Din declarația de interese aflăm că Dorel Timofte a candidat din partea ALDE, în 2016, pentru poziția de consilier în cadrul Consiliului Local Cojocna. Oamenii din comună nu i-au oferit prin vot această demnitate publică, dar Dorel Timofte, contestat acum de unii consilieri locali aleși, vrea să primească în concesiune, aproape pe nimic, cel mai important patrimoniu al comunei, Băile Cojocna.

Conform declarației de avere din 2016, Dorel Timofte avea 4 terenuri – unul de 3 200 mp în satul Moriști, comuna Cojocna, unul de 500 mp în Mărișel, altul de 640 mp în Cluj-Napoca (dobândit în 2015), și altul de 60 mp, tot în Cluj-Napoca. Timofte mai vânduse în anul anterior completării declarației de avere un teren pentru suma de 12 000 de euro.

Avea două case -  una de 220 mp, construită în 2012 în Moriști, și alta în Cluj-Napoca. A declarat în 2016 o construcție în derulare în Cluj-Napoca, cu o valoare investită de 55 000 de euro.

În 2016, Dorel Timofte a declarat două venituri, ca salariat, fiecare de câte 9 000 de lei pe an, provenite de la firma sa, Spot Vision, și de la „La Casa Ristorante, Pizzeria Pane Dolce SA”. Plus salariul soției, provenit tot de la Spot Vision SRL, tot 9000 de lei. De la Spot Vision, Dorel Timofte a mai încasat și dividente în valoare de 7 800 de lei.

Dorel Timofte a mai realizat venituri și din investiții, din acțiuni la Banca Transilvania (1900 lei) și de la SIF3 (600 de lei).

Adauga comentariu