Reportaj

Doctorul de suflete de la Oncologie

In 2011, Institutul de Oncologie „Ion Chiricuta” din Cluj-Napoca, unde sunt tratati mii de bolnavi de cancer veniti din intreaga tara, a decis sa infiinteze primul post de oncopsiholog. O provocare la care a raspuns o tanara, Florina Pop, specializata in Psihologie clinica si terapie cognitiv-comportamentala. La cei 26 de ani pe care-i avea pe atunci, Florina si-a luat un angajament: sa ajute cat mai multi oameni si cat de bine poate ea. Acum, este doctorul de suflete pentru 700 de bolnavi pe an. O statistica ce ascunde tot atatea drame.

Povestea celui mai minunat lucru din lume

“A fost o data ca niciodata un imparat caruia ii placea sa se inconjoare de lucruri frumoase, interesante si unice. Pentru a realiza aceasta, imparatul ii angajase pe cei mai intelepti oameni din imparatia sa. Acestia nu aveau altceva de facut, cat era ziua de lunga, decat sa se gandeasca si sa inventeze cele mai incredibile si mai minunate lucruri din lume. Intr-o dimineata, imparatul i-a chemat in fata sa pe toti inteleptii de la curte si le-a poruncit sa inventeze un lucru minunat, care sa aiba puterea sa transforme tristetea in fericire, iar fericirea in tristete.
-Imi doresc ca, atunci cand sunt prea fericit, sa ma uit la acest lucru si sa ma intristez, iar atunci cand sunt trist, sa ma uit la el si sa devin fericit, spuse imparatul.
Inteleptii s-au retras si s-au pus la sfat. Intr-un tarziu, cel mai intelept dintre ei s-a prezentat in fata imparatului si i-a inmanat o hartie pe care scrisese cateva cuvinte: “Si asta va trece”.

Florina o numeste poveste terapeutica si este una dintre multele istorisiri pe care le asterne in fata bolnavilor care vin la ea. Sunt oameni care se infrunta cu cele mai negre zile din viata lor, cu cel mai crunt diagnstic pe care il poate da un medic: cancerul.

Are 30 de ani, e un pui de om si un suflet cat o sugativa. Una ce absoarbe, zi de zi, ceas de ceas, povesti triste, uneori aparent fara speranta. Da la schimb o poveste terapeutica si oricate ore de consiliere e nevoie.

Din 2011, Institutul Oncologic “Ion Chiricuta” din Cluj-Napoca a infiintat un post de oncopsiholog. Si-au dat seama si medicii ca, de multe ori, nu e de ajuns sa tai tumora cu bisturiul, ca urmele raman. Si ca, atunci cand parca nu mai e nicio speranta medicala, un pui de om cu inima din sugativa face minuni.

“Veniti si pe la mine, doamna doctor?”, o intreaba pe Florina o batranica adunata de spate, pe holul Institutului. “Sigur, va gasesc in salon, da?”, vine raspunsul ei prompt.

Atunci, in 2011, dupa mult voluntariat facut pe aceleasi sectii Oncologice, dar si la Spitalul de Ortopedie, Sectia Amputati, Florina Pop a primit cheile primului cabinet psihologic al celui mai mare institut din Transilvania, care trateaza bolnavii de cancer. Era o camaruta de cativa metri patrati, la fel cum a ramas si acum, destul cat sa incapa doua persoane.

Acum, psihologul se ocupa de toti bolnavii adulti de la Institutul Oncologic. Adica 700 de pacienti pe an. Adica doua sectii de Chirurgie, trei de Radioterapie si o sectie de Chimioterapie.

“Probabil conducerea a considerat necesar sa infiinteze acest post, si ma bucur mult”, spune aceasta.

Cand a primit cheile cabinetului sau modest, nu stia la ce sa se astepte. “Am gandit mai mult cu inima, dar nu regret. Nici nu mai incape vorba, in acest mediu, la partea financiara. Ar pangari tot”.

Exista viata dupa cancer?

“Da, cu siguranta exista!” Stau dovada atatia bolnavi care au invins aceasta boala. Si, surprinzator, multi dintre ei si-au imbunatatit-o.

Psihologul ii asculta pe fiecare in parte si ii insoteste intr-o calatorie spre mai bine. Sunt multe trairi care se descarca in micul cabinet: deznadejde, furie, frica, tristete, rusine. Dar, cu ajutor de specialitate din partea ei, pacientii invata cum sa le accepte.

De multe ori, rudele celor bolnavi ajung, la randul lor, in cabinetul psihologului. Ei primesc, in egala masura, ajutor terapeutic de specialitate.

“Nu e usor nici pentru ei. Ei vin de acasa cu un bagaj de probleme, iar grija de a fi langa tata sau langa mama, pe patul de spital, nu face decat sa intensifice problemele de dinainte. Uneori, lucrez in paralel cu ei”.

Detasarea

Experientele traumatizante destainuite de bolnavi nu sunt usor de dus, chiar si pentru un terapeut.

“Singura solutie este sa ma anulez. Anulez tot ce insemn eu, tot ce inseamna viata mea. Eu nu mai exist in momentul sedintelor de terapie”.

Pe hartie, Florina Pop petrece sapte ore la Oncologie. In realitate, sunt zile in care intra pe usa spitalului la 7.30 si pleaca dupa 12 ore, epuizata. Simte acele zile. Fizic. Atentia i se diminueaza in timpul consultatiilor, si atunci spune: “Gata pe azi. Maine o iau de la capat”.

“Cat castiga un psiholog la un spital de Stat?” Zambeste la aceasta intrebare. Nu e o profesie care o imbogateste, nici pe departe. Dar nu si-ar duce niciodata pacientii de aici la cabinetul particular, la care mai colaboreaza.

“Nu mi se pare etic si dentologic. Aleg sa fac aici destul de mult si de bine, cat pot. Sambata mai consult la un alt cabinet, dar niciodata oameni de aici, din spital”.

Orele unei zile nu-i ajung, de multe ori, pentru toi bolnavii. Chiar si asa, se poate mai rau. “Daca e sa ne uitam la alte spitale din Cluj, unde nu exista nici macar un psiholog, aici e bine”.

Povestile

Povestile pe care Florina Pop le spune pacientilor sunt doar un punct de pornire in tratamentul psihologic.

“Povestile fac sens si semnificatie, transmit un mesaj mult mai nondirectiv, nonintrusiv si de a face intr-un fel sau altul un pic de lumina. Povestile se citesc usor, oamenii se deschid. Ne regasim in ele”.

Dupa ce ajung in cabinetul ei, cei mai multi ii spun acelasi lucru: Ca se simt ca nou-nascuti. Ei vin aici si isi spun povestea, in detaliu, isi destainuie secretele intr-o ventilare emotionala care are, de multe ori, o singura dorinta: aceea de a fi ascultati.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *