In vizor

Discriminare, mâncare proastă și mizerie la Spitalul de Copii? Managerul Cornel Aldea infirmă acuzele unei aparținătoare: „Sunt exagerări!”

Elena Covaci, bunica unui pacient de 14 ani, Raul Sveit, internat anul acesta, între 5 aprilie și 5 mai, în secția de Pneumologie a Spitalului de Copii din Cluj-Napoca, reclamă faptul că mâncarea care i-a fost servită nepotului ei era foarte proastă, că șefa secției, dr. Ioana Șoșa, ar fi vorbit urât cu dânsa, că nepotul i-ar fi fost mutat într-un salon nedezinfectat și că femeia de serviciu i-ar fi cerut 10 lei pacientului pentru a-i face patul și, în plus, l-ar fi și insultat. Aparținătoarea o acuză pe femeia de serviciu și că le-ar fi dat cheia, pentru a putea face baie, în mod arbitrar, doar anumitor pacienți, nepotul ei fiind nevoit a merge acasă pentru a se spăla. Elena Covaci acuză că pacientul ar fi fost tratat discriminatoriu cât timp a fost internat în spital, din cauza etniei rrome.

Elena Covaci a prezentat pentru Ziar de Cluj punctul său de vedere privitor la condițiile în care i-a fost internat nepotul:

„Sunt bunica nepotului Raul care a fost internat pe Hașdeu la Pneumologie din 5 aprilie, timp de o lună de zile. În luna aceea de zile m-am dus cu mâncare zi de zi pentru că mâncarea era foarte proastă. Sunt pensionară, mergeam de la ora 11 și stăteam până la 6 cu el acolo. Între timp, la două săptămâni, m-am dus să întreb de sănătatea lui, pentru că era suspect de TBC, pe doamna doctor Șoșa Ioana. Doamna doctor, când m-am dus să o întreb, mi-a zis: «Este tuberculos și nu întreba, că ți-l împachetez, ți-l pun în cutie și ți-l trimit acasă!»

Era în salonul 3, unde era o mămică cu doi copii și m-am dus plângând în salon să-i spun mămicii aceleia ce mi-a zis doamna doctor. Cam la vreo 3 zile, din salonul 3 a fost mutat în salonul 2, după plecarea unei mame cu 7 copii, salonul nedezinfectat, numai paturile schimbate, salonul are veceu fără aerisire. 

După săptămâna în care am întrebat, mămica cu doi copii plecase și a rămas nepotul singur. M-am dus să o rog pe doamna doctor Șoșa să îl lase în salon singur, să poată să își facă din lecții pentru că deja pierduse mult timp din semestrul II. Și m-a scos afară, ca pe o spălătoare: «Ieși afară!» Și i-am zis: «Doamna doctor, dar de ce faceți așa diferență, ca cerul de pământ, că și noi suntem oameni, și noi avem suflet!» Și-a pus capul în pământ și nu a zis nimic! 

Ultima săptămână în care a stat în spital, femeia de serviciu, Gilovan Angela, i-a cerut 10 lei nepotului, să-i facă patul. Iar nepotul i-a zis: «Nu vă dau, pentru că sunteți femeie de serviciu și asta vă e meseria!” Nepotul meu are 14 ani. Toate mămicile se plângeau de femeia aceasta care se certa cu toate mămicile, iar pe nepotul meu l-a făcut «tebecist, nespălat, infect, țigan, morții mă-tii», și mama nepotului meu e moartă. Doamna doctor, cu asistenta șefă Pop Ioana, a știut ce a făcut femeia de serviciu și nu a luat nicio măsură. Am oprit-o pe asistenta șefă pe coridor și i-am spus ce a făcut femeia de serviciu cu nepotul și a zis că nu crede, că așa suntem noi, țiganii! I-am spus și despre mâncare, că nu e bună, în loc de 12:30 se dădea la 1:30, rece, de nu o mai putea mânca nimeni, o mâncare foarte rea. I-au dat niște macaroane fierte, nelimpezite, neuleioase, nesărate, doar cu câte un fir de brânză, foarte puțină, nici nu se vedea brânza… ca la porci! Supa era albă, cu morcovi stătuți din borcane, apă cu iaurt! Și carnea de pui mirosea! I-am zis la asistenta șefă și mi-a zis: «Bolnavii vin să se trateze, nu să se îngrașe!»

Baie nu putea face în spital pentru că cheia era la femeia de serviciu Gilovan Angela, la care voia i-o dădea, la care nu, nu. Nepotul venea acasă să facă baie. Parc, nu au unde să se joace copiii acolo, sunt numai mașini parcate acolo, sunt 3 bănci rupte. Eu aș vrea să îl întreb pe domnul director de câte ori merge să facă control în secția Pneumologie, să vadă cum este mâncarea copiilor! Copiii nu au un pahar de suc, nu au o banană, nu au un televizor, e vai și amar de ei!

Pe infirmieră, Ciobanu Maria, nepotul meu a oprit-o și i-a spus ce a făcut femeia de serviciu, cum l-a înjurat de mamă. Eu l-am internat să se trateze, nu să fie hulit și batjocorit de femeia de serviciu! Această infirmieră e pusă de asistenta șefă să spele saloanele, să facă curățenie, și pe femeia de serviciu o pune la bucătărie, să aducă mâncarea! Toate mămicile se plâng de această femeie de serviciu, ce face! Asistenta Dana a fost de serviciu când am întrebat-o pe femeia de serviciu și a făcut gură.

Am fost la directorul spitalului, Aldea, cu plângerea, și la directorul Lazăr Călin, care nu au luat nicio măsură, mi-au ținut plângerea o lună și o săptămână la ei. Tot eu m-am dus să întreb ce răspuns îmi dau și mi-au zis: «Îți trimit acasă prin poștă, luni sau marți!»

La două secții de poliție am fost, la Secția 6 din Zorilor, unde aparțin eu, și la Secția din Hașdeu, care aparține de spital, și nu a luat nimeni măsuri asupra femeii de serviciu. Nu am cu nimeni nimic, pentru că noi suntem oameni. Dar medicii, domnii aceștia mari, nu ne consideră oameni. Mai lipsește să ne tortureze, să ne omoare de vii, că suntem țigani!”

În data de 22 mai, Elena Covaci i-a adresat o plângere scrisă managerului Spitalului de Copii, doctorului Cornel Aldea, prin care îi aducea acestuia la cunoștință problemele de care s-ar fi lovit nepotul său în perioada în care a fost internat în spital. 

Prin răspunsul la această sesizare, reprezentanții Spitalului de Copii (dr. Cornel Aldea, managerul spitalului, conf. dr. Călin Lazăr, directorul medical, as. med. Claudia Suciu, director Îngrijiri) au respins acuzațiile Elenei Covaci:

„Ca răspuns la sesizarea dumneavoastră din 23.05.2017, în urma anchetei efectuate de instituția noastră, au reieșit următoarele:

1. Nu am identificat dovezi referitoare la afirmația dumneavoastră că pacientul Sveit Raul a fost tratat discriminatoriu pe motive etnice.
Această afirmație este de o gravitate deosebită și așteptăm să o susțineți cu probe materiale sau martori.

2. Referitor la efectuarea curățeniei vă comunicăm că toate spațiile aferente secției sunt curățate și dezinfectate zilnic, conform procedurilor interne ale spitalului.
Pentru dezinfecția ciclică a saloanelor, conform planului întocmit de șeful de secție, pacienții sunt mutați în alte saloane.
Pacienții trebuie izolați în funcție de patologie și vârstă, în condițiile dificile de infrastructură pe care spitalul le are la dispoziție.
Dispunerea pacienților în saloane nu se face în niciun caz pe motive etnice.

3. Referitor la modul de adresare pe care îl incriminați ca fiind necorespunzător, deși nu am identificat dovezi în sprijinul afirmațiilor dumneavoastră am atras atenția personalului din secție să folosească întotdeauna un ton și un limbaj adecvat.

4. Referitor la sesizarea că personalul fumează în secție, vă facem cunoscut că, în conformitate cu legislația în vigoare, fumatul este interzis în instituțiile sanitare.

5. Vă facem cunoscut că orice pacient internat se angajează să respecte regulamentul de ordine interioară al spitalului, în caz contrar pacienții indisciplinați putând fi externați.
Nu am găsit evidențe care să sprijine afirmația dumneavoastră.”

Contactat de Ziar de Cluj, managerul Spitalului de Copii din Cluj-Napoca, dr. Cornel Aldea, a explicat: 

Știu povestea, acolo exagerează doamna! Am un referat din partea secției. De fapt, acolo, știți care e problema? Doamna nu vrea să înțeleagă că copilul ei este bolnav de TBC – a fost în contact, în familie au mai fost cel puțin două persoane cu diagnostic de TBC – și că a fost, de fapt, internat pe compartimentul de tuberculoză, unde sunt bolnavi care sunt izolați, sunt cu patologia respectivă.

Povestea cu mâncarea este un motiv pentru nemulțumirea ei, care de fapt voia să plece acasă și să obțină un aviz că nu este bolnav de TBC copilul. Există acte medicale că copilul este bolnav de TBC. Și de acolo au apărut toate șicanările acestea.

Am avut inclusiv eu o întâlnire cu doamna, am încercat să mediez povestea, dar nu a înțeles! Ne-a amenințat de atunci cu tot felul! Eu cum să contest diagnosticul pus de medicul pneumolog? Acuzațiile acestea au fost motive prin care ea a încercat să ne șicaneze pe noi!

Am făcut anchetă acolo, am referatul doamnei doctor, care ne relatează tot ce s-a întâmplat cu această doamnă. Deci, acolo este o exagerare mult prea mare și rea-voință, până la urmă! Dar rea-voință fără să înțeleagă de fapt gravitatea situației! Copilul ei are o problemă! Este sub tratament! Bolnavul este internat până la un diagnostic, până se inițiază un tratament, iese din fază acută și, după aceea, tratamentul se poate face și acasă.

Pe doamna Covaci o nemulțumea că iese cu diagnostic de TBC. Asta e marea problemă și nemulțumire. Îmi pare rău de situația aceasta, dar acolo chiar nu sunt justificate reproșurile! Nici vorbă! Sunt exagerări prin care a încercat să ne șicaneze!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *