Rautacisme

Dimitriu își caută clemența la mica publicitate?

La “Bursa zvonurilor”, Bună Ziua Cluj ne prezintă dovada faptului că Ștefan Dimitriu, șeful Camerei de Comerț și Industrie Cluj, pare să apeleze la tehnici ieșite din comun pentru a se asigura de buna-credință a mai marilor statului, în dosarul de corupție în care acesta este implicat.

Potrivit surselor Bună Ziua Cluj, acesta ar fi încercat să se dea bine pe lângă Președintele României, Klaus Iohannis, transmițându-i acestuia un mesaj de consolare imediat după aflarea veștii despre moartea soacrei șefului statului, tragic eveniment care a avut loc în urmă cu puțin timp.

Într-un anunț postat la rubrica de mică publicitate a unui ziar clujean, Dimitriu își exprimă suferința față de trecerea în neființă a soacrei președintelui României, întâmplător sau nu, anunțul fiind publicat cu o zi înainte ca instanța de judecată să-i soluționeze verificarea măsurii preventive în dosarul în care Dimitriu este inculpat.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Cluj a fost trimis în judecată la finele anului trecut, alături de alții, într-un amplu dosar de fraudă pe fonduri europene, Curtea de Apel Alba amânând în cursul săptămânii trecute cauza pentru luna noiembrie pentru a  audia inculapții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *